Fostul procuror Eugen Iacobescu, mătrășit din sistem după ce ar fi descoperit implicarea lui Mircea Băsescu în afacerea „mondială”, a afirmat joi seară la Antena 3 că în celebrul dosar ALRO, în care procurorii s-au grăbit să dea NUP, s-a dat o șpagă nu de 4 milioane de euro, ci de 10 milioane de euro.
La afirmația făcută de moderatorul emisiunii cum că procurorul Cirprian Nastasiu a declarat că în cazul ALRO s-a dat o șpagă de 4 milioane de euro, Eugen Iacobescu a replicat: „De 10 milioane de euro”.
Banii ar fi ajuns la cei care au negociat, potrivit fostului procuror.
Eugen Iacobescu a dezvăluit zilele trecute că are un martor cheie care care ştie absolut tot despre acest caz, martor care este dispus să vorbească.
Dosarul Alro a fost închis de procurori în 2010.
Ancheta în cazul ALRO a fost deschisă pentru suspiciuni de subminare a economiei. Miza afacerii controversate era obținerea unor tarife preferențiale la energie pentru ALRO Slatina. În afacere, s-au vehiculat numele lui Theodor Stolojan, Elena Udrea, Doru Cocoş.
Grupul Marco, deținător al fabricii ALRO, a fost acuzat că a reușit să-și creeze o rețea de sprijin atât la Președinție, cât și la Parlament, care să susțină interese rusești din domeniul energiei.
Elena Udrea, șefa Cancelariei lui Traian Băsescu la acea vreme, a fost acuzată că a intervenit la Președinție în favoarea grupului ALRO.
