Vasile Petruţ, un Forrest Gump de România, este un sătmărean de 45 de ani care n-a stat niciodată cu mâna întinsă, dar a ajuns, fără să vrea, să treacă printr-o experienţă greu de descris, în ultimele două luni. Urmează o poveste reală, fără înflorituri.
Toată lumea lui Vasile, un bărbat din Satu Mare, care este confecţioner la o fabrică de la marginea oraşului (unde câştigă 1.300 de lei pe lună), s-a dat peste cap pe 2 iunie.
“Am venit mai devreme acasă. Am scăpat pe la ora 15.00, cred că am făcut o oră până la bloc. Acolo am prins-o pe soţie, Ana Maria, cu altul. Am simţit că a picat cerul pe mine! L-am aruncat pe ăla afară, i-am dat o palmă peste ceafă! A ieşit scandal, au aflat vecinii, cred că ştie tot oraşul, fiindcă Satu Mare este cât un sfert dintr-un cartier bucureştean. Mi-am luat lumea-n cap. În Bucureşti am ajuns sâmbătă (n.r. – discuţia a avut loc pe 31 iulie, în Gara de Nord)”, spune bărbatul, pe care îl podideşte plânsul, dar face eforturi să se abţină.
Drumul Satu Mare-Bucureşti a fost plin de gânduri negre: “Nu mai conta nimic. Am vrut să plec cât mai departe de ea, deşi m-am gândit şi la copii. Am plecat de-acasă fără nici un ban, fără acte, fără telefon, doar cu hainele de pe mine. Eram nervos, eu, care sunt un tip calm, căruia îi place să meargă la pescuit. Vă daţi seama, om liniştit, la 45 de ani, să ai parte de aşa ceva?”
Povestea drumului este una de roman. “Am plecat din Satu Mare, am mers vreo 20 de kilometri, apoi a trebuit să mă culc. Dormeam în căpiţe de fân. Cu maşina am mers doar de trei ori, pe toată durata drumului. M-a luat o maşină 4 kilometri, cu altă ocazie, un taximetrist a oprit şi m-a dus 6 kilometri, până în centrul Sibiului, apoi de la Azuga la Bucureşti m-au adus nişte domni. În Sibiu, ţin minte că am ajuns într- o sâmbătă. Nu am stat prea mult, nu aveam răbdare. Gândul era să merg tot în faţă. Pe drumul dintre Sibiu şi Braşov, un ţigan din Dobirca a oprit şi s-a oferit să îmi dea de muncă. A zis să îl ajut la cosit, că face insulină, e bolnav, şi să îl mai ajut să pună lâna în saci. M-am prins după patru zile că e cacealma, când i-am cerut doi lei, să-mi iau săpun, să mă spăl. Dormeam într-un hambar, o odaie unde erau pisici şi găini”.
A slăbit 20 de kilograme
În Braşov a zăbovit o săptămână: “Dormeam pe unde apucam. Stăteam pe la gară, unde m-am întâlnit cu un cerşetor. L-am cărat două zile după mine, mă tot ruga să-l urc în trenul de Topliţa, că nu are un picior şi se mişca greu. Am mers cu el cu trenul, să-l ajut. Nu m-a păcălit doar pe mine, ci pe mai multă lume. În Topliţa am dormit în faţa bisericii. L-am lăsat, că nu puteam sta după un cerşetor. Eu nu venisem după aşa ceva. M-am întors la Braşov de la Topliţa, vreo 200 de kilometri, pe jos. Am făcut pe jos ruta aia, e tare frumoasă. O singură dată m-a plouat, m-au ocolit şi norii. Aveam băşici la picioare, erau zile în care nu puteam merge. Mă odihneam şi căutam lacuri, râuri, să-mi spăl şosetele. La Braşov am aruncat pantofii, am găsit într-un tomberon o pereche exact mărimea mea şi nişte pantaloni. Făceam câte 45-50 km pe zi, ba chiar şi 70. Întors în Braşov de la Topliţa, am dormit lângă o biserică ortodoxă din lemn. Apoi, la Predeal, am găsit o casă părăsită, scoasă la vânzare, nu era nimeni în ea, dar n-am intrat în casa omului, am stat sprijinit de ţăruşii pe care îi avea în curte. Acolo am dormit”.
Salvat de Didi Prodan
“Câinii nu m-au muşcat niciodată. N-am cerşit, n-am furat, n-am făcut nimic rău… Când îmi era foame, mâncam ciuperci, mere şi corcoduşe. Am plecat cu 102 kilograme din Satu Mare, iar acum am vreo 80″.
“De la Azuga până la Bucureşti m-au luat nişte tineri cu maşina. Ei m-au lăsat în Militari. De acolo, am ajuns în Herăstrău, fiindcă este un loc cu umbră. M-am bărbierit folosind apa din lac şi am trăit cu ciuperci. Am găsit un loc unde să nu mă plouă, unde să nu fiu deranjat şi să nu deranjez. Asta până azi (n.r. – 31 iulie), când l-am văzut pe domnul Prodan (n.r. – Daniel Prodan, fostul mare internaţional al naţionalei României de fotbal) alergând prin Herăstrău. L-am salutat şi i-am spus că şi eu sunt din Satu Mare, că am copilărit împreună, în cartierul Micro XVI, mama dânsului locuia la 100 de metri de blocul unde s-a petrecut grozăvia cu soţia mea. Nu i-am cerut nimic domnului Prodan. După ce a terminat alergarea, s-a întors la mine şi m-a întrebat ce fac aici. I-am povestit totul. M-a luat acasă la dânsul, mi-a dat să mănânc, mi-a dat haine de schimb şi m-a pus la tren. Parcă nimic nu e întâmplător pe lumea asta”.
Cu un tricou de Formula 1 şi încălţat cu pantofi sport de firmă, Vasile s-a urcat joia trecută în trenul de Satu Mare. E decis să divorţeze de soţie şi promite că nu-şi va mai părăsi niciodată copiii.
