Putina lume cunoaste faptul ca Bucurestiul, ca asezare umana, are venerabila varsta de 18.000 de ani. Este astfel una dintre cele mai vechi localitati din Europa, chiar si decat Athena. Pe teritoriul orasului exista peste 60 de situri arheologice, indeosebi situate de-a lungul raurilor Dambovita si Colentina, care-l strabat. Multe din acestea, daca nu majoritatea, atesta locuiri care au dat denumiri ale unor culturi istorice din paleolitic (18.000 de ani), mezolitic (7000 de ani) si neolitic, precum cele „Ipotesti-Ciurel-Candesti”, „Fundeni”, „Dudesti”, „Tei” (4500-3000 de ani) etc., reprezentand totalitatea vestigiilor vietii materiale si spirituale, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti din acele epoci. Sunt apoi culturile din epoca bronzului denumite conventional „Glina” si „Costisa” (1800 de ani a. Chr.) si a fierului, apoi din antichitatea daco-romana si ulterior din secolele II-IV, pana in secolul al 19-lea. Obiectele scoase la iveala de arheologi, expuse in diferite muzee din Bucuresti confirma o continuitate neintrerupta de locuire in arealul actual al Capitalei Romaniei. Sigur, nu poate fi vorba de intinderea excesiva pe care o are astazi Bucurestiul, ci de situri-asezari, sate, cimitire, altare si temple stravechi, imprastiate pe luncile Dambovitei si Colentinei, care formau cu mii de ani in urma un ansamblu de lacuri si paduri, oferind omului conditii excelente de existenta, atat cat pot fi ele intelese in diverse epoci istorice, de o importanta majora nu numai pentru istoria Romaniei, dar si a intregului continent. Din pacate, situri istorice unicat pe plan european au fost distruse total sau partial datorita ignorantei autoritatilor in anii dictaturii comuniste cand, la ordinul lui Ceausescu, au fost amplasate diferite constructii, fara a se tine seama de necesitatea conservarii unor dovezi istorice ale dezvoltarii orasului de-a lungul mileniilor. Barbaria a continuat dupa anul 1990, cand multe persoane s-au lansat in afaceri imobiliare, ridicand constructii pe terenuri clasificate situri arheologice, fara a tine seama de interdictiile legale. Situl „Ciurel” care denumeste intre altele si modul cum s-a desfasurat procesul de formare a poporului roman (secolele VI-VII), ca si continuitatea de locuire inca din epoca bronzului, a fost distrus partial pe o suprafata de 500 de metri patrati. Un alt sit arheologic, cel de la Lacul Tei, a fost afectat de constructia unui complex sportiv, ca si situl „Straulesti”, unde a fost amplasat un cartier de vile, astfel incat o serie de vestigii se mai pastreaza doar printre case.
Vandalismul practicat de persoane interesate doar de speculatii imobiliare, in detrimentul istoriei poporului roman sunt semnalate pe intreg teritoriul tarii, ceea ce a determinat Parlamentul sa adopte, la sfarsitul anului 2003, o lege prin care fiecare primarie este obligata sa nu acorde autorizatii de constructii decat numai dupa verificarea diferitelor amplasamente de catre arheologi. Aceleasi obligatii le au si intreprinderile care construiesc drumuri, deschid cariere sau santiere de imbunatatiri funciare, canale de aductiune, in fine tot ce poate presupune sapaturi intr-un sol atat de bogat in dovezi arheologice precum este cel al Romaniei. In virtutea acestei noi legislatii, Primaria municipiului Bucuresti, de pilda a declarat centrul orasului rezervatie istorica, interzicand pe de o parte circulatiei vehiculelor, iar pe de alta intocmind un program de reabilitare a constructiilor, unele vechi de sute de ani, a carui derulare va incepe in aceasta vara. Pentru inceput, acestui proiect ambitios, care se vrea a reda infatisarea Bucurestilor de alta data, i s-a rezervat o suma de circa 30 de milioane de euro, in parte alocata de Uniunea Europeana. Noul edil al orasului, Adriean Videanu, inginer constructor de profesie, dar si un versat om de afaceri, a promis ca va apela si la colectarea de titluri valorice garantate de stat, lansate inclusiv in strainatate, cu scopul transformarii cel putin a zonei „Curtea Veche” intr-un perimetru de mare interes turistic, redand atmosfera specifica a orasului din secolele 17-20. In acelasi timp, Muzeul National de Istorie din Bucuresti a intrat intr-un amplu proces de reconstructie, vizand atat consolidarea cladirii pentru protejarea exponatelor in caz de cutremur major, cat si de redare a stralucirii vechiului palat care il adaposteste.
La Iasi, profesorul Vasile Cotiuga, de la catedra de istorie veche a Universitatii „Al.I.Cuza”, a avut o idee ingenioasa de prezervare a siturilor istorice. Impreuna cu 29 de studenti ai sai, a inceput reconstructia unui sat din epoca neolitica, denumita „Cucuteni”, vechi de 4000-3000 de ani a. Chr. Aceasta cultura a cuprins un larg teritoriu din Romania de azi, pana departe in Transnistria si in Ucraina. Cunoscuta in literatura stiintifica mondiala sub numele de Cucuteni, ea este specific autohtona si vine din epoci mai vechi, care, la un moment dat, „a roit” atat spre est, cat si spre vest, dand nastere la diverse culturi specifice altor popoare actuale. Lucrand voluntar, echipa profesorului iesean a reusit pana acum sa reconstruiasca, pe baza datelor arheologice, case din barne si din lut acoperite cu stuf, de tipuri diferite. Arhitectii au constatat ca locuintele neolitice sunt surprinzator de apropiate, ca plan de constructie, dar si ca materiale utilizate, precum barnele, lutul amestecat cu paie si stuf pentru acoperis, cu cele construite in mediul rural romanesc pana spre secolul 19, de catre tarani. De asemenea s-a observat ca in perioada Culturii Cucuteni au fost inventate doua elemente de constructie esentiale pentru omenire. Este vorba de fundatii sau temelii realizate initial din pietre si pietris batatorite in santuri, peste care se ridicau peretii din lut si acoperisul „in doua ape”, facut din barne imbinate anume pentru a constitui un ansamblu rezistent la vant si la seisme, peste care se aseza un strat de stuf legat cu nuiele. Asemenea constructii se mai pot vedea in Muzeul Satului din Bucuresti, achizitionate din diverse zone ale tarii, cladite indeosebi in secolele 18-19, in mediul rural.
Colectivul iesean a mai construit un cuptor in aer liber de copt paine, un alt cuptor de ars ceramica si o instalatie de pregatit fructe uscate si afumate pentru iarna, toate absolut functionale. Atat painea, fructele si conservele de legume, precum varza murata in vase ceramice de forma celor utilizate cu 5000 de ani in urma pe teritoriul Romaniei de azi, si-au dovedit calitatile gustative cu nimic mai prejos decat cele preparate de taranii actuali. Asezarea neolitica reconstruita de colectivul iesean va face parte dintr-un complex arheologic in aer liber care, terminat complet, va putea fi exploatat turistic. Vizitatorii vor avea prilejul sa cunoasca modul de viata uman de acum 6000 de ani, ca simpli vizitatori de moment. Excentricii vor putea sa locuiasca un timp in satul neolitic, intorcandu-se in trecutul istoric, traind in conditiile omului neolitic. Ei vor putea manca precum cei care au trait cu mii de ani in urma. O lista de bucate este de pe acum intocmita de arheologi, totul bazandu-se pe indicatiile oferite de descoperirile facute in ultimii 80 de ani. In afara preparatelor din lapte-branza si covaseala, terciul de mei, painea din faina de grau primitiv macinata cu rasnita de piatra straveche, doritorii vor putea manca sarmale din varza murata cu carne de porc si mei, bors cu legume din soiuri primitive, carne afumata sau murata, peste uscat, carnati din carne tocata cu barda de silex, pui la ceaun cu slanina de porc etc. Ca bautura va fi oferit vin fermentat si limpezit natural, dupa o metoda utilizata si azi de producatorii rurali.
Colectivul profesorului Cotiga a confectionat unelte din piatra conformandu-se mijloacelor si tehnicilor vechi de 6000 de ani. S-a constatat ca, pentru realizarea unui topor din piatra prin slefuire, oamenii din neolitic aveau nevoie de circa trei ore. Ca sa taie o barna dintr-un copac, cu acest topor primitiv, cheltuiau o ora. Pentru a realiza o casa au fost necesare doua saptamani de lucru intens, utilizandu-se numai unelte din piatra, identice cu cele descoperite in siturile arheologice, cum sunt topoare, tesle si cutite de silex.
Separat de constructiile prevazute pentru satul neolitic, colectivul iesean a cladit case si instalatii, care urmeaza a fi incendiate in scop stiintific. Incendiul va fi studiat pentru a se elucida comportamentul constructiilor dupa ardere, daca se distrug complet, spre a ajunge in stadiul gasit de arheologi in diverse situri. Alte experimente sunt destinate elucidarii enigmei procedeelor de ardere in cuptoare la temperaturi atat de inalte pentru perioadele stravechi.
Complexul neolitic reconstruit la Iasi este un unicat pe plan mondial.
Gh. Bassarabescu
