FMI i-a arătat lui Victor Ponta cine guvernează România cu adevărat

Imagine  De băgat bine la cap!

După eşecul negocierilor cu FMI, premierul Victor Ponta a anunţat că CAS va fi redus cu cinci puncte procentuale începând cu 1 octombrie, măsura fiind implementată printr-o lege asumată de guvern. Această declaraţie este o tentativă de a păstra aparenţele şi de perpetua iluzia controlului guvernului asupra politicii economice. În fond, situaţia este alta: delegaţia FMI controlează toţi parametrii fundamentali ai politicii bugetare şi implicit a politicii economice a statului român. În termeni realişti se poate constata faptul că România a ajuns sub control direct al unei entităţi externe. Ar exista tentaţia firească să spunem că FMI a cumpăr

Să spunem că FMI a cumpărat controlul asupra guvernului de la Bucureşti, dar situaţia este mai gravă. Miliardele de dolari pe care FMI-ul le-a dat pentru „stabilizarea economiei” în toiul primei faze a crizei economice globale au ajuns să fie investite în obligaţiuni de stat ale SUA şi în obligaţiuni ale ţărilor europene. De fapt, s-a produs transferul banilor dintr-un buzunar occidental în altul, în care BNR a ajuns să fie un simplu intermediar. Merită menţionat încă un detaliu grăitor: dobânda pe care FMI o percepea de la statul român este mai mare decât dobânda pe care acesta o primeşte din „investiţiile” în obligaţiunile americane, deci statul român, implicit cetăţeanul, plăteşte din propriul buzunar pentru privilegiul de a fi un o verigă intermediară într-o operaţiune de tip suveică în care banii de la FMI ajung să crediteze bugetul federal al SUA. Ca bonus, această operaţiune, s-a soldat şi cu consolidarea controlului direct şi total asupra politicii economice ale statului român. Dacă această situaţie îi pare cuiva normală, definiţia normalităţii trebuie revizuită. Asta ca să vă daţi seama cum a PDL/Băsescu/Boc au “trecut ţara prin criză”, după cum chiar ei se exprimă în acest mod imbecil!

Dan Tănăsescu

https://searchnewsglobal.wordpress.com/

Acest articol a fost publicat în POLITICA(colonie). Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la FMI i-a arătat lui Victor Ponta cine guvernează România cu adevărat

  1. Lupul Dacic's avatar Lupul Dacic spune:

    de ce nu vrei sa traduci?
    ti-e rusine…hihihi

Lasă un răspuns