Legumicultorii români sunt foc și pară: ”Cineva are interesul să ne distrugă!”

Producătorii agricoli sunt foc și pară în urma unor informații difuzate pe un post de știri. În material, jurnaliștii susțin că legumicultorii otrăvesc pământul cu îngrășăminte chimice, afirmație catalogată de către Mircea Croitoru, liderul fermierilor din cel mai mare bazin legumicol din țară – comuna Matca din Galați, ca fiind mincinoasă.

”Nu pot să cred că postul dvs. poate să mintă în acest fel. Eu o sa mă adresez instituțiilor statutului, să ia măsuri împotriva celor  care au dat acest reportaj și nu mă voi lăsa până nu vor spune cu adevărat cine are interesul să ne distrugă”, s-a exprimat Mircea Croitoru prin intermediul unei rețele de solicializare.

Președintele Grupului de Producători Legume-Fructe Matca – Galați a solicitat pe această cale și ca reporterii să ia legătura cu Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Galați pentru a afla care au fost rezultatele probelor prelevate de la legumele românești cultivate în zonă.

Deși acuzațiile aduse legumicultorilor români sunt deosebit de grave, Croitoru susține că reporterul care a realizat filmarea nu a dorit să intre în dialog cu el, să îi răspundă la telefon. ”De ce nu dați adevărul, ce ați filmat, și dați numai minciuni. Domnule reporter, ați filmat dvs. la Matca? Păi să mai veniți la Matca și discutăm realitatea din teren. Voi dați acum o mare minciună și duceți consumatorii într-o mare problemă prin acest reportaj. Și vă mai rog, domnule reporter, să îmi răspundeți la telefon pentru că am dreptul la replică și o să sezizez instituțiile statului”, a mai declarat Mircea Croitoru.

Acuzații grave

În materialul video difuzat ieri de canalul de știri Digi 24, reporterii susțin că legumicultorii ”aruncă în pământ de 25 de ori mai mult fertilizator decât ar fi nevoie”, afirmație ce nu este însă atribuită nici unui studiu, instituții sau vreunui specialist în domeniu. Mai mult, cei doi experți citați vorbesc despre situații generale, nefăcând trimiteri către legumele autohtone sau producătorii români. În fapt, specialiștii prezintă în reportaj simple recomandări pentru o administrare cumpătată și în cunoștință de cauză a îngrășămintelor. ”Fără un studiu care să arate ce conţine acel sol, dăm îngrăşăminte după ureche sau la recomandarea vecinului, se produce o supraîncarcare a solului, în planta se creează dezechilibre”, explică în știre Alina Simionică – director Oficiul Judeţean de Studii Pedologice şi Agrochimice din Galați.

“Nerespectarea unui plan de feritilizare făcut pe principii sănătoase, pe analiză de sol, pe cultură, pe ciclu, duce pe de o parte la cheltuirea a foarte mulţi bani pentru pesticide şi îngrăşăminte şi de altă parte la scăderea productivităţii şi calităţii culturilor de legume”, declară și Costel Pohrib, inginer biotehnolog citat de jurnaliști.

Mai mult, reportajul prezintă legumele românești ca fiind un real pericol pentru sănătatea consumatorului, putând cauza cancer.

http://agrointel.ro/

Acest articol a fost publicat în AFACERI, AGRICULTURA - PERMACULTURA. Salvează legătura permanentă.

5 răspunsuri la Legumicultorii români sunt foc și pară: ”Cineva are interesul să ne distrugă!”

  1. Ionuţ's avatar Ionuţ spune:

    Cum au facut si cu nu stiu ce avicola din tara, parca avicola sau abator ceva. Au dat la tv ca niste carne stricata a venit de la cutare abator, au dat si nume si tot chiar daca n-aveau nici o proba nu numai ca ar fi venit d-acolo, dar nici ca ar fi fost ceva stricat, au latrat pe toate posturile ca abatoru cutare e de vina, aia au pierdut clienti, tot, i-au bagat in faliment si apoi s-a demonstrat ca nu era adevarat, dar raul era deja facut. Asa se lucreaza.

  2. TRAIAN's avatar TRAIAN spune:

    Sa dea faliment toti cei ce au votat cu PONTA si USL …

  3. Catalin Didica's avatar Catalin Didica spune:

    Astia vor sa ne distruga ca popor definitiv

Lasă un răspuns