Statuia lui Buddha

Prin 1957, un grup de călugări dintr-o mănăstire trebuiau să mute statuia unui Buddha făcut din lut într-un alt loc. Mănăstire urma să fie mutată pentru a face loc unei autostrăzi care duce până la Bangkok. Când macaraua a început să ridice idolul uriaş, greutatea lui fu atât de mare, încât aceasta începu să crape, plus, începuse să şi plouă. Stareţul călugărilor, căruia îi era teamă că Buddha cel sfânt s-ar putea strica, hotărî să lase statuia jos pe pământ şi să o acopere cu nişte prelate mari pentru a o proteja de ploaie.

Mai târziu, seara, acesta s-a dus să verifice statuia. Şi-a aprins lanterna şi s-a băgat sub prelată ca să vadă dacă statuia era uscată. Când raza de lumină căzu pe o crăpătură, observă o sclipire ciudată Uitându-se îndeaproape să vadă ce strălucea, se întrebă dacă nu era ceva ascuns sub lut. Se duse să aducă un ciocan şi o daltă şi începu să cioplească lutul. Pe măsură ce îndepărta din ce în ce mai mult lut, luminiţa deveni din ce în ce mai mare şi mai strălucitoare. După multe ore de trudă, stareţul stătea în faţa extraordinarului Buddha de aur.

Istoricii cred că, sute de ani înaintea descoperirii stareţului, armata birmaneză se afla pe punctul de a invada Tailanda (numit atunci Siam). Călugării siamezi, dându-şi seama că ţara lor va fi curând atacată, au îmbrăcat preţiosul lor Buddha cu un strat de lut pentru a-şi apăra comoara, spre a nu fi prădată de birmanezi. Din nefericire, se pare că toţi călugării au fost măcelăriţi, şi secretul s-a păstrat până în ziua aceea fastă din 1957.

În timp ce ne întorceam cu avionul înapoi spre casă, mă gândeam în sinea mea, „Noi toţi suntem ca acel Buddha de lut acoperit de o crustă dură creată de frică, şi totuşi, pe dedesubt, fiecare dintre noi este un Buddha de Aur, un Cristos de Aur sau esenţă de aur care reprezintă Eul nostru adevărat. Pe undeva între vârsta de doi şi nouă ani, începem să ne acoperim esenţa de aur – Eul nostru natural”. Ca şi călugărul cu dalta şi ciocanul, datoria noastră este de acum să scoatem din nou la lumină adevărata noastră esenţă.

Acasa

 

Acest articol a fost publicat în POVESTIOARE. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns