
Nicio informație aflată în telefonul dumneavoastră, indiferent de producătorul acestuia, nu poate fi ștearsă definitiv decât fizic, prin distrugerea flash-ului de memorie. Simpla ștergere a datelor, dar și formatarea sau resetarea la setările din fabrică nu ajută prea mult dacă vreți să fiți siguri că fotografiile, emailurile sau datele dumneavoastră bancare nu vor ajunge în posesia altcuiva atunci când decideți să vă vindeți vechiul telefon.
Nuduri, nume și adrese
De curând, compania de securitate Avast a făcut un test pentru a descoperi cât de mult respectă adevărul producătorii de smartphone-uri, când susțin că resetarea sistemului Android la setările din fabrică este suficientă pentru siguranța datelor personale ale utilizatorului.
Testul s-a făcut pe 20 de telefoane cumpărate la întâmplare, de pe eBay. Jude McColgan, președintele diviziei mobile a Avast, avea să declare, ulterior, că din cele 20 de aparate s-au recuperat „peste 750 de fotografii cu femei în stadii diferite de dezbrăcare” și „peste 250 de selfie-uri a ceea ce pare să fie simbolul bărbăției utilizatorilor”. Iar aceasta a fost doar o mică parte a „capturii”. În total, au fost recuperate 40.000 de fotografii, 750 de emailuri și SMS-uri, 250 de nume și adrese. Patru dintre foștii deținători ai telefoanelor au fost identificați, iar pe numele unuia dintre ei s-a completat un formular prin intermediul căruia se puteau împrumuta bani, toate datele necesare fiind extrase din aparatul resetat la setările din fabrică.
Mesajele, extrem de vulnerabile
Internetul este plin de programe și progrămele dedicate recuperării de date. Multe dintre ele sunt și gratuite. Prin urmare, este de ajuns să conectezi telefonul la un computer și să dai o scanare. În funcție de eficiența softului și de câtă răbdare are fiecare, cele mai multe date din telefon pot fi recuperate. Printre cele mai ușor de recuperat sunt SMS-urile și mesajele, indiferent că au fost primite sau transmise pe Whatsapp, Skype, Facebook sau alte rețele. Aceasta, pentru că ocupă foarte puțin spațiu și nu sunt codate în niciun fel.
De ani buni se păstrează și se propagă mitul că o rescriere pe toată capacitatea mediului de stocare duce la distrugerea totală a datelor peste care s-a scris. Un strop de adevăr există: cele mai multe programe de recuperare ce se găsesc „la liber” nu vor mai da rezultate. Dar asta nu înseamnă că datele nu mai există și că nu se mai poate ajunge la ele. Singura soluție rămâne tot ciocanul.
