Se întâmplă că iubim. Iubim cu pasiune, ne doare de atâtea sentimente, visăm culmi și deodată deschidem ochii brusc având senzația aia de mahmureală zăpăcită de după o beție cu bere.
Se întâmplă să existe adevăr într-o relație de la început, dar pur și simplu nu vezi, toropit de căldura dragostei. Iubirea, așa cum o văd eu e tare rară, ori eu cer prea mult ori dau din start prea mult și am așteptări prea mari…
Nu știu…
Știu însă sigur că relația dintre un bărbat și o femeie poate fi extraordinară dacă există univers comun fără compromisuri. Dacă eu vreau avioane de ciocolată deghizate în bomboane pe sânii ei în timp ce tocmai îi povestesc despre ultima modă în materie de internet și site-uri și ea nu e oripilată ba chiar adoră să-mi vadă ochii strălucind, amețiți de senzația de creație ce mi-o inspiră, atunci e o chestie….
Dacă eu visez sex pe pâine de trei ori pe zi și cum o prind cum o ..iubesc și ea nu are nimic împotrivă ba chiar naște ecouri ce le auzim amândoi… atunci e ceva interesant…
Dacă însă ea vrea orice eu …mă mai gândesc…. e altă chestie.
Uite, eu cred că spontaneitatea în dragoste este spuma și chintesența acelei baze ce face să treacă anii împreună de parcă ne-am fi regăsit etern.
Să-ți spun o poveste întâmplată mie azi. Am sunat-o, îmi era dor s-o aud, tocmai s-a ales cu o catedră undeva la zeci de mii de kilometri și azi a fost prima zi de profesor….
Eram curios să știu reacții, doream să știu dacă a avut trac, eram sigur că s-a descurcat dar știi cum e, unele lucruri sunt unice și chiar ardeam de dragul vocii ei entuziasmate de ceea ce face…
Nu mi-am propus să fac asta, nu am programat nimic, nu-mi place să anticipez și detest să simt aceea cadență înfuriată a lucrului necesar a fi făcut.
Mi-a răspuns uimită (a nu știu câta oară) de sincronizarea extraordinară, pur și simplu sunasem într-o pauză de câteva minute…
Asta înseamnă spontaneitate și predestinare înmuiate în coincidențe repetabile în delir, ce orb să fii și tot vezi că nu au cum se întâmpla întâmplător….
Era uimită și i-am spus doar că noi suntem aripile dragostei, o păsărică ce are două aripi ce zvâcnesc la unison… simplu.
Alt exemplu, sunt sute dar unele frizează imposibilul…. plec hai hui pe stradă spunându-mi că mie dor de ea și ce ar fi să sune, nu trec decât câteva secunde și SUNĂ.
Sau, are probleme și suferă, nu poate dormi sau cumva e supărată și amândoi ne întâlnim la un colț de stradă ”virtuală” uimiți de gânduri comune, fiecare spre celălalt….
Ce vreau de fapt să spun??? Lăsând aceste exemple ce denotă fără pic de îndoială puterea gândului comun, puterea dragostei ce nu ține cont de galaxii și kilometri, există ceva mai mult când ne întâlnim…
Dorințe la fel, direcții schițate în tandem, viziuni asupra vieții ce țin de educație, umanitate, familie, dragoste, etc împărtășite spontan și autentic fără compromisuri.
Adică cu cât faci mai puține compromisuri și ceea ce vrei tu, dorințele tale intime (ce sunt mereu unice și ciudate) se regăsesc în celălalt fără EFORT, cu atât iubirea e mai autentică și are mai multe șanse de a supraviețui oricărei încercări dificile a vieții.
Cu cât sunt mai multe compromisuri și clipă de clipă identifici din ce în ce mai puțin propriul eu în celălalt, cu atât iubirea (dacă a fost vreodată iubire) e mai palidă și mai slabă în față inevitabilelor diferențe dintre sexe – care oricum erodează oarecumva o relație obișnuită.
Sunt bărbat și nu am să am pretenția de a putea vreodată să gândesc sau să simt ca o femeie însă… ceea ce am scris mai sus ȘTERGE orice diferență între sexe, ne face ființe umane fără sex (precum îngerașii) și ne adună pe bază de contopire de comportament și personalitate ce-și regăsește substanța în mod continuu, păstrând personalitatea, deci ego-ul ….intacte.
Pentru că dacă tu adori răsăriturile de soare în timp ce eu nu mai pot după lumina lunii, mie teamă că ne vom întâlni câteva minute pe zi, și ușor, ușor vom uita de fapt ce ne adună….
Dar dacă timpul petrecut împreună nu are nevoie de compromisuri și nu are sens de curgere ci doar e o continuă armonie în care ne pierdem amândoi, atunci e iubire adevărată, e acel sentiment rar de care-ți spuneam la început….
Priveam în trecut la cupluri aruncându-se vijelios în valurile vieții, păreau că ard de iubire, nimeni și nimic nu ar fi putut anticipa acel moment de ”liniste” în care întrebându-i separat sau împreună vedeai tristețea și apatia….
Tristețea și apatia prea multor compromisuri, teama de singurătate sau dependența financiară blocând suflete într-o închisoare fără gratii…
Gândește-te un pic….oare de ce mor iubirile??? Cum e posibil ca din dragoste adâncă și definitivă, reciprocă și aparent împărtășită, din acel entuzism ce dacă ar dura o viață ar face să se mute munții, cum e oare posibil să vezi acea mimă artificială a unei fericiri aparente???
Iubirea nu moare pentru că e rară, suntem programați genetic să iubim, ea moare tocmai pentru că suntem îmbibați inițial de ea, ne atingem sufletele și atâta ne trebuie, nu mai ținem cont de diferențele de viziuni,vrem să facem compromisuri, suntem pregătiți să le facem, nici nu ni se pare că facem mare lucru…dat fiind că iubim…
Închidem ochii, nu vedem o realitate ce ne trezește cu forța timpului…. și … într-un final, obosiți de compromisuri, anesteziați de durere, uimiți de ceea ce nu credeam că poate exista…. EVADĂM.
EVADĂM într-un necunoscut ce ni se pare de mii de ori mai tentant, vezi cazul femeilor măritate ce divorțează la vârsta de 35 sau 40 de ani și care pur și simplu își vor viața înapoi, care vor să retrăiască vârsta trecută, ale căror personalități sunt ori prea grăbite să iubească din nou, orice și oricum, ori prea sedate de suferință că să mai spere într-o nouă iubire.
De zeci de ori am spus acelora aflate în cumpăna unui divorț iminent…. vezi că alt bărbat ARE ALT GUST, nu intodeauna mai bun….
De ce mor iubirile???? Întrebare retorică când nimeni nu ține cont de caractere puternice unde fiecare compromis doare….
Când iubirea e posesivă, grea, plină de sentimente ce alunecă ușor între iubire și ura stârnită de gelozie să nu te mire deznodământul unei despărțiri…
Nimeni, niciodată nu ar trebui să aibă putere de sugestie, de viață și dragoste asupra altei ființe, și asta nu se va întâmpla niciodată dacă cei doi sunt una simțind la fel, gândind la fel, având viziuni ce se întrepătrund despre viață…
De ce moare iubirea??? Pentru că acel inițial ”noi”devine pe nesimțite tu și eu …. pentru că proba timpului atestă o extraordinară putere de dragoste la cei ce au depășit o anume perioadă critică.
Nu vei depăși NICIODATĂ aceea perioadă critică dacă nu simțiți la fel, dacă există de pe acum pui de compromisuri ce cu vremea se transformă în uriașe motive de despărțire…
Orice-ți pare un nimic acum va hotărâ într-un final dragostea ta. Și invers, orice greutate imensă acum pare un nimic acum și pururea amin dacă priviți în aceeași direcție, dacă există sinceritate, prietenie, încredere și gânduri bune….
De asta îți spun, eu care am făcut compromisuri din dragoste și care acum am dragoste fără compromisuri, fi tu însuți, și găsește acea ființă ce te iubește și te ia așa cum ești, care nu-și va închina viața unei încercări hilare de a te schimba și a cărei iubire valorează mai mult decât orice pe acest pământ…
Cu drag,
http://gandurileschimbaviata.info/
