Văzând caracterul drept şi inima bună a femeii, Bodhisattva a arătat spre statuia unor lei de piatră şi i-a spus înainte de plecare: „Când vei vedea ochii leilor de piatră colorându-se în roşu, să ştii că acesta este semnul de sosire al apelor. Atunci va trebui să ajungi cât poţi de repede pe vârful dealului şi acolo vei fi în siguranţă.” Femeia cu inima bună a răspândit vestea în sat, dar nimeni nu a crezut-o. Dimpotrivă a fost ironizată şi ocărâtă. I s-a spus că este nebună şi superstiţioasă. Cum este oare posibil ca ochii leului de piatră să devină roşii? Ignorând toată batjocura, bătrâna i-a implorat pe locuitorii satului să creadă în spusele ei.
Păstrând cuvintele divinităţii în minte, bătrâna se uita zilnic la ochii leilor de piatră. Într-o zi, mai multor săteni, dintre aceia care obişnuiau să se bucure de răul altora, le-a venit o idee: „Haideţi să-i jucăm bătrânei o farsă. Să vopsim ochii leului în roşu.” Când a observat că ochii leului au devenit roşii, femeia a strigat îngrijorată către săteni: „Grăbiţi-vă, puhoaiele vor veni în curând.” Văzând-o pe femeie atât de aprinsă, sătenii au râs de ea şi s-au amuzat zdravăn pe seama ei. Femeia a văzut că nu mai exista vreo altă posibilitate, decât aceea de a urca dealul singură. Ajunsă în vârf, când s-a uitat înapoi a văzut întregul sat sub ape, iar râsetele încetaseră pentru totdeauna.
