Abatajele tăiate adânc prin măruntaiele pământului în bazinul carbonifer din apropierea Reşiţei sunt, pentru savanţi, o imensă „maşină a timpului”. O „maşină” care ne arată cum era lumea la începuturile ei, dar ne şi avertizează asupra pericolelor care ne pasc în viitorul apropiat.
Fără pinioane, biele şi pistoane ori niscaiva „soft”-uri ultraperformante, „maşina timpului” din bazinul carbonifer Reşiţa permite o reconstituire fidelă a lumii, aşa cum arăta ea acum câteva sute de milioane de ani. „Operatorii” familiarizaţi cu minunăţiile din adâncuri sunt câţiva paleontologi care cunosc toate cotloanele lumilor străvechi şi se descurcă prin ele la fel de bine ca în propriul lor cartier.
Savanții și „brandul de țară”
Ne-am obişnuit cu ideea că „fabulo-spiritul” românesc trebuie să fie „populat” doar cu Dracula, sărmăluţe şi mămăliguţă, manelişti şi fotbalişti plini de bani, toate „garnisite” cu veşnicele scandaluri politice.
Adevăratul „Brand de ţară” al României este promovat însă de alte elite, cele adevărate, discrete şi infinit mai profunde: artişti valoroşi ori specialişti de vârf în diferite domenii tehnico-ştiinţifice. Oameni speciali care, fără mare tărăboi, şi-au câştigat respectul străinătăţii. Un astfel de personaj cosmopolit este dr Mihai E. Popa. Geolog, specializat în paleobotanică, el este şi unul dintre savanţii care cunosc „maşina timpului” ascunsă prin galeriile de mină şi carierele din jurul Reşiţei.
În lumea largă
Dr. Mihai E. Popa n-a împlinit încă 38 de ani. Un „detaliu biografic” ce nu-l împiedică să aibă deja la „activ” o carieră ştiinţifică remarcabilă, pentru care şi-a câştigat preţuirea unor universităţi din străinătate. Şi-a luat doctoratul în anul 2000 cu calificativul maxim „Summa cum laude”. Ulterior a efectuat stagii de pregătire în Olanda, Franţa, Anglia şi SUA. În 2001, Departamentul de Stat american i-a acordat o bursă Fulbright pentru un stagiu post-doctoral la Universitatea din Florida. De atunci a devenit discipolul prof. David Dilcher, membru al National Academy of Sciences, considerat „patriarhul” paleobotanicii americane.
Între știință și aventură
Părinţii spirituali ai lui Indiana Jones au recunoscut că modelul celebrului erou a fost nu mai puţin celebrul paleontolog american Roy Chapman Andrews. Lucru deloc neaşteptat dacă ţinem cont că paleontologii nu sunt doar „şoareci de bibliotecă”, ci nişte oameni de ştiinţă aparte, amestec bine dozat de savanţi şi aventurieri. Păstrând proporţiile, dr. Popa se înscrie şi el în acest tipar. Prima şi cea mai dramatică aventură, care n-a avut însă legătură cu ştiinţa, a trăit-o în primăvara anului 1990.
Era student şi la 14 iunie avea examen la geologie fizică. O zi hâdă în care Universitatea însăşi a fost „examinată” pe îndelete de bâtele şi topoarele minerilor aduşi să facă ordine în Bucureşti. Popa a fost arestat de nişte ortaci care l-au judecat şi au fost la un pas să-l execute. A avut noroc şi a scăpat cu viaţă.
Adevăratele aventuri au intrat însă în viaţă dr. Popa ceva mai târziu sub forma expediţiilor ştiinţifice. Paleobotanist „cu acte în regulă”, a participat la expediţii ştiinţifice în Germania, Anglia, Franţa, Suedia, Danemarca, China şi, anual, în SUA. Deci în ţări civilizate. Dar paleontologia nu se face în mijlocul oraşului, în zgârie-nori cu aer condiţionat. Relicvele străvechi se găsesc doar în zone pustii, departe de orice confort, unde chiar şi supravieţuirea de pe o zi pe alta devine o aventură.
Pe banii NASA
Popa nu este deci omul care se poate plânge de monotonia vieţii. În afara expediţiilor de „rutină”, în vara lui 2002 a participat la prima expediţie paleontologică organizată de 80 de ani încoace în estul Groenlandei, în ţinuturile îngheţate ale Ţării lui Jameson, călătorie susţinută financiar de National Geographic Society. În 2004 a fost invitat la o a doua explorare, tot acolo, finanţată de astă dată de NASA. Cu toate că ambele expediţii au avut loc în timpul verii polare, termometrele au sărit rareori de zero grade. În plus, Popa îşi aminteşte că trebuiau să se ferească şi de urşii polari.
„N-au nimic în comun cu Fram din poveste. Sunt nişte fiare teribile, vânători redutabili. Simt prada de la 20-30 km distanţă. Foarte agili, sunt printre puţinele carnivore care vânează oameni şi-i mănâncă la fel ca pe orice altă gustare din meniul lor.”
Avertismente
Dincolo de importanţa sa teoretică, paleobotanica este şi un soi de „oracol” care poate anunţa viitorul. În expediţiile din Groenlanda, specialiştii au descoperit fosile de plante vechi de 210 milioane de ani. Studiul lor arată că la graniţa dintre erele Triasică şi Jurasică, atmosfera terestră conţinea, la fel ca în zilele noastre, foarte mult bioxid de carbon. În plus, aceleaşi studii arată că atunci, într-o situaţie asemănătoare cu cea din zilele noastre, întreaga planetă s-a confruntat cu un lanţ de catastrofe climatice, urmat de dispariţia unui mare număr de animale şi plante. Cu timpul, ecosistemul planetar s-a autoreglat.
S-a autoreglat însă fără majoritatea vieţuitoarelor care, la fel ca şi noi acum, păreau „croite” să fie stăpânii eterni ai lumii. Paleontologia avertizează că un fenomen similar se poate petrece chiar acum, sub ochii noştri. Şi ne mai spune ceva: indiferent ce catastrofe climaterice vor avea loc, planeta se va autoregla încă o dată, aşa cum a mai făcut-o de foarte multe ori. Vestea proastă ar fi că nu există nici o garanţie că civilizaţia umană sau chiar omul însuşi va mai face parte din peisajul de după acest nou „autoreglaj”.
Jurasic Park
Beneficiar al unui asemenea „pedigree” ştiinţific, Popa putea rămâne în străinătate şi să lucreze pe bani adevăraţi la vreuna din marile universităţi. Întrebat de ce n-a făcut acest pas, răspunde sec: „De ce? Pentru cercetări merg acolo ori de câte ori am nevoie. În plus am predat ca profesor invitat la Universitatea Claude Bernard din Lyon, precum şi la alte universităţi celebre. Banii sunt foarte importanţi, dar nu sunt chiar totul. Personal sunt foarte legat de Munţii Aninei, Almăjului şi Semenicului, de ţinutul Mehedinţiului. Acolo există foarte multă informaţie de adus la lumina zilei şi multe descoperiri de făcut. Pentru mine ca paleobotanist, aici este raiul pe pamânt”.
Pe bună dreptate. Prin „Jurasic Park”-ul din abatajele de la Anina bântuie fantoma codrilor luxurianţi şi a junglelor prin care hălăduiau cândva dinozaurii. O lume împietrită, veche de peste 200 de milioane de ani, în care dr. Mihai E. Popa a făcut câteva descoperiri remarcabile, unele deosebit de rare în întreaga lume.
Ce mâncau dinozaurii
Dacă, printr-un miracol, am reuşit să vedem Pamântul aşa cum arăta el acum 200 de milioane de ani, am avea imaginea unei lumi străine, aproape o altă planetă. Teritoriul de azi al României şi o bună parte a Europei erau mult mai la sud, în zona unei mări de mult dispărute, iar uscatul era acoperit cu păduri dese subecuatoriale.
Aflate acum la sute şi mii de metri adâncime, zăcămintele carbonifere de lângă Reşiţa erau la suprafaţă şi alcătuiau junglele prin care bântuiau dinozaurii, iar „sterilul” minier de acolo provine din pământul călcat de ei în picioare. Mulţi saurieni erau erbivori. Imprimate în piatră, fosilele de conifere primitive şi de ferigi arborescente descoperite acum la Anina sunt „ilustraţii” din „cartea de bucate” a dinozaurilor.
Pădurea de piatră
Pe la mijlocul anilor ’80, Ceauşescu a ordonat înfiinţarea unor termocentrale bazate pe şisturi bituminoase. Prima, cea de la Crivina, urma să funcţioneze cu combustibil extras din câteva cariere noi deschise la Anina. A fost un eşec imens. Centrala de la Crivina a funcţionat trei luni, dar nu cu şisturi, ci cu motorină adusă de la Reşiţa. Acum, totul este o ruină. Gigantică, dar tot ruină. Toate eşecurile au însă şi câte o parte bună. În acest caz, partea bună au fost exact carierele de la Anina. Săpate în piatră seacă, la zeci şi sute de metri adâncime, ele au adus la lumină imaginea împietrită a erei Jurasice. Şi o dată cu ea, extrem de multe plante fosile. Tot acolo a ieşit la lumina zilei o pădure pietrificată despre care dr Popa ne-a spus că esteunică în Europa.
„Este vorba despre o pădure de ferigi arborescente, cu trunchiurile conservate în poziţia de creştere. Este singurul sit de acest fel din Europa, singurul loc în care se poate vedea imaginea unei păduri din Jurasic.”
Bârlogul dinozaurilor
Carierele lui Ceauşescu au fost locul în care dr. Popa a găsit şi amprente de paşi ale unor dinozauri de mici dimensiuni. Tot acolo a făcut şi o descoperire spectaculoasă, care aduce România în paginile tratatelor de paleontologie: bârloguri săpate de nişte dinozauri pitici cu 200 de milioane de ani în urmă. Înaintea descoperirii de la Anina, asemenea relicve s-au mai găsit doar în două locuri din lume: în Africa de Sud şi în Arizona.
Într-una din vizuinele de la Anina s-au păstrat chiar şi urme de gheare, lăsate de „locatari”. Pornind de la dimensiunile galeriilor, descoperitorul lor crede că reptilele care le-au săpat aveau aproximativ mărimea unor pisici, trăiau în comun şi aveau o viaţă socială oarecum asemănătoare cu cea a suricatelor din actualul Deşert Kalahari.
Supergândacul etern
„Maşina timpului” de lângă Reşiţa conservă şi urme de viaţă din era carboniferă, mai bătrâne cu peste o sută de milioane de ani decât cele de la Anina. Cotrobăind prin haldele de steril provenit de la minele de antracit din zonă, dr. Mihai Popa a făcut o descoperire cu totul deosebită. Pe o bucată de rocă neagră, alături de urmele unei frunze de ferigă care a trăit cu peste 300 de milioane de ani în urmă, a găsit cea mai bătrână insectă identificată pe teritoriul ţării noastre. Este vorba despre o goangă înrudită cu gândacii de bucătărie. Fapt care demonstrează că, oricâtă oroare ne-ar provoca, aceşti gândaci sunt nişte supravieţuitori „de profesie”. „Inventaţi” acum 400 de milioane de ani, au asistat la apariţia dinozaurilor şi au supravieţuit catastrofei globale care i-a şters definitiv din cartea vieţii. Apoi, după alte zeci de milioane de ani, în care au rămas neschimbaţi, au fost martori la apariţia şi apoi la evoluţia oamenilor, pe lângă care s-au şi aciuat. Sunt o „invenţie” a naturii atât de bine pusă la punct, încât n-avem nici un motiv să credem că nu vor fi tot aici chiar şi după dispariţia noastră.
http://www.worldwideromania.com/
