În Ungaria s-au desfășurat ieri, de 4 iunie, mari manifestații de comemorare și doliu al Trianonului,petrecut acum 94 de ani. România, decentă și discretă ca de fiecare dată, nu celebrează public și oficial Tratatul. Ceea ce nu înseamnă că nu avem motive să sărbătorim momentul în care se punea capăt oficial unei stăpâniri samavolnice a Ungariei nu doar în Transilvania, ci și în alte teritorii aparținând unor popoare care au avut crâncen de suferit de pe urma dominației ungurilor.
Așa încât, dacă politicienii maghiari și-au permis să spună că 1 Decembrie, Ziua Națională a României, este zi de doliu, hai să ieșim din prelungita noastră tăcere și să spunem că 4 Iunie este, pentru noi românii, dar și pentru toate popoarele din preajmă care au învățat pe pielea lor ce înseamnă jugul maghiar, o zi de sărbătoare.
Da, ne bucurăm că ne-a fost consfințită eliberarea de sub un stat străin, așa cum se bucură și celelalte popoare scăpate de Budapesta, ca dovadă că niciodată nu a fost vorba de refacerea dublei monarhii din proprie voință, ci doar de rapturile teritoriale făcute de Ungaria în timpul celui de-al doilea război mondial. Acestea sunt însă răni istorice și noi nu am fi adus aminte de ele dacă Ungaria însăși nu și-ar baza noua sa politică pe zgândărirea lor. Ungaria nu este și nu a fost niciodată o victimă în acest proces, oricât ar modifica istoriografia oficială ungară datele istoriei. Tocmai de aceea, doliul de astăzi al Ungariei este un fel de parastas la căpătâiul unui călău. Pentru că, să o recunoaștem, Regatul Ungariei, indiferent de forma pe care a luat-o pe parcurs, a fost călăul populațiilor de altă etnie, și nu doar pe teritoriul aparținând românilor. De ce, atunci, își permite Budapesta să retrezească demonii trecutului, transformând Trianonul în zi de doliu național și de Zi a Solidarității naționale a maghiarilor? Cum s-ar putea aștepta în acest caz Budapesta la respectul și buna vecinătate a țărilor din preajmă ale căror popoare au memoria vie a ceea ce a însemnat stăpânirea maghiară?
Budapesta face o greșeală strategică făcând apel la un trecut deloc lăudabil al istoriei sale, pentru că ne obligă pe noi, popoarele care cunoaștem foarte bine comportamentul maghiar față de alte nații, inclusiv în cazul Revoluției lui Kossuth, să facem și noi apel la memoria pe care o îngropasem ca să nu trecem asupra generațiilor viitoare ale Ungariei vinovățiile altor timpuri. Dar dacă politicienii actuali ai Ungariei își asumă genocidul făcut de înaintașii lor asupra noastră, noi nu mai avem datoria să închidem ochii de dragul bunei conviețuiri și al iertării creștinești. Hristos ne-a spus să întoarcem și celălalt obraz, ceea ce românii au tot făcut, dar nu ne-a spus să ne aruncăm cu pieptul înainte singuri în țepușa horthysmului renăscut al Budapestei. Iar comparația nu e fortuită. Horthy a fost doar penultimul care a vrut refacerea situației anti-Trianon a Ungariei. Viktor Orban este noul aspirant la funcția de lider maghiar care să învingă o pedeapsă dată pe bună dreptate Ungariei pentru că își arogase ceea ce nu-i aparținea. De Bogdan Diaconu
