În timp ce mii de camioane frigorifice occidentale încărcate cu produse agricole europene fac cale întoarsă de la granița Rusiei nemaifiindu-le permis accesul în țară, fermierii ruși sunt în culmea fericirii și se grăbesc să umple cu produsele lor rafturile hypermarketelor și piețele din Rusia.
Despre ce va face Rusia mai departe ne lasă ca să ghicim jurnalista Olga Samafalova de la Agenția Itar Tass, care a luat un interviu savantului și politicianului rus Iuri Petrovici Saveliev, doc
tor în avionică, fost adjunct al Dumei de Stat a Rusiei.
Textul interviului este cu adevărat fulminant și redăm mai jos câteva fragmente mai importante.
Reporter: -Rusia a impus recent sancțiuni totale Uniunii Europene. Ce credeți despre aceste sancțiuni?
I. Saveliev: -Acest lucru poate fi doar începutul. Părerea mea este că Rusia va închide complet granițele cu UE atât în privința importului cât și exportului de produse alimentare. Cred că Rusia va renunța complet să mai importe alimente, dar va renunța să și exporte. Acest lucru este necesar pentru revenirea economiei noastre. Dacă am fi procedat așa încă de acum 20 de ani, azi nu ne-ar fi stat alături pe plan mondial, din punct de vedere competitiv, decât China.
Reporter: -Cum să se pregătească Rusia pentru viitoarele sancțiuni pe care i le va impune Occidentul?
I. Saveliev: -Rusia trebuie să întrerupă cel puțin trei sau patru ani orice import de hrană și trebuie să-și refacă urgent capacitatea de producție. Chiar acum am văzut că au fost interzise importurile de mere, iar grădinarii noștri sunt în culmea fericirii și au început să culeagă merele și să le trimită în piețe și magazine.
Dar cred că trebuie să mergem mai departe și să-i găsim pe cei care au adus Rusia în situația asta. Trebuie să vedem cine sunt oficialii ruși care fac lobby la mărfurile străine în defavoarea celor rusești. Aici este vorba de corupție. Este vorba de înalți funcționari ruși care ocupă poziții importante în stat, își trimit copiii la școli în Europa, au bani și conturi în străinătate. Și-au format legături cu companiile străine. Aceștia sunt oamenii care ușurează intrarea mărfurilor străine în Rusia și resping de pe piețe mărfurile autohtone ale fermierilor noștri ruși, care sunt siliți să dea faliment sau să se zbată în mizerie. Așa s-a ajuns ca Rusia să importe mâncare din străinătate de 400 de miliarde de euro pe an. O sumă enormă! O risipă înspăimântătoare! Organele
speciale ale statului trebuie să studieze acest aspect cu toată atenția.
Vom închide frontierele și ne vor rămâne în buzunar 400 de miliarde de euro. Banii aceștia nu se mai duc nicăieri. Ne rămân aici în țară. Nu avem nevoie de importuri. Nu există nici măcar un singur produs alimentar străin de bază pe care noi, industria noastră rusă alimentară să nu-l poată fabrica. Și acest lucru este valabil pentru toate mărfurile, nu numai pentru alimente. Să luăm de exemplu pantofii. Dacă interzicem importul de pantofi o vom duce rău câteva luni, dar apoi fabricanții noștri privați și fabricile de stat vor depăși criza și sunt sigur că după câteva luni vom avea rafturile pline cu pantofi rusești mult mai trainici și mai buni decât cei occidentali. Dar concurența din străinătate ne sufocă.
Reporter: -Credeți că ar trebui să oprim exportul de gaze și petrol către Europa?
I. Saveliev: -Exportul de petrol și gaze către Europa nu trebuie oprit. Oprirea acestui export nu folosește nimănui. Dar părera mea este că trebuie să cerem să ni se plătească gazul și petrolul nu în euro sau dolari ci în ruble rusești sau în RMB, moneda chinezească, adică yuani.
Reporter: -Ce credeți că se va întâmpla acum, că am închis granița cu Europa?
I. Saveliev: -Vom asista la un reviriment fără precedent al economiei ruse. Vor lua avânt agricultura și industria de stat, vor crește afacerile producătorilor și ale comercianților mici și mijlocii privați. Vor înflori fermele private. Va dispare șomajul. Salariile vor crește. Vom învăța să facem și noi ce fac alții, așa cum au învățat chinezii. Nu contează cât de complexe sau de dificile sunt acele lucruri, dar le vom face! Și nu le vom mai importa! Și cred că în curând Rusia va fi lângă China în privința performanței economice. Iar economia și comerțul fiind între granițele noastre, se vor face având ca bază rubla. Iar rubla va rămâne aici la noi. Nimeni nu ne va mai jefui scoțând banii din Rusia, pentru că nu vom mai cumpăra și nu vom mai vinde nimic pe dolari sau euro ci pe ruble și yuani.
Reporter: -Deci vom face precum China?
I. Saveliev: -Da. China strânge granițele ei cu mână de fier. Aproape că nu importă nimic. Foarte puține lucruri importă. Dar în schimb exportă foarte mult. Modelul chinez este modelul pe care trebuie să-l urmăm.
Reporter: -Atunci va trebui să ieșim din Organizația Mondială a Comerțului (OMC).
I. Saveliev: –Niciodată noi nu o să ne retragem unilateral din OMC. Dar europenii ne vor impune sancțiuni peste sancțiuni! Ne vor presa așa de tare încât până la urmă vom fi siliți să ieșim din OMC. Și ce dacă ne vom retrage? Noi suntem membri în Uniunea Vamală, cu Kazahstan și Belarus cu care cooperăm foarte bine. Nu uitați, de asemenea, că noi facem parte din BRICS. Așa că nu prea avem de ce să plângem că ieșim din OMC.
Reporter: -Deci vom închide granițele și ne vom vedea de treaba noastră, fără să mai facem comerț cu Europa.
I. Saveliev: -Așa ar fi ideal. Numai că europenii nu sunt deloc proști. Sunt foarte șireți. Or să se dea de ceasul morții și vor face pe dracul în patru ca să le deschidem granițele și să importăm iar ceva de la ei, nu contează ce, chiar mărfuri insignifiante, mărunte.
Noi o să-i refuzăm, evident. Atunci vor reacționa violent. Vor începe cu alte și alte sancțiuni. Noi o să le răspundem cu sancțiunile noastre. Și până la urmă, va fi un zid între noi și Europa. Nici un rus nu va mai putea să calce în Occident.
Reporter: -Ar fi grav.
I. Saveliev: -Păi de ce să fie grav? De ce să ne temem? Că nu ne vom mai petrece vacanțele în Turcia? Nu e nici o nenorocire! Le vom petrece la Yalta, la Soci…Avem unde să le petrecem.
Nu vom mai avea acces la cardurile Master și Visa? Păi ce, noi nu ne putem face carduri? Deja am început să punem la punct sistemul nostru de carduri.
Suntem capabili să ne hrănim singuri. Suntem capabili să ne îmbrăcăm și să ne încălțăm singuri. Ce nu știm vom învăța. Poate că nu putem să facem laptopuri de a opta generație. Nu-i nimic. Știm să facem laptopuri de a treia generație. Vom începe cu astea. Și în doi ani vom ajunge la a zecea generație de laptopuri. Care-i problema? Ce, noi nu știm să facem ce fac chinezii? Chinezii iau smartfonul sau tableta, le demontează, se uită înăuntru și gata. Fac și ei la fel. Nu e nimic în neregulă cu asta. Vom fi piață închisă. Vom face totul pentru noi, nu ca să exportăm.
Aaaa! Am uitat! N-o să ne mai putem plimba cu Mercedesul fiindcă nu vom mai importa Mercedesuri. Atunci să se plimbe nemții cu merțanurile. Și să-și plimbe cu ele și sancțiunile alea ale lor. Dar eu sunt convins că dacă ne punem mintea la contribuție putem face și noi mașini ca Mercedesul.
Reporter: -Avem deja fabrici de automobile străine în Rusia.
I. Saveliev: -Vedeți? Păi am făcut noi avioane Suhoi, care sunt cele mai bune din lume, am făcut elicoptere de atac, am făcut arme! Ce pot străinii să facă și nu putem noi? De ce trebuie să cumpărăm de la ei cu bani grei ce ne trebuie și să nu facem noi fără să ne coste nimic?
Reporter: -Totuși, populația ce va zice? Oare ce vor zice rușii?
I. Saveliev: -Populația să se uite la ce se întâmplă în Ucraina și să vadă ce-o așteaptă. Nu noi am început războiul acesta ci alții.
