Mario Draghi, Presedintele Bancii Centrale Europene, a luat ieri citeva decizii extreme, chiar daca a dorit sa arboreze siguranta, spunind: „Sintem noi (UE) terminati? Raspunsul este NU!” . Pentru cei ce cunosc situatia economica si au idee de economie, raspunsul lui este o incercare de a se incuraja singur si de arata dezastrul in care se afla economia UE.
BCE a decis sa urmeze citeva trepte in vedrea refacerii economice, in principal a cresterii inflatiei, care acum este la 0,5% si sa ofere o masa de credit mai mare in economiile UE, pentru ca bancile sa poata imprumuta afacerile mici si medii, mult mai rapid. In actualul cadru impus de conducerea BCE, bancile din UE, pot imprumuta mai ieftin si pe un termen mai lung, in vederea demararii unei cresteri economice.
Pe alta parte, BCE a impus o rata negativa a dobinzii la banii depozitati de bancile din UE la BCE, in incercarea disperata de a lasa la indemina bancilor bani pentru a imprumuta pe cei ce au nevoie pentru derularea afacerilor si dezvoltarea de programe economice.
Este singura mare banca din OECD care face acest lucru, si anume sa impuna o taxa bancilor ce depoziteaza banii la BCE. Rezervele Federale Americane ofera dobinda la banii depozitati de banci in cadrul acestei Bancii Centrale Americane, ceea ce a dus la o stagnare economica, pentru ca aceste banci sint mai interesate de a crea depozite si a lua dobinda decit in a imprumuta bani afacerilor, ba mai mult, bancile americane si japoneze imprumuta cu o dobinda destul de mare si in acest fel au de cistigat din doua locuri, in primul rind de la clienti si in al doilea rind de la Rezervele Federale unde isi au depozitele bancare.
Draghi a vrut sa evite acest aspect si sa se duca in extrema cealalta, neintelegind ca totul pleaca de la CEREREA de pe piata, care nu mai exista. Pentru ce sa mai imprumute micile si mediile afaceri, din moment ce marile corporatii stau pe saci de bani imprumutati, pe care ii blocheaza si ii folosesc in efecte finaciare speculative, cind aceste corporatii creaza concurenta neloiala, cind aceste corporatii aduna toata forta de munca calificata, cind aceste corporatii cistiga dereglind piata, crescind preturile si detinind monopol.
Nici afacerile si nici oamenii nu vor mai imprumuta, iar scaderea dobinzii la BCE, la 0,15% de la 25%, este o picatura de apa in ocean.
Nici un specialist in economie nu poate crede ca o taiere a dobinzii cu 0,1%, va aduce o refacere intr-o economie a UE, impovarata de peste 60.000 de miliarde de dolari datorie pe piata privata si pe cea publica.
Draghi dorese ca banii sa stea la banci si nu in depozite, pentru a-i putea misca si oferii facilitati de imprumut ieftin catre afaceristi la toate nivelele. Dar ce se va intimpla in situatia in care imprumuturile vor fi date preferential si neperformante, dupa care aceste banci se vor prevala deviza „too big to fail” si vor intinde mina la niste guverne aflate in saracie si la un BCE care va fi in faliment datorita solicitarilor de ajutor de la mai multe banci din UE ?
Draghi nu se poate rupe de lumea finantelor si nu poate cobori in economia reala. El nu poate intelege ca in situatia de criza economica profunda, trebuie sa aleaga masurile fiscale si nu cele monetare, iar acestea din urma sa fie in sincronism cu masurile fiscale.
O alta intrebare pertinenta care ar trebui sa ii fie pusa lui Draghi, ar fi: ce se va intimpla, daca bancile care au depozite la BCE si pentru care vor plati taxe, vor include aceste taxe in costul imprumutului pe care il ofera afaceristilor si vor incarca costul acestui imprumut? Fara cunostiinta clientului, legat de taxele oprite de BCE bancilor, aceste banci vor putea practica dobinzi discretionare si cu siguranta vor include in dobinda perceputa si taxele retinute de BCE pe depozite, ceea ce va impiedica contractarea de imprumuturi, costul imprumutului fiind mult prea mare si descurajator.
Moneda euro se va deprecia cu siguranta, chiar fata de dolar si cu siguranta nu vom vedea o cerere mai mare de euro din partea oamenilor de afaceri si nici o crestere a exporturilor din zona.
Draghi a anuntat ca va lua masura ca aceste imprumuturi ieftine, cu dobinda foarte mica, pe care BCE le va oferii bancilor din UE, vor dura pina in 2018, el militind pentru o rata fixa a acestei dobinzi, pentru a da fluenta si certitudine in utilizarea de fonduri de catre bancile care imprumuta.
Ceea ce Draghi nu intelege si arata cit de departe este de mentalitatea oamenilor de afaceri si de geneza retinerilor pe care ei le afiseaza in contractarea de imprumuturi, este „cultura mai ieftinului” de tip american, care de fapt se manifesta si la populatie. Atit populatia cit si mediul de afaceri asteapta in continuare ca preturile sa scada si va fi o perioada lunga in care cererea pe piata va fi extrem de mica iar afaceristi nu vor imprumuta, oamenii nu vor consuma, pentru ca ei asteapta reduceri masive de preturi la toate produsele.
Aminarea investitiilor si cumparaturilor de valoare cum ar fi casele si bunurile de folosinta indelungata, va face ca imprumuturile sa nu fie necesare. Pe de alta parte, exista teama si nesiguranta mediului de afaceri legat de o fluctuatie a preturilor dictata de relatiile comerciale cu China, care isi poate permite sa duca preturile la un minim la care imprumuturile, eventual contractate pentru producerea anumitor bunuri, sa nu mai fie performante.
Pe de alta parte, Draghi nu intelege ca este nevoie de locuri de munca pentru evitarea deflatiei si pentru crearea de fonduri din taxe pentru sectorul public si in final al unui nivel acceptabil al inflatiei. Crearea acestor locuri de munca trebuie facuta sincronizat cu realizarea unui sistem educational structurat pe specificul fiecarei tari din UE.
Un alt aspect pe care Draghi ar fi trebuit sa il aiba in vedere , ar fi fost distributia productiei, in vederea realizarii unor produse cu preturi competitive, intre tarile UE. In acest sens, tarile de la periferia UE, printre care si Romania, aidoma relatiei Mexicului si Canadei cu economia americana, ar fi trebuit sa detina licente pentru realizarea industriala a unor produse strategice care sa aiba pret de cost mic datorita miini de lucru mult mai ieftina decit in tarile dezvoltate ale UE, ceea ce ar fi stimulat atit economiile tarilor de la periferie cit si mediul de afaceri din intreaga UE si ar fi dus la un somaj redus.
Draghi doreste ca imprumuturile pe care bancile le vor oferii mediului de afaceri, sa fie de maxim 7%, functie de planul lor de afaceri si zona investitionala, dar asta este o alta mare greseala si va duce la un avantaj comparat al tarilor dezvoltate din UE, fata de tarile de la periferie.
Draghi ar fi trebuit sa sincronizeze sistemele de dezvoltare economica a tarilor din UE si sa creeze structuri de productie, iar pentru tari ca Romania limita ratei dobinzii sa fie mult mai mica din start, pentru ca aceste economii periferice sa poata porni, pentru ca altfel, marile banci europene care activeaza in tari ca Romania, vor practica dobinzi de 7% la creditele acordate mediului de afaceri din tara noastra, ceea ce va face ca preturile produselor romanesti sa nu fie performante comparativ cu cele realizate in vest, unde aceleasi banci au posibilitatea de a oferii imprumuturi cu dobinzi mult mai mici si deci un cost al imprumutului redus si competitiv. Deci masura lui Draghi favorizeaza din nou pe cei bogati din vest.
Un alt aspect negativ de care Draghi nu a vorbit, este zona in care mediul de afaceri din UE face imprumuturi, pentru ca se va semnala o crestere relativa a imprumuturilor in zona speculativa, unde dobinda perceputa nu are foarte mare importanta, lucru care va duce la o lipsa de fonduri pentru eventualele afaceri ce doresc sa imprumute, increderea investitorilor scazind la cote si mai mici. Deci trebuia din start sa se creeze facilitati ale dobinzii fata de o structura a imprumuturilor contractate de oamenii de afaceri, din nou, raportat la profilul industrial si pregatirea profesionala si a mediului economic din fiecare tara.
Draghi a luat decizia crearii unui fond discretionar de 175 de miliarde de euro, din care bancile sa se poata imprumuta una pe alta sau sa ofere bani companiilor in situatia in care fondurile lor nu sint suficiente. Acest lucru va crea un haos si mai mare, bancile plimbind capitalul de la periferie catre tarile dezvoltate ,in investitii rentabile si lasind fara capital zonele economice de la periferie si evident companiile din aceste tari.
Draghi doreste o inflatie in jurul valori de 2%, ceea ce va fi practic imposibil, din cauza faptului ca saracia dictata de lipsa dorintei mediului de afaceri de a investii, va genera o lipsa a cererii si un somaj ridicat, care in final va tine inflatia jos si economiile se vor deplasa spre zona extrem de periculoasa a deflatiei cu consecinte devastatoare.
Problema bondurile a fost atacata mult mai agresiv de Draghi, el discutind si de eventualitatea in care BCE va achizitiona bonduri atit de la institutiile financiare , bancile nationale, cit si companii si in baza acestora, BCE va injecta bani in economiile respective, ceea ce in mod normal ar putea crea inflatie, dar din nou, daca va exista cerere. In zona euro cresterea economica a fost de 0,2% iar somajul depaseste 11,7%, ceea ce face ca masurile vazute de Draghi sa fie cosmetice, mecansimele trebuind sa fie mult mai precise si mai agresive si in final sa existe un regulator financiar in cadrul UE, care sa creeze o orientare sincronizata economic pentru fiecare economie participanta.
Bancile nationale ale Japoniei, SUA si Marii Britanii au mers pe acest mecanism de achizitionare de bonduri si injectarea de fonduri in economiile lor si rezultatul a fost departe de cel dorit, asta in contextul in care Draghi nu intelege un alt mecanism financiar fundamental si total diferit dintre SUA, UE si Japonia lui Abe. SUA isi bazeaza economia pe capital, foarte mult capital in afara bancilor, chiar in sistemul „shadow banking”, reprezentat de diferite fonduri mutiale, de investitii, de pensii si altele, care baga bani in economie, pe cind UE este bazata aproape in totalitate pe sitemul bancar, greoi si lipsit de agresivitate si participare la actul economic. La acest aspect se adauga si monedele diferite utilizate in cadrul UE, si mai ales reticenta britanicilor si suedezilor la aderarea la euro.
El nu intelge ca este o diferenta fundamentala intre cerere si necesitate, ca termeni economici. Necesitatea de produse si sevicii exista in UE, dar ea nu se poate transforma in cerere decit daca exista in buzunarul consumatorului, fondul de bani necesari si siguranta realizarii lui pe durata lunga, deci locuri de munca stabile. Deci trebuiesc deplasate aceste sume pe care el le pune la dispozitie, catre buzunarul omului de rind care pleaca la munca dimineata. Cum, trebuie sa fie intrebarea la care va trebui sa raspunda el si economistii de linga el.
Masurile luate de Draghi si trupa lui de economisti, sint ezitante si mult prea discretionare la nivelul politicilor bancilor nationale, fara o orientare clara, ceea ce va duce la un esec sigur.
Adrian Cosereanu
http://www.alternativaromaniei.com/
