Logodnica lui Bruce Lee

La câteva sute de metri de Gara de Nord, într-o curte interioară de bloc interbelic, zeci de oameni îmbăcați în negru se agită în jurul unui platou cu colivă. Femeile împart mâncare și urlă la bărbații care dau noroc în loc să se îmbrățișeze. La înmormântări nu se dă mâna și nici nu se pupă! Așa-i legea la țigani!

O fată îmbrăcată în costum de mireasă stă într-un coșciug așezat în mijlocul unei camere luminate puternic. Are la cap un walkman și-o pereche de căști, iar pe piept o fotografie cu ea zâmbind.

O tânără cu gluga pe cap intră timidă în cameră. Mângâie fruntea decedatei și-ncepe să plângă. E greu fără ea în canal. Ne e greu la toți.

Ramonița a fost prietena și rivala fetei din sicriu. Amândouă l-au iubit pe Bruce Lee, regele canalelor de la Gara de Nord, însă doar Ramonița a intrat sub pielea lui. Moartea a rupt triunghiul iubirii, dar și inima Ramoniței. Era o fată cu suflet. Îmi pare rău că nu mai am cu cine să stau.

Cătălina Anghel avea 18 ani și, oficial, era logodnica lui Bruce Lee. Când s-a născut, familia ei nu-și mai permitea încă un copil, așa că a abandonat-o în spital. Au luat-o înapoi acasă după cinci ani, însă prea târziu. Cătălina fugea înapoi la orfelinat. Acolo erau prietenii ei, acolo avea libertate.

La 12 ani a luat HIV dintr-o seringă. Heroina, legalele și traiul de pe stradă au sfârșit-o. Săptămâna trecută, la șase ani după ce-a aflat că e bolnavă de HIV, a murit întinsă pe iarba dintr-un părculeț din fața Gării de Nord. Doctorii au spus că-i SIDA, lumea vorbește c-a fost supradoză de legale.

Cătălina locuia în canalul de sub Garad e Nord. Când am cunoscut-o, țipa la Bruce Lee. El o suspecta că i-a furat 30 de milioane ascunși într-un aragaz. N-a vrut atunci să vorbească cu mine. Altă dată era în canal, tuflită pe o țeavă fierbinte. Abia se injectase cu legale. Mi-a spus că viața din canal a distrus-o.

Am fost la înmormântarea Cătălinei ca să aflu mai multe despre viața ei. I-am cunoscut familia care a renegat-o, i-am revăzut pe aurolacii lângă care s-a distrus și-am petrecut-o pe ultimul drum, până la cimitir. Asta e povestea Cătălinei Anghel, fata de 18 ani care a murit înainte să trăiască:

Un băiat bâlbâit și ars pe tot corpul stă la masa cu pomană și-nfulecă o franzelă umplută cu brânză și parizer. Are vreo 30 de ani și locuiește în canale de când era copil. A fost ultimul care a văzut-o pe Cătălina în viață și cel care a chemat salvarea.

Își băgase în venă de două ori în ziua în care a murit. Prima seringă și-a făcut-o în canal. I s-a făcut rău, am luat un cazan cu apă și l-am vărsat pe ea. A ieșit afară, s-a pus pe iarbă și și-a facut-o și pe a doua. A început să se zbată din mâini și din picioare. Până să vină salvarea, a dat în comă, apoi a murit. Au dus-o la spital, i-au făcut autopsia, apoi a venit familia ei și-a adus-o acasă.

O tânără gravidă plânge pe un scaun, înconjurată de câțiva aurolaci îmbrăcați cu haine curate, dar cu urme de vopsea argintie pe mâini și gură. A cunoscut-o pe Cătălina când avea 11 ani. Locuiau amândouă la Pinochio, un centru de plasament pentru copiii orfani sau abandonați de familii. Înainte să o ia razna de la droguri și s-audă că s-a îmbolnăvit de HIV, era altfel. Erau mulți arabi care le plăcea de noi și-i mâncam de bani. Mergeam la restaurante, ne plimbam, ascultam muzică… N-aveam decât 12 ani. Nimeni nu mai era ca noi.

Eliza și Cătălina mergeau tot timpul împreuna. Singurele momente în care se despărțeau era când le prindea poliția pe stradă și le trimitea înapoi, la cămine separate. Când o aducea pe ea de pe stradă, n-o mai băga în camera normală, o țineau la izolator, îi făcea analize și-apoi o duceau înapoi cu toți copiii la un loc. Toate educatoarele o iubeau și vorbeau frumos cu ea – era cea mai iubită fată din orfelinat.

La 12 ani, în timp ce era în izolator, Cătălina a aflat că are HIV. Se îndrăgostise de un băiat și băga cu el la seringă. Când ești în familie, ești mai constrâns, e cineva care să tragă de tine. Dar când ajungi pe stradă, te vezi libertin. Și așa ajungi de la țigară la pungă, de la pungă la siringă și de la siringă la HIV, spune Eliza.

Cătălina se droga de șase ani cu etnobotanice, era tot timpul nervoasă și-i înjura pe toți. A aflat că are HIV și n-a mai interesat-o de nimeni. Când afli că ai boala asta, încerci să te distrugi cât mai mult. Alții nu sunt așa – poate le dă Dumnezeu un curaj și ia pastile, tratament. Cătălina nu a avut putere și a ajuns la ultima fază, la SIDA.

O fată băiețoasă și cu ochii încrucișați cară farfurii cu mâncare și le împarte oamenilor veniți la parastas. Pune ochii pe un reporter englez, venit să facă un film despre viața Cătălinei. Îl ia în brațe, pentru că așa se face la înmormântare, și urlă la el că nu vrea să mănânce pomană. Se zice BOGDA PROSTE! Ia și papa! Ptiuu.. că nu știe ăștia nimica. Englezul ia un biscuite îmbibat în vin roșu și zahăr, îi face semn cameramanului și intră în vorbă cu ea.

Irina trăia în canal când a cunoscut-o pe Cătălina pentru prima dată. M-am dus la ea și i-am zis: „Fă, da’ tu cine ești de vii ca șmecherita aicia?” Ea mi-a spus că a venit după Ramadan – cât a fost Bruce Lee la pușcărie, Cătălina a trăit cu Ramadan. Venea la el să-și ia heroină.

Când Cătălina a început să vină des pe la canalul de la Gară, Irina a bătut-o zdravăn. Cătălina avea tot timpul la ea o borsetă plină cu bani. I-am zis că: dă, fă, și mie un leu că-ți iau toată borseta. Ea era tare-n gură, m-a făcut zdeanță și mi-a zis că să ieșim din canal și să ne batem. I-am dat un pumn în capul pieptului, a căzut în cur. De-atunci nu ne-am mai certat. Mi-a fost frică c-o mierlesc pe săraca fată.

Spune despre Cătălina că era voinică, arăta nambăr oan. Îi plăcea să se vopsească pe păr cu negru. Îi spuneam tot timpul „Bravo, Cătălina, că nu ești proastă”. Ce nu mi-a plăcut la ea era că, din cauza la droguri, ea se ocupa de prostituție. I-am spus să aibe grijă cu bolile, dar nu mai asculta de nimeni.

În curtea familiei Cătălinei e un vacarm de oameni. Preotul întârzie de-o oră, tot programul înmormântării e dat peste cap – șoferul minibus-ului pentru transportul aurolacilor până la cimitir e nervos foc, groparii sună și-amenință că pleacă acasă, oamenii veniți s-o petreacă pe Cătălina încep să vorbească din ce în ce mai tare.

De la intrarea în curte se-aude o voce de copil: A venit Bruce Lee!

Toți încremenesc. Vacarmul se transformă în murmur, locul vibrează ca bulevardele pe care se țin paradele regale englezești.
Bruce Lee are părul uns cu vopsea argintie, poartă lanțuri ruginite pe tot corpul și privește doar înainte. În jurul lui se strâng o grămadă de oameni – toți vorbesc în același timp, vor să-l atingă, să-i spună condoleanțe…

Regele vrea să fie singur, doar apropiații din canal sunt lăsați să stea lângă el. Merge cu trupa la sicriul Cătălinei, se uită ca și cum ar verifica dacă are tot ce-i trebuie, îi atinge mâna, apoi pleacă. Nu pare atins de moartea logodnicei. El a plătit pentru înmormântare și loc de veci la cimitirul Străulești II. Cătălina plecase pe o cale greșită. Era o fată încăpățânată, care nu asculta de nimeni. Era trup și suflet pentru mine, dar eu n-o iubeam deloc.

Părinții Cătălinei sunt la pușcărie. Înmormântarea a fost organizată de cele două surori ale ei. Pe tot timpul celor trei zile de proveghi, între rudele mai bogate ale Cătălinei și aurolacii de sub Gară a fost tensiune mocnită. Familia nu-i voia pe aurolaci în casă pentru că put a canal și vopsea, în timp ce aurolacii protestau că e dreptul lor s-o vadă pe Cătălina pentru ultima dată.

Conflictul s-a spart în mijlocul bulevardului din fața Gării de Nord. Marșul funerar e condus de o trupă de aurolaci, iar familia stă în spatele dricului care o cară pe Cătălina. Aurolacii conduc marșul spre canal, în timp ce familia țipă ca disperata că nu vrea s-o vadă pe fata lor, din nou, în buza canalului.

Aurolacii blochează intersecția, iar familia cedează sub presiunea claxoanelor zecilor de mașini care așteptă să treacă alaiul.

În mijlocul bulevardului, Carmen, sora mai mare, smulge tabloul cu fotografia Cătălinei din mâna unui boschetar și fuge cu el la gura canalului. Băăăă! Ieșiți c-a venit Cătălina! A stat aici cu voi, veniți c-a venit să vă vadă!

Rând pe rând, oamenii cu care Cătălina a împărțit canalul ies la suprafață. Sunt murdari și transpirați, unii abia se pot ține pe picioare. Carmen îi îndrumă pe toți spre microbuzul plătit de Bruce Lee să-i ducă pe boschetari la Străulești, apoi se retrage în spatele dricului, alături de familie.

Carmen a rugat-o de nenumărate ori pe Cătălina să se întoarcă acasă. Oricât am fi de amărâți, nu poate fi mai rău decât pe stradă. Acolo ești al nimănui, aici, măcar îl doare pe cineva sufletul de tine. Dacă nu era pe stradă nu se mai ajungea aici.

Dă vina pe destin când vorbește despre alegerile pe care le-a făcut Cătălina în viață. Era o fire libertină. Nu suporta să-i spui să facă ceva. Noi ne așteptam să se întâmple asta. Ajunsese foarte rău. Era slabă, murdară. Toată lumea îmi spunea că-și făceau câte un plic de legale la câte o juma’ de oră. Era logic să se ajungă la asta.

Cătălina îi spunea tot timpul că știe că o să moară și că, oricum, nu se poate dezobișnui de drogul din seringă și viața în canal. Știa că e bolnavă și ne proteja. Spunea că nu vrea să stea prea mult cu noi că ne îmbolnăvește. Noi am încercat să o convingem să meargă la tratament, dar nu a vrut s-audă, spune Carmen cu ochii goi.

Înainte să afle că e bolnavă de HIV, Cătălina era veselă. Asculta tot timpul muzică, dansa, cânta, scria poezii de dragoste. Voia să fie celebră și bogată. Își dorea să fie cântăreață de manele.

Carmen a văzut-o ultima dată pe Cătălina cu două săptămâni înainte să moară. S-au întâlnit într-o stație de autobuz, chiar în momentul în care Carmen urca în mașină. Mi-a spus că „vreau să știți că vă iubesc. Eu știu că nu mai am mult de trăit”. Păi, măi, Cătălina, dar mergi la un doctor, te poate face bine… A început să râdă și a plecat înapoi în canal.

http://casajurnalistului.ro/