Cum vor moșteni bogații pământul

Pentru mai mult de 10 ani, ONU a măsurat sărăcia în funcție de HPI (Human Poverty Index), care îi definea ca săraci pe cei cu un venit mai mic de 1,25 dolari pe zi. Acest sistem de calcul a fost criticat pentru că, pe de o parte, țările sunt luate ca un întreg și nu se diferențiază între mai multe niveluri de sărăcie dintr-o țară și nici nu se pot localiza zonele cele mai grave, iar pe de altă parte, pentru că sărăcia înseamnă mai mult decât puterea de cumpărare a venitului zilnic.

Prin umare, cei de la Oxford Poverty & Human Development Initiative au publicat unraport, în care au calculat sărăcia globală de o altă manieră, care ar fi mai exactă. Vestea proastă este că acest nou sistem de calcul a scos la iveală încă 400 de milioane de săraci, ce scăpaseră la socoteala ONU.

Mai săraci decât am crezut

Pentru cei de la OPHI, sărăcia nu este un număr, ci o privire de ansamblu asupra condițiilor în care oamenii sunt obligați să trăiască. Ei au creat un nou index de măsurare (MPI), ce are în vedere pe lângă venit și accesul la educație și îngrijire medicală, și siguranța și salubritatea condițiilor de trai.

MPI măsoara sărăcia bazat pe indicatori ce reflectă nevoile de bază ale omului și care se împart pe trei categorii: Sănătate, Educație și Condiții de trai. De exemplu, la Sănătate intră mortalitatea și nutriția copiilor, la Educație intră perzența la școală și anii de școlarizare, iar la Condiții de trai intră instalațiile sanitare, apă curentă, electricitate, ulei de gătit, acoperiș etc. Dacă o persoană este lipsită de mai mult de trei indicatori, atunci este considerată săracă.

Ce am aflat despre sărăcie după ce am măsurat-o mai bine? Am aflat că lumea este mai săracă decât credeam înainte. Dacă calculul HPI a dat un total de 1,2 miliarde de oameni săraci, după măsurătorile MPI, numărul a crescut la 1,6 miliarde. Mai mult de 70% dintre aceștia trăiesc în țările în curs de dezvoltare, în mediul rural. Cele mai sărace țări provin din Asia de Sud și Africa Sub-Sahariană.

Săracii sărăcesc, iar…

Țările în curs de dezvoltare tocmai au primit o veste proastă din partea Băncii Mondiale, care a revizuit în scădere previziunea pentru creșterea economică de la 5,3% la 4,8%, pentru anul acesta. O perioadă de trei ani consecutivi în care performanța economică a fost dezamăgitoare ar putea indica către o perioadă lungă de subdezvoltare pentru aceste țări, sublinia raportul.
În aceste condiții, nu se pot crea locurile de muncă necesare pentru a îmbunătăți viețile celor din pătura cea mai săracă, a avertizat președintele BM, Jim Yong Kim. Mai mult decât atât, sărăcia globală nu ar putea fi eradicată nici dacă economia și-ar reveni. „Chiar dacă toate țările (n.r. în curs de dezvoltare) ar crește în același ritm ca în ultimii 20 de ani sărăcia globală s-ar reduce doar cu 10% până în 2030”, citează BBC. În aceste condiții, țările dezvoltate au fost rugate să ajute prin scheme de asistență socială, precum recompensarea celor care își dau copiii la școală.

…bogații se îmbogățesc

Astăzi nivelul inechității în ce privește veniturile s-a întors la nivelul extrem dinainte de Marea Depresie. În 2012, 1% dintre cetățenii americani dețineau 19% din averea întregii țări (un nivel nemaiîntâlnit din 1928), iar partea deținută de 0,1% (cei mai bogați 1% din primii 1%) a crescut la 9%, un nivel egal cu cel din 1916.

În 2013, averea globală privată a crescut cu 14,6%, ajungând la un total de 152 miliarde de dolari, conform unui studiu realizat de Boston Consulting Group. Regiunea Asia-Pacific conduce această creștere cu un număr din ce în ce mai mare de milionari chinezi. Se așteaptă ca anul acesta regiunea să devină a doua cea mai bogată din lume, surclasând Europa și depășind America de Nord, până în 2018.

Pentru comparație, în timp ce averea privată a crescut cu 14,6%, Fondul Monetar International prevedea a creștere a economiei globale de 3,6% în 2014. Problema este că atunci când averea privată crește mai rapid decât economia unei ţări, bogaţii vor deveni şi mai bogaţi, iar inegalitatea va creşte. Această relație este exprimată prin „r > g”, (unde „r” este rata rentabilității profitului și „g” este rata creșterii economice), în cartea Capital in the Twenty-First Century, a economistului francez Thomas Piketty.
Piketty a devenit un fenomen social, intelectual și mediatic, intrând în istorie lângă Francis Fukuyama. Concluziile cărții sale se bazează pe cercetările pe care le-a efectuat în ultimii zece ani, privind modul în care au evoluat în ultimele secole veniturile şi bogăţia (capitalul), oferind o imagine de ansamblu asupra inegalităţii de la Revoluţia Industrială până astăzi.

Mai bogat, mai fericit?

China ar ptuea conduce lumea din punct de vedere aș creșterii numărului de milionari, însă ar putea fi totodată campioană la creșterea numărului de sinucideri în cadrul acestei clase sociale. Între 2008 și 2010 suicidul a fost cauza morții pentru 23,6% dintre decesele celor mai bogați oameni din China.
„Suicidul printre milionari și miliardari este o problemă socială în China, care arată că oamenii nu pot rezista stresului care vine din efortul de a menține averea pe care au făcut-o”, explică profesorul Hu, de la Universitatea Fudan. Iar după ce reușesc să facă destui bani pentru ca ei și următoarele generații să nu mai aibă niciun stres financiar, viața devine plictisitoare și fără sens.
Mai multe studii au demonstrat de-a lungul timpului că există o legătură directă între sursa de venit și rata sinuciderii. De exemplu, s-a demonstrat în anii 1990 că un individ dintr-o familie cu un venit anul mai mic de 10.000 de dolari avea un risc cu 50% mai crescut de a se sinucide decât cineva cu un venit peste 60.000 de dolari, iar acest risc se menține și azi pentru cei care câștigă mai puțin de 34.000 de dolari pe an.
Însă tot aceste studii arată că un salariu care trece de 75.000 de dolari pe an începe să aducă mai multe insatisfacții decât fericire. Rezultatele indică către un paradox, pe care economistul Justin Wolfers îl explică în felul următor:

„Nu lăsa un economist să te convingă că tot ce contează în viață sunt banii. Dar nu lăsa nici un psiholog să te convingă că banii nu contează deloc. Este nevoie de multe experimente și introspecție pentru a găsi un echilibru. Oamenii își aleg ocupațiile nu doar pentru a face bani ci și pentru a avea sens în viață. Iar nimic din cercetarea mea nu indică că asta e o idee rea”.

Wolfers cercetează, ca mulți alți economiști, legătura dintre bani și fericire, ajungând la concluzia că oamenii din țările mai bogate sunt mai satisfăcuți cu viețile lor și nivelul de satisfacție crește odată cu venitul mediu pe economie. Atenționează însă că există o diferență majoră între corelație și cauzalitate.

„Când spun că oamenii bogați sunt mai fericiți decât cei săraci, nu știu dacă banii îi fac fericiți. Când spun că țările bogate sunt mai fericite decât cele sărace, nu știu dacă se datorează banilor sau oportunităților. Poate este vorba de statul de drept, să ai piețe funcționale și instituții politice și sociale”, explică el.

Mai mult decât atât, Wolfers spune că relația dintre bani și fericire nu este liniară. Ceea ce înseamnă că ar trebui să renunțăm la ideea că o creștere cu 10% a salariului ne va face cu 10% mai fericiți, sau că la fiecare creștere de salariu vom experimenta o nouă creștere a nivelului de fericire, pentru că în realitate lucrurile nu stau așa. Banii nu sunt apanajul fericirii umane.

Acasa