Arhiepiscopia Clujului a cumpărat acțiuni Electrica, însă numărul de titluri cumpărate și suma aferentă sunt „confidențiale”

După vânzarea unei părți din titlurile pe care le deţinea la Fondul Proprietatea primite ca despăgubire pentru clădirile şi terenurile preluate abuziv, unul din motivele invocate fiind susţinerea unor proiecte sociale, Arhiepiscopia Clujului a cumpărat acţiuni la SC Electrica, unul din motivele invocate fiind susţinerea unor proiecte sociale, scrie mediafax.ro.

Vineri, consilierul economic al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Sorin Câlea, a declarat că numărul de acţiuni cumpărate la Electrica şi suma aferentă sunt „confidenţiale“.

„În condiţiile în care a avut loc listarea acţiunilor SC Electrica, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Clujului a decis, în 23 iunie, ca o parte din acţiunile pe care le deţinea la Fondul Proprietatea, acţiuni primite în cadrul procesului de despăgubire pentru clădirile şi terenurile preluate în mod abuziv, să fie transferate în acţiuni la Electrica. Am vândut acţiuni ale Fondului Proprietatea şi am cumpărat acţiuni Electrica. Considerăm că este o companie viabilă, care probabil va aduce un randament mai mare decât ceea ce aduc în prezent acţiunile Fondului Proprietatea. Arhiepiscopia Clujului a apelat la o societate de brokeraj care a efectuat operaţiunile pe bursă. Numărul de acţiuni cumpărate şi suma sunt confidenţiale“, a spus Câlea.

De asemenea, consilierul a mai declarat că o parte din acţiunile deţinute la Fondul Proprietatea au rămas în portofoliul Arhiepiscopiei, adăugând că scopul pentru care s-a optat pentru acţiuni Electrica este, pe de-o parte, împărţirea riscului în mai multe locuri şi, pe de altă parte, pentru susţinerea unor proiecte sociale ale Arhiepiscopiei Clujului. Electrica a atras 1,95 miliarde lei din vânzarea a 177 de milioane de acţiuni noi, statul scăzându-şi participaţia de la 100% la 49% din acţiuni.

http://activenews.ro/

Acest articol a fost publicat în RELIGIE(biserica afacere). Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns