O minune imposibila
Alimentele, apa si somnul, sunt elementele indispensabile unei functionari normale a organismului uman. În timp ce alte fiinte pot supravietui pentru o lunga perioada de timp fara acesti factori vitali, viata omului este imposibila in asemenea conditii. Cel putin asta spune stiinta! Şi totusi, exista oameni care sustin ca de zeci de ani nu au mancat nimic, ca nu au pus strop de apa in gura si nu au dormit nici macar o clipa, de-o viata intreaga –
15 zile fara somn
Dupa cum se stie, lipsa prelungita a somnului provoaca dereglari psihice grave, determina instalarea afectiunilor cardiace, accelereaza procesul imbatranirii, creste riscul de accidente vasculare cerebrale si, in final, se soldeaza cu decesul. Privarea de somn este considerata una dintre cele mai cumplite torturi.
In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, savantii sovietici, in incercarea de a crea un super-soldat, au realizat o serie de experimente legate de efectele nesomnului asupra organismului uman. „Cobaii” au fost selectati din randurile soldatilor ce se oferisera voluntari. Introdusi intr-o camera monitorizata, ei au fost impiedicati sa adoarma. În primele trei zile, totul parea normal, cu exceptia faptului ca subiectii isi petreceau tot timpul povestindu-si experientele traumatizante prin care trecusera. Dupa cinci zile, au inceput sa aiba halucinatii, sa vorbeasca singuri, sa tipe unul la celalalt, in accese puternice de violenta, sa ceara cu insistenta eliberarea din celula. Dupa cateva zile cercetatorii au anuntat subiectii ca vor fi eliberati dar, spre stupoarea tuturor, „cobaii” au refuzat cu indarjire sa paraseasca camera de experiente. Dupa 15 zile de lipsa completa a somnului, majoritatea indivizilor supusi experimentului au decedat, dar cei ramasi in viata le cereau cu insistenta supraveghetorilor sa fie reintrodusi in camera unde nu se dormea niciodata, ca si cum nesomnul devenise un drog.
Halucinanta poveste a fost relatata in anii ’90 de un fost soldat care auzise despre aceste experimente cumplite. Dovezile insa stau in continuare adanc ingropate in arhivele ultrasecrete ale fostului KGB.
De-a lungul secolului trecut, mai multi oameni s-au incumetat sa experimenteze viata fara somn, din proprie initiativa, in incercarea de a-si depasi limitele propriului organism si de a intra in Cartea Recordurilor. În 1965, Randy Gardner, un adolescent in varsta de 17 ani, a batut toate recordurile precedente, intrand in Guinness Book, pentru 11 zile si 24 de minute de nesomn. Prin aceasta incercare curajoasa, tanarul voia sa demonstreze ca privarea de somn nu provoaca efecte dezastruoase. În timpul experimentului, Randy a fost atent si constant monitorizat de o echipa de cercetatori si medici condusa de psihologul William Dement, profesor doctor la Universitatea din Stanford. Conform raportului final, dupa zece zile de nesomn, Randy Gardner era inca capabil sa realizeze diferite sarcini complexe si chiar a reusit sa il invinga pe un coleg de-al sau la pinball, un joc pe care cei doi il jucau adesea, desi comportamentul si capacitatile cognitive ii fusesera afectate.
Printre efectele starii de nesomn raportate de catre medici, Randy suferea de probleme de concentrare, de halucinatii, schimbari bruste de dispozitie si de pierderea memoriei pe termen scurt. În cea de a 11-a zi, a fost rugat sa scada in mod repetat cifra sapte din 100. Randy a inceput scaderea, oprindu-se insa la 65. Întrebat de ce nu continua, acesta a raspuns confuz ca nu mai tine minte ce trebuia sa faca.
Dupa incheierea maratonului de nesomn, Randy Gardner a dormit continuu timp de 15 ore si, in cateva zile, viata i-a revenit la normal. Astfel, tanarul a reusit sa demonstreze ca in anume conditii de sanatate fizica si mentala, privarea de somn nu aduce consecinte dezastruoase asupra organismului, pe termen lung.
Omul care n-a dormit niciodata
În 1915, in timpul Primului Razboi Mondial, Paul Kern, un soldat al trupelor austro-ungare, a fost impuscat in cap de un ostas din armata tarista. Incidentul, aparent banal, a devenit celebru, tinand prima pagina a ziarelor chiar si peste decenii. Şi asta, pentru ca glontul ce patrunsese in craniul soldatului, atingandu-i lobul frontal, nu ii provocase moartea, ci doar imposibilitatea de a mai dormi. Anumiti centri nervosi ai creierului ii fusesera afectati si hipotalamusul nu mai reusea sa regleze ritmul de somn-veghe, fara insa ca functionarea normala a organismului sa-i fie afectata.
Chiar si in urma investigatiilor cu raze X, medicii au ridicat neputinciosi din umeri, declarand ca individul era condamnat la nesomn si la o moarte ce va surveni cat de curand. Trecusera insa 35 de ani si Paul Kern era inca in viata, perfect sanatos, desi nu atipise nici macar pentru o secunda de la incidentul din timpul razboiului. Toti medicii din Budapesta care il consultasera sustineau uluiti ca ar fi trebuit sa moara cu mult timp in urma. Sistemul sau nervos nu reactiona nici chiar dupa ce i se administrau sedative, in ciuda carora nu reusea deloc sa adoarma. Cu toate acestea, Kern era imun la oboseala, se simtea excelent, caci organismul sau se adaptase perfect la starea de veghe. Asa cum il sfatuisera medicii, in fiecare zi se intindea in pat si inchidea ochii doua ore, pentru a-si relaxa muschii si organele. „În timpul zilei, Paul Kern lucreaza pana la ora 18, intr-un birou de avocatura. În timpul noptii, cand toata lumea doarme, Paul ramane perfect treaz, citind si studiind geografia, istoria, stiintele naturale. Orice om il poate invidia, caci, practic, viata lui Paul Kern s-a dublat!” – se scria intr-un articol aparut in cotidianul Népszava, in martie 1950.
Iacov Ţiperovici – dupa ce a inviat, n-a mai adormit niciodata
Cazul soldatului ungur care nu dormea niciodata nu este insa singular. În orasul german Halle locuieste un barbat care, de 35 de ani, nu mai stie ce inseamna somnul. Desi nu a mai dormit de peste trei decenii, Iacov Ţiperovici nu se simte niciodata obosit, este mereu bine dispus, plin de energie, radiind optimism si sanatate si, cel mai surprinzator, nu mai imbatraneste! Cazul sau fenomenal a fost dezbatut in presa internationala, s-au scris sute de articole si s-au realizat zeci de documentare.
Povestea sa neobisnuita a inceput in 1979 cand, la varsta de 29 de ani, a fost otravit de catre sotia lui. „Pe vremea aceea locuiam la Minsk, acolo unde m-am si nascut. Maria, sotia mea, era o femeie foarte geloasa. Înca din primii ani de casnicie, m-a banuit mereu, pe nedrept, ca o insel. Într-o buna zi, innebunita de incertitudine, mi-a strecurat in paharul cu vin cateva picaturi de otrava. Substanta toxica si-a facut rapid efectul si dupa cateva minute de la prima inghititura, mi-am pierdut cunostinta. Doua ore mai tarziu, cand a realizat ce a savarsit, Maria a sunat la serviciul de ambulanta. Medicii de la Spitalul Municipal din Minsk, unde am fost dus, au declarat ca functiile mele vitale, activitatea cardiaca si respiratia incetasera. Ma aflam in stare de moarte clinica!”
Minutele treceau si medicii, care depuneau toate eforturile de a readuce muribundul la viata, aproape ca isi pierdusera orice speranta. Dupa mai bine de o ora, inima lui a reinceput sa bata, dar Iacov Ţiperovici si-a revenit in simtiri abia dupa o saptamana. Medicii erau uluiti de faptul ca pacientul rasturnase toate canoanele medicinei. Ceea ce se petrecuse cu el parea absolut incredibil, caci atunci cand inima inceteaza sa mai pompeze sange in organism, creierul incepe sa sufere leziuni grave si, treptat, se instaleaza procesul ireversibil al mortii. Doar ca in cazul lui Iacov Ţiperovici, printr-o minune, aceasta nu s-a intamplat!
Cand s-a trezit, a realizat ca ceva neobisnuit se petrecuse cu el. Pentru o lunga perioada de timp, nu a putut scoate nici macar o vorba, singura lui modalitate de comunicare cu cei din jur fiind pixul si hartia. De abia dupa un tratament de peste sase luni, Iacov si-a revenit complet. Doar ca acum totul era schimbat. Temperatura corpului sau nu crestea mai mult de 33,5 grade, vocea ii era cu totul alta, mintea ii clocotea de ganduri ce ii pareau straine, in capul lui aparusera de nicaieri cunostinte noi, din domenii necunoscute pana atunci. Întreaga lume inconjuratoare ii parea complet diferita. În scurt timp, Iacov a descoperit alte lucruri de neinteles despre sine: nu isi mai simtea trupul, era ca si cum ar fi plutit constant, iar obiectele inconjuratoare devenisera, brusc, mult mai usoare decat inainte de incident. Dar cel mai ciudat era faptul ca Iacov nu mai putea dormi absolut deloc. Mai mult decat atat, in primele luni dupa recuperare, nici macar nu putea sta intins la orizontala, simtea ca si cum o forta nevazuta il arunca in sus, in picioare. Zilele treceau si Iacov nu putea nicicum atipi. Aceasta stare de permanenta veghe l-a ingrozit. Se gandea ca incidentul l-a lovit ca o pedeapsa pentru toate pacatele pe care le savarsise. Încercand sa afle raspunsuri, s-a adresat celor mai luminate minti de la Moscova. Academicieni si profesori de renume l-au supus la zeci de teste, i-au scanat creierul, i-au verificat ficatul, rinichii, plamanii, glandele endocrine, inima. Rezultatele uluiau mereu specialistii: Iacov Ţiperovici era un om perfect sanatos!
Saptamanile de nesomn s-au transformat in luni, iar lunile in ani. Zeci de ani fara somn! A trecut mult timp ca Iacov sa inteleaga ca se poate trai, si inca foarte normal, in aceasta stare de lipsa completa a somnului. „M-am impacat cu soarta mea de-abia atunci cand am incetat sa simt scurgerea timpului. Acum, pentru mine, timpul pur si simplu nu mai exista. Zilele nu se mai impart in ore, in minute si secunde, caci timpul este un proces indivizibil. Iar eu traiesc in afara lui si a granitelor pe care noi, oamenii, i le impunem. Mai precis, nu ma mai las dominat de timp!”
Iacov Ţiperovici a avut nevoie de o experienta dura pentru a invata sa se impace cu timpul, pentru a constientiza ca limitele mintii nu sunt trasate decat de om, pentru a intelege ca organismul uman este o masinarie fabuloasa, care se poate adapta la orice conditii si ca doar de individ depind toate aceste lucruri. Conform teoriei sale, numai omul este cel care isi abandoneaza trupul in stapanirea acelor elemente pe care le socoteste nevoi esentiale: somn, apa, hrana… „Sunt absolut convins ca asa cum eu am invins somnul si, ca o consecinta, timpul, tot astfel pot fi infrante si celelalte necesitati pe care omul le considera vitale”.
În mai toate colturile lumii dainuie numeroase marturii scrise si orale, care relateaza ca inca din timpuri stravechi au existat oameni care au trait ani in sir, fara hrana si fara apa. În mai toate religiile lumii exista mentiuni despre calugari si sihastri care, in calea lor catre iluminarea divina, se retrageau in cele mai pustii locuri, nevoindu-se in rugaciune si post negru continuu, perioade de timp inimaginabile.
Nu cu mult timp in urma, in anul 2005, presa internationala scria despre cazul fenomenal al unui tanar budist din Nepal care, mai bine de un an de zile, a trait fara pic de mancare si fara strop de apa. Palden Dorje, in varsta de doar 24 de ani, despre care adeptii sai spun ca este reincarnarea lui Budha, s-a retras in scorbura unui copac, petrecandu-si timpul in profunda meditatie. Zeci de oameni s-au adunat atunci in jurul arborelui, pentru a i se alatura in rugaciune si post.
Conform martorilor, intr-o zi, Palden Dorje a disparut, pur si simplu, chiar din fata ochilor multimii. Se spune ca asemenea puteri capata numai cel ce rupe legatura cu omenescul, cel ce transcende intr-un alt nivel al cunoasterii, lepadandu-se de nevoile biologice vitale. Cateva luni mai tarziu, a fost gasit de catre ofiterii de politie din orasul Nijgadh, in adanca meditatie, intr-o camera a carei intrare era zavorata din afara, aflata sub un templu budist. Într-un final, a explicat ca parasise scorbura copacului in care se retrasese initial pentru ca „nu mai avea suficienta liniste”. Asemenea cazuri fenomenale, de oameni ce nu mananca absolut nimic cu anii, s-au raportat peste tot in lume. Cei care au adoptat acest stil de trai aparent imposibil sustin nu numai ca nu indura niciodata chinurile infometarii, dar si ca trupul lor s-a eliberat de boli grave si suferinte grele.
Povestea Zinaidei Baranova, femeia care de peste 13 ani traieste fara a avea nevoie de mancare si apa, este cel putin uluitoare. În anul 1980, Zinaida si-a pierdut unicul fiu, de 18 ani, decedat intr-un accident de automobil. Dupa tragedie, femeia s-a izolat complet de familie si de prieteni si a picat intr-o depresie severa. În cativa ani, starea ei de sanatate s-a deteriorat atat de grav, incat toti medicii care au consultat-o s-au declarat neputinciosi. Femeia suferea de mai multe afectiuni cardio-vasculare, de tahicardie, ischemie, anghina pectorala. De asemenea, vederea aproape ca o parasise complet, avea mari probleme la membrele inferioare si dificultati grave de respiratie. Pentru medici, recuperarea ei era practic imposibila!
Zinaida Baranova
Zece ani a suferit Zinaida, agonizand intre viata si moarte, rugandu-se doar sa fie luata la Cel de Sus. Zece ani i-au trebuit sa inteleaga de ce a trebuit sa suporte asemenea chinuri, sa afle taina pentru care a fost zamislita. „Am renascut cand am realizat ca esenta vietii sta in ascensiunea catre Dumnezeu, catre comuniunea cu energiile macrocosmosului, ingaduind microcosmosului, adica trupului meu, sa se lepede de hrana si lichide”.
În 1990, Zinaida Baranova a purces in cautarea unor metode alternative, non-conventionale de vindecare si, imediat, le-a pus in practica. A inceput cu tehnica lui Porfiri Ivanov, de purificare si tamaduire a organismului prin bai la copca, prin mers descult in zapada, prin post si rugaciune profunda. Şi-a cumparat o casuta modesta, complet izolata, la poalele muntilor Caucaz, si a locuit acolo singura, timp de sapte ani, hranindu-se doar cu legumele cultivate in ograda. Cu timpul, aproape toate betesugurile din trupul sau au disparut, rand pe rand. Conform spuselor sale, in martie 2000, in timp ce se ruga, a avut o viziune: viata poate fi traita si fara hrana! 40 de zile, cat a durat Postul cel Mare, Zinaida nu s-a hranit decat cu ceai cu miere de albine si lapte din soia. La doua saptamani dupa sarbatoarea Învierii Domnului, Zina a hotarat sa renunte si la consumul lichidelor.
„Din acel moment, a inceput cea mai mare cazna trupeasca pe care a trebuit sa o indur doar prin credinta si vointa. Aveam crampe cumplite de stomac, capul imi vajaia, corpul mi-era atat de slabit incat abia reuseam sa ma ridic din pat, pielea mi se exfoliase si se acoperise de umflaturi mici, ca niste muscaturi de tantar. Dupa doua luni, starea mea a revenit la normal. De atunci, corpul meu functioneaza fara alimente si fara lichide. Aceasta nu inseamna o simpla infometare, caci organismul meu se hraneste, doar ca din alte surse”.
Îngrijorati ca starea ei de sanatate se va subrezi din nou, apropiatii au convins-o pe Zina sa mearga la Moscova pentru a fi examinata medical. Dupa o serie de analize, Alexandr Semenii, profesor doctor la Facultatea de Medicina din Moscova, cel care a supus-o pe Zina unui set de investigatii complexe, a concluzionat uluit: „Zinaida Baranova este un om sanatos! Desi nu atinge o greutate ideala, organismul ei functioneaza perfect. În intreaga mea cariera, de peste 30 de ani, nu am mai intalnit un asemenea caz!” În ciuda faptului ca are peste 70 de ani, Zina are un program foarte incarcat, incercand acum sa promoveze metoda ei de autovindecare prin renuntarea la hrana si lichide. „Atunci cand esti in slujba lui Dumnezeu si a oamenilor, nu ai timp de odihna sau de sarbatori! Noi toti trebuie sa intelegem ca resursele Pamantului sunt limitate. Singur omul, Fiul lui Dumnezeu, nascut dupa chipul si asemanarea Lui, este unic, capabil sa depaseasca orice granita a trupului sau. Caci sufletul este nemuritor si nici un trup nu-i poate margini ascensiunea catre coeziunea cu energiile atotputernice, vindecatoare, ale Universului”.
Natasa Galche
preluat din: http://www.esoterism.ro/
