Iată câțiva „fericiți” câștigatori ai Premiului Darwin:
James Elliot. Premiul a fost decernat lui James Elliot, un hoț isteț din Long Beach, din California, SUA. Când arma sa nu s-a declanșat în timpul jafului, Elliot a întors arma spre el, pentru ca privind pe țeavă, să constate o eventuală defecțiune în interior. Întrucât arma a declanșat glonțul, premiul a fost acordat post mortem.
Elvețienii fără degete. Bucătarul unui hotel elvețian și-a pierdut un deget, manevrând mașina de tocat carne, și s-a adresat companiei de asigurări pentru a fi despăgubit. Compania a trimis un expert pentru reconstituirea cazului, dar în timpul reconstituirii și-a pierdut și acesta un deget. Ca urmare, bucătarul a fost despăgubit pe loc, iar expertul cere de asemenea despăgubiri.
Șoferul frustrat din Chicago. În timpul unui viscol ce a avut loc la Chicago, un șofer a fost nevoit să muncească mai multe ore ca să-și deszăpezească locul din parcare. Când a venit însă cu mașina, și-a găsit locul ocupat de o șoferiță. Evident, a fost nevoie să o împuște.
Șoferul din Zimbabwe. Un șofer din Zimbabwe a pierdut 20 de pacienți cu boli mintale pe care trebuia să îi transporte la spital, după ce s-a oprit la un restaurant să mănânce ceva. Pentru că nu dorea ca cineva să-i descopere incompetența, acesta s-a dus până la prima stație de autobuz și s-a oferit să transporte gratis 20 de călători, până acolo unde au ei nevoie. Odată pornit, i-a dus pe toți la spital, explicând medicilor să fie atenți pentru că bolnavii sunt predispuși fanteziilor bizare. Dupa trei zile, s-au prins și medicii că ceva nu este în ordine și au chemat poliția.
S-a apropiat de o locomotivă. Un adolescent a fost transportat la spital, urmare unor răni grave la cap. Întrebat cum s-au petrecut lucrurile, a explicat că era foarte curios să afle cât de mult se poate apropia de o locomotivă care vine spre el, fără să pățească ceva.
Hoțul generous. Un hoț a încercat să jefuiască un magazin Circle-K din Louisiana și i-a cerut casierei să-i schimbe o hârtie de 20 dolari. Casiera a deschis sertarul cu bani, dar în clipa următoare hoțul a scos revolverul și i-a devalizat tot conținutul sertarului. Premiul a fost acordat pentru că în sertar erau 15 dolari, iar el a lăsat hârtia sa de 20 dolari pe tejghea.
Alcoolul este viața și viața e alcool. Un individ din statul Arkansas a dorit să fure niște bere de la un magazin de băuturi. Pentru asta, a folosit o bucată de bordură și a aruncat-o în geam. Din păcate nu și-a dat seama că geamul era din plexiglas, iar bucata de ciment i-a ricoșat în cap. Incidentul a fost filmat.
Marele jaf de la Burger King. Într-o dimineață senină în orașul Ypsilanti, statul Michigan, un bărbat a vrut să jefuiască un restaurant Burger King.Casierul i-a răspuns că nu poate deschide casa decât dacă i se comandă ceva, iar individul a comandat o salată cu ceapă. Casierul i-a explicat individului ca ceapă nu se servește decât cu micul dejun, iar banditul a plecat pentru că n-avea bani ca să comande micul dejun.
Benzină este scumpă. Un bărbat din Seattle a încercat să fure benzină dintr-o vidanjeră. Pentru aceasta, a introdus capătul unui furtun în rezervorul vidanjerei, și-a pregătit canistrele și a început să tragă aer cu gura din celălalt capăt al furtunului. Când l-a gasit poliția, i se făcuse rău și leșinase: în loc să înfigă capătul furtunului în rezervorul vidanjerei, îl înfipsese chiar în vidanjeră.
Reciprocitate. O femeie din New York a fost prădată într-un magazin de către un individ care i-a smuls poșeta și a fugit. Femeia reținuse însă semnalmentele individului, poliția l-a prins și l-a adus înapoi la locul faptei pentru recunoaștere.
Femeia l-a recunoscut pe loc, iar el le-a răspuns senin polițiștilor: și eu o recunosc pe ea, așa că suntem, chit. Ce mai vreți de la mine?
