Pregătirile campionatului modial de fotbal din 2022 sunt pătate cu sângele a zeci de mii muncitori din lumea a treia, exploatați în regim de sclavie de nababii Golfului
Sub acoperirea generoasă a armoniei globale prin sport – cu un accent logic pe Jocurile Olimpice și pe competițiile continentale și mondiale ale celui mai popular dintre sporturi, fotbalul – s-a declanșat la nivel mondial o competiție acerbă pentru organizarea acestor mari evenimente, interesele dincolo de sport fiind enorme pe două coordonate, la rândul lor strâns interdependente: finanțele și politica. Trist este că ultimele mari competiții sportive – cele recente (Olimpiada „albă” de la Soci), cele în desfășurare (mondialul de fotbal din Brazilia) sau cele în pregătire (mondialele de fotbal din Rusia și Qatar) – au demonstrat că politica, respectiv crizele și prioritățile eacesteia, copleșesc fenomenul sportiv și nobila sa substanță.
Demonstrația de forță și opulență făcută de Putin la Soci s-a dovedit prilejul nefericit al evidențierii noii schisme politice mondiale – jocurile desfășurându-se chiar în zilele când sângele protestatarilor anti-Ianukovici șiroia pe străzile Kievului – și a marcat practic debutul unui nou război rece, care se acutizează pe zi ce trece, în timp ce mondialele de fotbal din Rusia se profilează la un orizont controversat. Miliardele de dolari cheltuite (arbitrar, se spune) de brazilieni pentru infrastructura CM aflat în plină desfășurare, au scos milioane de oameni în stradă, exasperați de sărăcie și de umilință. O culme a ipocriziei politice globalizate o reprezintă acordarea regatului arab Qatar a drepturilor de organizare a Campionatului mondial de fotbal din 2022: dincolo de fațada sportului, intrigi geo-strategice, corupție la nivel înalt și exploatarea inumană a cohortelor de muncitori itineranți. În aceste condiții, nu este de mirare că Sepp Blatter însuși a ajuns la concluzia, exprimată prima dată în public pe 16 mai, că „a fost o greșeală să se acorde Qatarului organizarea Cupei Mondiale”.
Ofsaidurile corupției
Ideea însăși de a organiza o competiție sportivă de asemenea anvergură în plin deșert, unde temperaturile depășesc frecvent 50 de grade, este extrem de excentrică și a pus jurnaliștii de investigații pe urmele deciziei însăși. Bomba a explodat în urmă cu puține zile, în The Sunday Times, care a publicat o serie de dezvăluiri formidabile despre rețeaua de corupție care a stat la baza Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) de a atribui megaevenimentul din 2022 statului de nababi din Golful Persic. Practic a fost expusă în detaliu activitatea fostului oficial guvernamental qatarez Mohammed bin Hammam, care în anii 2008 și 2009, înaintea deciziei pe care FIFA urma să o ia în 2010, a organizat, între altele, șase sejururi de lux în Malaezia și Bahamas pentru câteva zeci (între 25 și 40) de reprezentanți ai federațiilor africane de fotbal, mituindu-i pe aceștia cu sacoșe de bani, în total 5 milioane de euro. O șpagă gigantică pentru africanii care au asigurat înclinarea balanței votului în forul mondial al fotbalului; un mizilic pentru Qatar, dacă raportăm suma la investițiile aferente infrastructurii pentru CM din 2022, estimate la peste 150 de miliarde de euro. Să spunem că, până acum, cel mai scump eveniment sportiv al epocii moderne a fost Olimpiada de la Soci, cu cca 51 de miliarde de dolari, peste cele 40 ale Jocurilor Olimpice de la Beijing sau cele cca 14 ale Olimpiadei de la Londra.
Cartonașul roșu al sclaviei
Alt palier ultracompromițător pentru Qatar 2022 este cel social, care nu doar descalifică organizatorii, dar îngrozește opinia publică mondială prin tragicele sale dimensiuni umanitare sau, mai degrabă, inumanitare. Este vorba despre cei 1,7 milioane de muncitori itineranți implicați deja în lucrările de infrastructura din Qatar (țară cu două milioane de locuitori, din care doar 250.000 cu cetățenie plină, restul fiind rezidenți). Construirea de stadioane, șosele, hoteluri, rețele de metrou și zone de agrement la Doha și în celelalte locații se face cu muncitori din India, Pakistan, Nepal, Bangladeș, Sri Lanka, Filipine, Iran sau Egipt, ale căror condiții de muncă nu diferă probabil prea mult de cele ale sclavilor din antichitate. Cutremurătoare reportaje arată că muncitorii de import sunt cazați în barăci, lipsite de cele mai elementare condiții de igienă, cu spațiu vital de sub doi metri pătrați de om (în medie 16 mp la 10 oameni) și sunt puși la muncă 10 ore pe zi 6 zile pe săptămână, pentru plăți echivalente a cca 2-300 de euro lunar, desigur, în cazul în care își primesc banii (pentru că sunt zeci de mii de cazuri în care plățile nu s-au efectuat, oamenii fiind abandonați într-o stare de colaps umanitar). Și toate astea, în condițiile în care nivelul de trai în Qatar este cel mai ridicat din lume, de peste 100.000 de euro pe cap de locuitor, cam de trei ori mai mult ca al germanilor, spre exemplu. În urma apelurilor insistente ale Amnesty International, ONU și UE s-au sesizat și au constituit, în ultimele luni, comisii de „intimidare” a autorităților de la Doha, încă fără rezultate concrete. Până una-alta, cifra oficială a celor care au murit, doar în 2012 și 2013, pentru ca în 2022 să asiste șeicii la fotbal mondial în deșertul ogradei proprii este de 964.
Driblingurile islamismului
În aceste condiții, întrebarea firească pe care și-o pune orice om de bun simț, microbist sau nu, se referă la rețeta acestei conjuncturi oribile, care are legătură cu orice, numai cu sportul nu. Răspunsul este unul singur, combinat din două ingrediente: geo-strategia și banii planetari. Minusculul stat peninsular din Golful Persic – comparabil ca pondere (și nu numai), în lumea arabă, cu ducatul Luxemburg, la nivelul UE – se evidențiază prin doi parametri cheie: cele mai mari rezerve de gaze naturale cunoscute pe glob și cea mai însemnată bază militară americană din Orientul Mijlociu. Actualul șef al statului, șeicul sunit Tamim al Thani, care chiar în 2013 și-a detronat părintele (după 18 ani de domnie; în cadrul a ceea ce s-ar numi o „lovitură de palat amiabilă”), nu este străin de finanțarea combatanților anti-Assad din Siria, a insurgenților Hamas de la hotarele Israelului, sau, mai nou, a jihadiștilor irakieni, dar, pe limba de lemn a diplomației qatareze, este un „mediator luminat al lumii arabe” și promotor al „islamismului moderat.”
