ÎN NOAPTEA ASTA A ÎNCEPUT AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

În noaptea asta la orele 4.45 a început Al Doilea Război Mondial. Peste 5 milioane de militari din Germania, Austria, Franța, Italia, România, Ungaria, Finlanda, Olanda, Croația, Norvegia, Suedia, Danemarca precum și militari voluntari din alte opt state europene sprijiniți de 4000 de tancuri și 3000 de avioane de luptă  au atacat Rusia. S-a întâmplat în anul 1941.
Primul val de invadatori a numărat aproximativ cinci milioane de militari și el a fost urmat pe parcursul a trei ani de alte valuri de militari europeni care au totalizat în final peste 12 milioane de soldați.
A fost cea mai mare acțiune de invazie militară a tuturor timpurilor. Comandantul suprem și ideologul-șef al războiului era Adolf Hitler. Acesta reușise unificarea formală a întregii Europe continentale într-o veritabilă uniune europeană fascistă. Cele mai importante state fasciste europene erau Germania, Italia, Spania, Franța și Austria. Celelalte state europene (cu câteva excepții printre care și Anglia) deveniseră adepții fascismului și aliați ai Germaniei naziste. Această uniune avea ca nucleu o altă alianță, Germania-Italia-Japonia, supranumită Axa.
NATURA RĂZBOIULUI
Pe invadatorii europeni nu i-au împins la război nici foamea, nici setea, nici alte lipsuri ci ura monstruoasă contra Rusiei.
Scopul declarat (mărturisit public de Hitler)  al forțelor europene fasciste din 1941 era nimicirea statului rus  și exterminarea întregului popor rus.
Natura războiului a fost deci una strict criminală: exterminarea unui popor.
Deși sintagma de ”război mondial” s-a impus, războiul nu a fost deloc mondial ci a fost un război ruso-european.
Faptul că în paralel au mai avut loc războaie în Asia între țări care nu erau europene (China, SUA, Japonia) poate duce cu gândul la o generalizare a conflictului pe plan mondial, dar acelea au fost războaie de cu totul altă natură. Chiar și războaiele din Africa dintre Anglia și Germania au fost războaie coloniale care nu au avut legătură cu Europa.
Aliații Rusiei (Anglia și SUA) au venit în ajutorul Rusiei și au început să lupte în Europa împotriva Germaniei naziste abia în august 1944, după debarcarea din Normandia, când Armata Rusă înfrânsese deja Germania și tancurile rusești ajunseseră la București.
Greul războiului împotriva fascismului l-a dus în întregime poporul rus. Anglia și SUA nu contestă acest lucru.
Tocmai de aceea istoricii ruși nici nu folosesc denumirea de Al Doilea Război Mondial ci utilizează sintagma de Marele Război pentru Apărarea Patriei(Velikaia Atecestvennaia Vaina – Великая Отечественная война).
CEA MAI MARE ENIGMĂ A RĂZBOIULUI: FORȚELE PARTICIPANTE
Conform variantei oficiale și conform documentelor oficiale, există următoarele date privitoare la cel de-Al Doilea Război Mondial (zona Europa):
-numărul militarilor invadatori europeni fasciști care au pătruns în Rusia și care au luptat luptat în  Rusia  între 1941-1945 a fost de 12 milioane de militari (dintre care aproximativ 8 milioane au fost militari germani)
-numărul militarilor ruși care au luptat în război a fost de 16 milioane de militari
-numărul militarilor germani morți în război a fost de 5 milioane
– numărul militarilor ruși morți în război a fost de 10 milioane
Conform variantei neoficiale a unor cercetători și istorici nonconformiști, în Al Doilea Război Mondial (zona Europa) au existat următoarele cifre statistice:
-numărul militarilor invadatori europeni  care au luptat luptat în  Rusia  între 1941-1945 a fost de 38 de milioane (dintre care 28 milioane militari germani)
-numărul militarilor ruși care au luptat în război a fost de 48 de milioane de militari.
-numărul militarilor germani morți în război a fost de 18 milioane
-numărul militarilor ruși morți a fost de 38 de milioane
În Conferința de la Yalta din ianuarie 1945 conducătorii Aliaților (SUA, Anglia și Rusia) au hotărât probabil ca numărul real al militarilor morți sau mobilizați  să rămână secret și să fie date opiniei publice niște cifre atent analizate în prealabil.
Motivația unei astfel de hotărâri era una pe care o putem intui: dacă opinia publică ar fi aflat dimensiunile reale ale măcelului, atunci ar fi izbucnit o revoluție mondială care ar fi decretat că toți politicenii sunt criminali. În acest caz  toate partidele politice ar fi fost interzise și ar fi fost  eliminată toată clasa politică de pe scena vieții publice mondiale. Omenirea ar fi ales probabil alte forme de guvernare în locul celor pe care le cunoaștem azi.
În sprijinul teoriei că suntem mințiți și că numărul militarilor implicați în conflict și numărul celor uciși au fost cu mult mai mari decât o spun cifrele oficiale vin următoarele argumente:
Primul argument că suntem mințiți în privința măcelului mondial din 1941-1945
Începând cu anul 1925 toate cifrele statistice privitoare la recensământul populației au devenit secrete de stat în toate țările avansate ale lumii.
Explicația pentru care s-a întâmplat acest lucru este aceea că între evoluția populației unui stat și puterea lui hegemonică există un raport direct proporțional strict științific.
De aceea nici un stat care se respectă nu va da publicității adevăratele cifre ale populației lui ci va comunica niște cifre himerice, care nu au legătură cu realitatea dar care sunt foarte abil raportate la cifrele oferite de celelalte state (vezi Paul Kennedy – The Rise and Fall of the Great Powers. Economic Change and Military Conflict from 1500 to 2000).  
Tocmai de aceea rezultatele ”oficiale” ale recensămânului populației nu mai sunt făcute publice sau sunt date azi cu o întârziere de doi sau trei ani de la terminarea recensământului. În cazul țării noastre, România, așa cum s-a întâmplat recent, autoritățile s-au dovedit neputincioase în a spune cu exactitate numărul locuitorilor țării și numărul cetățenilor care au drept de vot, dovadă că statisticle despre evidența populației sunt contrafăcute peste tot în toate țările lumii.
Acest adevăr poate pare halucinant și incredibil pentru cetățeanul de rând, cu creierul spălat și ”furajat” intens toată viața cu ”informații oficiale” de la televizor și din ziare. Dar cetățeanul obișnuit și-a pierdut demult capacitatea de a gândi și el primește prin mass-media raționamente la pachet, idei gata ”rumegate” de alții pe care el și le însușește crezând că sunt ale lui.
Dar chiar și așa, numai un naiv ar putea crede azi că populația SUA este tot cea din 1940, adică tot 300 de milioane de locuitori (când ea a trecut în realitate de un miliard de locuitori, la fel ca populația Uniunii Europene, care a ajuns la 1,2 miliarde locuitori).
Numai un mare naiv poate crede că populația Chinei este tot cea din 1960, adică de 1,2 miliarde de oameni, așa cum spun cifrele oficiale. În realitate populația Chinei este 2,7 miliarde de locuitori, iar populația Federației Ruse a trecut de opt sute de milioane de locuitori (vezi statisticile luiPaul Kennedy – The Rise and Fall of the Great Powers. Economic Change and Military Conflict from 1500 to 2000).  
În sfârșit, numai un imbecil notoriu poate crede că în SUA (unde iudaismul a ajuns a treia mare religie a Americii, după creștinism și islamism) numărul evreilor este de doar două sute de mii de persoane (cât spun  statisticile oficiale).
Al doilea argument că suntem mințiți în privința măcelului mondial din 1941-1945
În cuvântarea pe care Stalin a ținut-o la 5 mai 1941 în fața promoției de ofițeri absolvenți ai tuturor Academiilor Militare din Rusia, el declara: ”Azi avem trei sute de divizii ale Armatei Roșii cu 18-20000 de luptători fiecare. O treime din diviziile noastre sunt de tancuri”.
Trei sute de divizii a câte 20000 de luptători fiecare totalizează șase milioane de luptători.  Stalin vorbea deci despre șase milioane de militari ruși. Dar Stalin se referea la acel moment (5 mai 1941) la Armata Rusă pe timp de pace (fiindcă războiul nu începuse).
Conform legilor științei militare, numărul militarilor rezerviști pe care un popor îi poate mobiliza pentru război este de zece-douăsprezece ori mai mare decât militarii pe timp de pace.
Acest lucru înseamnă că Rusia Sovietică din 1941 putea trimite pe front șaizeci de milioane de luptători și nu șaisprezece milioane cât spun cifrele oficiale.
Al treilea argument că suntem mințiți în privința măcelului mondial din 1941-1945
În luna iunie 1945 delegația de stat a României condusă de C.I.Parhon a mers la Moscova pentru dicuții cu Kremlinul pe tema armistițiului. Stalin le-a spus la un moment dat celor din delegația noastră: ”Am fost informat că în Polonia și în Iugoslavia s-au petrecut lucruri care nu sunt spre onoarea soldatului rus. Aș fi mirat să aud că în România nu s-au petrecut astfel de lucruri. Dar voi trebuie să înțelegeți că țara noastră a dus un război foarte greu, au murit 25 de milioane de soldați de-ai noștri. Acum avem 11 milioane de militari ruși sub arme și nu sunt toți niște sfinți” (Arhivele CC al PCR/III/1945).
Deci conform spuselor lui Stalin, în iunie 1945 Armata Rusă avea sub arme 11 milioane de militari și 25 de milioane de militarimuriseră în luptă. Dintr-un singur calcul, adunând soldații morți și vii obținem o cifră a militarilor ruși mobilizați pentru război: 36 de milioane de militari. O cifră care este departe de cea oficială (16 milioane de militari) și care dintr-un foc ne face să ne îndoim de statisticile oficiale.
Al patrulea argument că suntem mințiți în privința măcelului mondial din 1941-1945
Există șase ordine de încorporare-mobilizare a rezerviștilor emise de autoritățile celui de-Al Treilea Reich în perioada noiembrie 1944-aprilie 1945 prin care erau chemați sub arme și trimiși pe front copiii cu vârste între 14-17 ani și bătrânii cu vârste peste 65-70 de ani care puteau purta arme.
Germania lui Hitler avea în 1940 împreună cu Austria (pe care o încorporase) un număr de 90 de milioane de locuitori. Din punct de vedere statistic, la o populație de 90 de milioane de locuitori revin cel puțin 35 de milioane de bărbați cu vârste între 20-55 de ani. Unde erau acești bărbați dacă Hitler trimitea pe front copiii de 14 ani și moșnegii de 70 de ani? Răspunsul este unul singur : cei 35 de milioane de bărbați muriseră în război cea mai mare parte, alții erau mutilați de război (invalizi, deci inapți pentru front), iar alții căzuseră prizonieri. Altfel autoritățile naziste nu ar fi recurs la mobilizarea copiilor.
AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ȘI TEORIILE RASIALE NAZISTE. PERICOLELE ȘTIINȚEI.
Al Doilea Război Mondial a fost un război pornit de minți criminale care urmăreau exterminarea poporului rus, considerat specie biologică nonumană, în opoziție cu rasele superioare, ariene (germanii, italienii, japonezii, spaniolii, tibetanii). Trebuia ca rușii să dispară pentru ca pe locurile lor să se poată extinde poporul german.
Pămînturile Rusiei, cu imensele bogății ale solului și ale subsolului trebuiau să revină raselor superioare din Europa și în primul rând Germaniei. Ele trebuiau să creeze premisele extinderii poporului german la nivel planetar. Tocmai de aceea Hitler a numit teritoriile rusești Lebensraum (Spațiul vital).
Savanții rasiști germani (unii dintre ei nume de mare greutate în lumea științifică mondială)  puseseră în acest scop în slujba politicii naziste o întreagă știință contrafăcută, date statistice, false studii biologice și biometrice care ”demonstrau” că rușii nu sunt oameni ci fac parte dintr-o rasă nonumană (erau numiți ”untermenschen”, adică ”suboameni”, ființe care nici măcar nu erau înzestrate cu rațiune).
Dar nu era vorba numai despre ruși. Toți slavii erau considerați ”suboameni” și toate popoarele din Europa de Est.
Teoriile rasiste ale lui Alfred Rosenberg vorbeau despre ”hoardele inferioare din Estul Europei” (români, unguri, polonezi, ucrainieni, bulgari, cehi etc) și despre faptul că toate aceste ”hoarde” nu evoluaseră până la stadiul de oameni pentru că se amestecaseră în cursul istoriei lor cu prea multe popoare înapoiate, iar metișii rezultați din aceste amestecuri aveau sângele ”impur”. Cei cu sânge impur erau condamnați la regresie mintală și degenerare.
Românii, bulgarii, ungurii, cehii, ucrainenii, polonezii, slovacii, sârbii, belarușii etc. erau considerați de către teoriile rasiale naziste tot ”suboameni”, dar de o categorie aparte: erau hibrizi om-animal, dar un fel de hibrizi ceva mai evoluați, capabili să execute ordine și să aibă un minim de rațiune. Adică un fel de animale utile cu care puteai vorbi.
Asta nu însemna că est-europenii erau priviți altfel de către nemți. Românii, ungurii precum și toate popoarele slave (ucrainienii, polonezii, bulgarii, croații etc.), chiar dacă erau aliați ai naziștilor,  urmau să fie exterminați și ei, dar nu prin metode brutale și rapide (cum erau lichidați rușii) ci prin metode ”blânde”. De exemplu prin sterilizare în masă. Conform proiectelor lui Rosenberg, această sterilizare în masă a popoarelor din Est trebuia să înceapă în anul 1950 și să se finalizeze în anul 1960.
În ciuda unor păreri preconcepute, savanții naziști germani nu le-au contestau niciodată evreilor calitatea de ființe umane. Dimpotrivă, ei îi considerau pe evrei oameni și încă destul de evoluați. Dar, conform teoriilor naziste, evreii suferiseră mutații genetice sau de altă natură care le pervertiseră mințile și-i transformaseră în ființe viclene și depravate. Savanții naziști (între care și celebrul doctor Mengele) considerau că astfel de mutații ar fi putut afecta și rasele superioare, pure (rasele ariene). Experimentele medicilor germani asupra evreilor aveau drept scop tocmai identificarea acestor mutații și găsirea metodelor prin care ele puteau fi prevenite sau tratate.
Toate aceste aspecte ale teoriilor rasiale ne arată că deși umanitatea a reușit să facă progrese uimitoare în domeniul științelor, ea nu a reușit încă să găsească metode pentru a se apăra și proteja de pericolele la care știința poate să expună întreaga omenire.
UN RĂZBOI FĂRĂ EGAL ÎN ISTORIA LUMII. ROLUL LUI STALIN.
Greul războiului mondial l-a dus poporul rus. A fost un efort titanic, de proporții colosale și fără egal în istoria lumii.
Zeci de milioane de militari ruși și-au dat viața pentru înfrângerea nazismului. Mii de orașe și sate rusești au fost rase de germani cu tunurile de pe fața pământului. Milioane de civili ruși (în special femei și copii)  au fost uciși.
Dar aceste orori inimaginabile au avut drept rezultat mobilizarea pentru luptă a tuturor rușilor.  Femeile și adolescenții s-au alăturat Armatei Ruse (Armata Roșie) și au mers alături de soldați ca să lupte împotriva invadatorilor. În teritoriile invadate au fost create trupe de partizani. Fiii clasei conducătoare rusești (și în primul rând cei doi fii ai lui Stalin) luptau pe front în prima linie.
Când germanii i-au propus lui Stalin eliberarea fiului său (căpitanul Djugașvili, căzut prizonier la nemți)  în schimbul  unui mareșal hitlerist capturat de Armata Roșie, Stalin a rostit fraza care avea să rămână în istorie: ”Nu dau un mareșal pentru un căpitan.”
Rolul lui Stalin în funcția de comandant suprem a fost unul crucial. El a coordonat toate acțiunile de război ale Armatei Ruse, asumându-și o răspundere pe care nimeni nu și-a mai asumat-o vreodată. Fără ordinal lui nimeni nu acționa pe front.
Stalin a introdus o disciplină de fier în întreaga țară, în armată, în economie. În acest scop el a extins la maxim (până la absolutism)  prerogativele dictaturii lui căreia, în mod inerent, i-au căzut victime și foarte mulți  oameni nevinovați.
Spre sfârșitul vieții lui, celebrul dizident rus Alexandr Zinoviev, dușman al lui Stalin, deținut în închisorile staliniste și ofițer în Armata Rusă în timpul războiului, avea să scrie: ”A fost un timp când, dacă mi s-ar fi ivit ocazia, l-aș fi ucis cu mâinile mele pe Stalin. Îl uram pe acel monstru înspăimântător cu toată ura de care este în stare o ființă umană. Dar acum, spre sfârșitul vieții mele, când mă apropii de ora morții mele, îmi dau seama că Stalin a fost cel mai mare om politic al veacului al XX-lea și probabil cel mai mare general din istoria lumii. Pe timpul războiului Stalin a concentrat în mâinile lui atâta putere și atâta responsabilitate pentru soarta întregii omeniri  încât nimeni în afara lui nu ar fi rezistat unei astfel de încordări supraomenești” (Александр Зиновьев, Pусская трагедия – Alexandr Zinoviev, Tragedia Rusă)
ARMATA RUSIEI
Armata Rusiei a adoptat pe timpul conflictului o tactică necruțătoare în privința legilor războiului. Au fost interzise orice retrageri. Pentru ca o unitate să se retragă din fața inamicului trebuia aprobare de la Stalin. În caz contrar toată unitatea era executată pentru trădare.
Ofițerii ruși erau obligați prin regulamente să se ridice primii de la pământ sau să sară primii afară din tranșee în caz că subunitatea lor pornea la atac. În acest fel ei dădeau soldaților exemplul sacrificiului suprem pentru patrie. Ei se aflau întotdeauna în fruntea subunităților pe care le comandau.
Acest lucru a făcut ca autoritatea ofițerului rus să capete în ochii soldaților și în ochii poporului o valoare supremă și Armata să ajungă instituția cea mai iubită de poporul rus.
Documentele au consemnat fapte de arme și de eroism ale militarilor ruși care au rămas în istorie și din istorie au trecut în legendă. Victoriile Armatei Ruse  au rămas exemple strălucite de tactică și strategie în știința militară.
Despre bătăliile de la Stalingrad, Kursk, Kiev etc. se va vorbi încă multe secole de acum înainte în școlile militare și în academiile militare ale lumii, așa cum se vorbește azi despre campanile lui Alexandru cel Mare sau ale lui Napoleon Bonaparte.
Faptele de arme săvârșite de femeile ruse care au luptat ca militari pe front și gloria de care ele s-au acoperit în lupte au făcut ca femeile să ocupe în societatea rusă o poziție de egalitate cu bărbații și să se bucure de un respect imens din partea întregii lumi ruse. Ambasadorii statelor occidentale raportau uimiți în anii de după război (1946-1956) cum de Ziua Marii Victorii, când avea loc parada Armatei Roșii, sute de mii de rusoaice îmbrăcate în uniforme militare ieșeau pe străzile Moscovei afișându-și cu mândrie medaliile de război care le străluceau pe piepturi.
TRATAMENTUL PRIZONIERILOR
Contraspionajul rus i-a adus la cunoștință lui Stalin bestialitatea criminală cu care erau tratați de către germani prizonierii ruși și ferocitatea inumană cu care nemții se comportau în teritoriile ocupate.
Stalin și-a dat seama că germanii făceau o greșală uriașă. Într-o ședință cu executivul central al Armatei din noiembrie 1941, Stalin a spus: ”Am auzit că Hitler a dat ordin ca toți ofițerii noștri care s-au predat nemților să fie împușcați pe loc. Ce prostie! De ce să împuști prizonierii când poți să-i pui să lucreze pentru tine?”
Stalin a conceput un plan vast de întrebuințare a prizonierilor pentru muncă. El a considerat prizonierul de război valoare și bun al statului rus. A dat ordine severe ca prizonierii germani să fie tratați în litera convențiilor internaționale pentru ca ei să poată munci în locul rușilor plecați pe front. Pentru viața fiecărui prizonier german, soldații ruși care îl escortau răspundeau cu viețile lor.
Mărturiile germanilor care au supraviețuit războiului arată că soldații ruși împărțeau hrana lor cu prizonierii și uneori preferau să rabde ei de foame pentru ca să poată fi hrăniți prizonierii.
Rușii erau pur și simplu îngroziți dacă vreun prizonier se îmbolnăvea sau murea, pentru că erau pasibili, în acest caz de a fi judecați de curtea marțială.
Stalin se interesa personal de soarta prizonierilor. Dar nu făcea acest lucru din milă. Mila nu avea ce să caute acolo. Mila nu avea acolo nici un sens. Stalin se interesa de prizonieri pentru că ei deveniseră sclavii statului și munca lor era crucială pentru obținerea victoriei. Tocmai de aceea, spre deosebire de prizonierii ruși căzuți în prizonierat la naziști, prizonierii germani s-au bucurat în Rusia de un regim bland, nu au fost exterminați și nu au suferit nici de foame și nici de frig.
Această grijă a rușilor față de prizonieri (repet) nu avea nici o legătură cu umanismul ci cu faptul că Stalin, la modul absolut genial, a intuit că prizonierii erau o forță de muncă gratuită care putea înlocui forța de muncă a rușilor plecați pe front. Prizonierii germani erau cazați și hrăniți corespunzător, dar erau folosiți la muncă. Milioane de prizonieri germani, români, italieni au muncit în industria și agricultura rusă și au reconstruit din temelii orașele și satele pe care tot ei le distruseseră. Aceasta este și explicația pentru care erau tratați atât de bine.
Mai mult decât atât, periodic, rușii lăsau intenționat să evadeze sute de  prizonieri germani din lagărele rusești, știind bine că aceștia, odată ajunși la ai lor, vor povesti soldaților germani despre modul cum erau tratați prizonierii la ruși.
Rezultatele au început să se vadă începând cu noiembrie 1942, când militarii germani (inclusiv generali și mareșali) au început să se predea în masă când constatau că nu mai aveau nici o șansă de a ieși din încercuirile rușilor.
Așa zisele ”relatări despre atrocitățile săvârșite de ruși asupra prizonierilor germani” ale  unor istorici sunt minciuni menite să mascheze atrocitățile germane. Autorii unor astfel de ”relatări” nici nu merită să fie numiți istorici. Repet: rușii nu s-au comportat cu germanii omenește din considerente umanitare ci din considerente de rațiune pură.
POPORUL RUS ÎN RĂZBOI. VICTORIA. PERICOLUL UNUI NOU RĂZBOI MONDIAL.  
Luptând singur și folosind doar propriile resurse, poporul rus a reușit până la urmă să arunce înapoi valul cotropitorilor dușmani și să înceapă contraofensiva. A fost o unitate a poporului și o solidaritate așa cum numai marile pericole le pot crea între oameni.
Țăranii și muncitorii bătrâni au suplinit lipsa celor tineri. Oameni de 70 de ani sau chiar de 80 sau de 90 de ani munceau pe câmp sau în fabrici pentru ca la soldații de pe front să ajungă armele, muniția și pâinea zilnică.
Alături de militarii ruși au stat inginerii și savanții Rusiei care au creat arme noi precum pistolul Kalașnikov, tancul T34,  armele reactive (Katiușa) sau avioanele de vânătoare și bombardament Iliușin, Yak-9 și Yak-3 care surclasau avioanele Luftwaffei. Aviatorii germani evitau deliberat lupta când vedeau un Yak-3 și nu luptau cu el decât dacă erau trei avioane germane la unul rusesc.
Artiștii ruși, poeții, muzicienii au creat opere excepționale care au ajutat la mobilizarea și însuflețirea maselor. Alexandr Alexandrov a compus în 1943 Imnul Național al Rusiei care răsună în fiecare dimineață la posturile de radio și tv din Rusia și care este considerat a fi al doilea cel mai frumos imn de stat din lume, după imnul Uniunii Europene.
Spionajul și contraspionajul rusești au avut și ele un rol major în obținerea victoriei și nu puțini agenți ruși din acele vremuri au intrat în legendă, precum rusul Rihard Zorghi (Richard Sorge), considerat cel mai mare spion al secolului al XX-lea.
Toate acestea au demonstrat nu numai geniul poporului rus, unitatea și forța lui de a răspunde unei amenințări majore, dar au dovedit ceva mult mai important, anume faptul că un popor nu poate fi nimicit și înlănțuit dacă el nu vrea asta.  Ca atacator sau ca occupant poți să obții victorii asupra unui popor, poți, pe termen scurt, chiar  să-l pui în lanțuri, poți să îndobitocești chiar acel popor,  să-l minți promițându-i o viață mai bună, prietenie, fericire, bunăstare, asigurarea securității și protecția față de dușmani reali sau imaginari sau îl poți lovi prin surprindere. Îl poți jefui furându-i resursele.
Dar nu vei putea face asta la nesfârșit, chiar dacă te folosești de trădătorii dinăuntru ai acelui popor, de clasa bogată trădătoare sau de politicienii trădători.  În cele din urmă, mai devreme sa mai târziu,  poporul acela se va trezi, va rupe lanțurile, se va ridica înpicioare, va pune mâna pe arme și te va alunga de pe pământurile lui pe care i le-ai cotropit, indiferent că pământurile acelea sunt în Africa, în India, în China sau în Europa. Este o lege istorică și ea funcționează de mii de ani. Asta este soarta tuturor trădătorilor și a tuturor ocupanților.
Victoria Rusiei în Al Doilea Război Mondial a confirmat toate aceste adevăruri. Ea nu a fost doar o victorie militară. Rușii au obținut o victorie și mai mare spulberând teoria fals științifică a savanților germani naziști care proclamau superioritatea rasei ariene asupra altor rase.
În testamentul pe care l-a scris înainte de a se sinucide în buncărul său din Berlin, Hitler a recunoscut că s-a înșelat și că rușii sunt un popor puternic și intelligent și ei au meritat victoria.
În Rusia Ziua Victoriei asupra nazismului este la mare cinste. Este o sărbătoare națională la care participă întreaga țară. Armata defilează cu mare fast în fiecare an în Piața Roșie din Moscova. Veteranii de război sunt priviți cu admirație. În școli se predă elevilor istoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei.
Ca urmare a presiunii populare conducerea Federației Ruse a adoptat recent revenirea parțială la simbolul Armatei Ruse, steaua roșie. Există, de asemenea , un proiect de lege pe baza căruia în curând Volvogradul își va relua denumirea de Stalingrad pentru ca tinerele generații să nu uite niciodată jertfele făcute acolo de poporul rus.
Conducerea Federației Ruse declară mereu că ororile Războiului Mondial nu trebuie să se mai repete niciodată.
Din nefericire vremurile pe care le trăim demonstrează că întreaga lume este învrăjbită. În școli se predă o istorie contrafăcută grosier. Antirusismul și antisemitismul sunt deja politică  în multe țări europene. Într-o Europă eliberată de nazism spectrul nazismului și al urii de rasă au reînviat și Al Treilea Război Mondial bate la ușă.
Gheorghe PANAITESCU

DOCUMENTE AUXILIAR
Istoricii occidentali vehiculează din ce în ce mai des teoria conform căreia atacul din iunie 1941 al Germaniei naziste asupra Rusiei a fost o mișcare care a luat prin surprindere pe Stalin și conducerea de atunci a Rusiei.
Pentru lămurirea acestei aspect redau mai jos un fragment din volumul ”Tragedia Rusă” al celebrului scriitor disident rus Alexandr Zinoviev (1920-2006), disident stalinist, deținut în închisorile staliniste, fost ofițer în armata rusă în timpul războiului.
Frumusețea acestui text este egalată doar de marea lui actualitate.  Iată ce scrie Zinoviev:
“Hitler a atacat URSS pentru că războiul acesta făcea parte din  războiul mondial pe care  Occidentul  l-a început imediat după 1917 împotriva Rusiei şi care de atunci şi până în ziua de azi nu a încetat niciodată.  
    În urma Revoluţiei din Octombrie 1917 s-a format o ţară puternică:Rusia proletară. Ea a  stopat brusc  înaintarea colonialismului occidental şi a devenit un model pentru popoarele oprimate sau nedreptățite ale lumii. 
     În perioada interbelică  URSS a atins o dezvoltare industrială şi economică gigantice. Acest lucru a făcut posibilă de fapt înfrângerea Germaniei naziste. Miliardarilor occidentali și marilor corporații occidentale le-a devenit foarte clar că dacă nu vor distruge această ţară s-a zis cu ei. Acesta a fost motivul pentru care ei au început războiul și au atacat Rusia. Întotdeauna când Rusia a atins un nivel de dezvoltare superior ea a fost atacată de europeni.
    Este o minciună că Stalin nu a ştiut că Rusia va fi atacată. Dintotdeauna Rusia a ştiut că Occidentul va căuta să o distrugă. Toţi ruşii ştiam că va fi război cu Hitler şi ne pregăteam pentru aşa ceva. Eu personal  nu  ştiu să fi existat măcar o zi  în care să nu ni se spună la şcoală că vom fi atacaţi de nemţi. Ştiam că va fi război şi acumulam  rezerve şi antrenament, dar totuşi nu  am fost lăsaţi să acumulăm destul. 
   Am făcut tot posibilul să amânăm confruntarea încă puţin timp. Dar Hitler era un geniu.  Şi nici strategii occidentali nu erau proşti.  Aşa că s-au prins de ce  “trăgeam noi de timp”. Deci  ne-au atacat.  
    Au ales momentul care potrivit calculelor lor era cel mai  potrivit. În anul  1940 eram locotenent în Orientul  Îndepărtat.  Cu toţii ştiam că va fi război cu  Germania. Toată lumea striga că mergem să ne luptăm cu Hitler. Spuneau asta şi politrucii cu patru triunghiuri la butonieră  care ne prezentau informări politice. 
   Este o prostie ce  susţine Occidentul azi,  că Stalin nu ştia că va fi atacată Rusia. Ştia foarte  bine. Cu toţii ştiam.  
     Este o minciună ce scrie în  “tratatele”  de istorie occidentale şi anume că în ajunul  invaziei hitleriste Armata Rusă era nepregătită şi doar amiralul Kuzneţov a adus Flota Rusă în stare de luptă din proprie iniţiativă, încălcând ordinele lui Stalin. Adică amiralul Kuzneţov a alarmat Flota Rusă de Război de capul lui! 
    Şi mai scriu istoricii occidentali că tot aşa a făcut Jukov cu Armata de Uscat. Adică a trecut peste capul lui Stalin, care dăduse ordin să nu se pregătească armata de luptă şi a dat el, Jukov, ordin ca armata să se pregătească totuşi de luptă!
     Ce minciună! Cine a putut să scrie aşa ceva? Acela care a scris aşa ceva habar nu are de istoria rusă! Cum să alarmeze generalii noștri Flota și Armata de capul lor fără să știe Stalin? Haida deee!  Păi cel care ar fi îndrăznit să facă atunci ceva de capul lui şi mai ales “împotriva indicaţiilor date de Stalin” ar fi fost un om mort. Era împuşcat pe loc! Nici nu-l mai judeca nimeni. Îl chemau afară, îl împușcau și gata.   
    Stalin a  concentrat în el  o responsabilitate imensă nu numai faţă de popor ci şi faţă de istorie. Nu este uşor să treci prin așa ceva. Într-adevăr, deşi ştia că urma să fie atacat, Stalin a dat ordine severe să se evite  la graniţă orice provocare. Pentru că nemții ne provocau. Și toate provocările pe care ei le făceau erau la granița cu Rusia. Făceau tot felul de provocări și de mizerii, numai să ne ducem peste ei și să-i atacăm. Dar Stalin a dat ordine severe să nu cumva să se tragă la graniță nici măcar un singur foc de pistol, indiferent ce ar fi făcut nemții. Stalin a dat ordin să nu răspunem nici unei insulte. El a vrut cu tot dinadinsul să amâne şi să întârzie cât mai mult conflictul şi declanşarea războiului. A vrut să întârzie cât se putea de mult confruntarea. Ca să câștigăm timp.
    Armata germană era cea mai puternică din lume şi unise împotriva noastră toate țările Europei. Făcuse o uniune europeană nazistă pe care și-o pusese în slujba ei. Nemţii nici nu se gândeau că vor fi opriţi. Ei programaseră deja ca Marea Paradă Militară Hitleristă  să aibă loc în Piaţa Roşie pe data de 7 noiembrie 1941. Până atunci trebuia să cadă şi Moscova şi  Leningradul. 
   Dar nemții au pierdut războiul tehnologic. Știința germană a pierdut competiția în fața științei rusești. Germanii au sfârşit războiul tot  cu armele  cu care l-au început. Dar noi, rușii am început războiul cu tancuri cu carburator şi l-am terminat cu cele mai performante arme din lume. Este un factor pe care nimeni nu l-a analizat.  
   Dar chiar şi strategic, noi nu am fost înfrânţi niciodată. Am pierdut bătălii, am pierdut soldaţi,  am pierdut  militari care au căzut prizonieri, dar războiul nu l-am pierdut.  Şi nu e vorba de  Stalin doar. Este vorba aici de spiritul poporului rus. 
    Starea populaţiei ruse a jucat un rol enorm. Europa crede că spiritul poporului este dictat de conducători. Dar Europa se înșală. Spiritul poporului nu este dictat de conducători și nici de chemările conducătorilor. Spiritul poporului este ceva ce apare brusc în comportamentul oamenilor  fără ca ei să-şi dea seama.  Gândi-ţi-vă doar la un singur lucru: de ce nu a capitulat   Stalingradul? Era  distrus, era o grămadă de ruine! Nu mai era nimic de apărat acolo. Și nemţii uluiți nu înţelegeau de ce ruşii nu se predau sau de ce nu părăsesc orașul! Nimeni  în lume nu înţelegea de ce mai rezistă acolo ruşii. Dar acolo era însăşi conştiinţa poporului rus! Şi în acea masă de ruşi asaltată din toate părţile, în acea populaţie s-a format o asemenea stare psihică  încât nimic nu o mai putea  înfrânge sau clinti! Și am învins”.  (ALEXANDR  ZINOVIEV,  scriitor şi filosof rus, fost deţinut în închisorile staliniste pentru complot împotriva lui Stalin, fost ofiţer rus în  Al  Doilea Război Mondial, autorul volumelor  “Prăbuşirea comunismului rus” , “Tragedia rusă”, “Experimentul rusesc” , publicate după 1980 ) .

http://universulromanesc.ro/