Există locuri pe planeta noastră în care se petrec fenomene pe care omul nu le poate explica, multe dintre acestea semănând cu niște absurdități ce par a nu-și găsi locul nici măcar în povestirile SF. Și totuși, ele s-au desfășurat din cele mai vechi timpuri și continuă să ne uluiască și în prezent, fără ca cineva să poată afirma cu fermitate că le-a dezlegat misterul. Zona rusească Primorskie Kraina este unul dintre aceste locuri.
O istorie străveche
Приморский Край se află în Orientul Îndepărtat al Rusiei, lângă Marea Japoniei, China și Coreea de Nord. Numele său se traduce în română prin ,,ținutul litoralului”. Cele mai importante localități din zonă sunt Vladivostok, Nahodka și Usurisk. Păduri nesfârșite acoperă lanțul munților Sikhote-Alin, lung de 1000 de kilometri și înalt de 2080 de metri. În anul 1897, inginerul S.V. Maslenikov a descoperit aici un depozit de staniu, fapt pentru care a înființat un cătun cu mineri. Cum zona fusese când sub ocupație chineză, când sub cea rusească, sătucul a fost botezat Tetyukhe, ceea ce în chineză însemna ,,Valea mistrețului sălbatic”. Mai târziu satul a primit numele Kozyrev Razia, apoi, din 1962, Dalnegorsk. Din anul 1986, localitatea a mai primit un nume, Roswell-ul Uniunii Sovietice. Numele venea însă destul de târziu pentru că, pe 12 februarie 1947, cu câteva luni înainte de prăbușirea OZN-ului în New Mexico, SUA (4 iulie 1947), deasupra acestor locuri a explodat un obiect necunoscut. Pe terenul de dedesubt au apărut cratere adânci de 26 de metri, unii cercetători afirmând că a fost un meteorit, pe care l-au botezat meteoritul ,,Sikhote-Alin”.
Ciuma staniului
Staniul este un metal alb-argintiu, se topește foarte ușor și are o largă întrebuințare în diverse domenii, îndeosebi în electrotehnică. În mod curent, oamenii îi spun cositor. În anul 1912, Robert Falcon Scott (1868-1912), unul dintre cei mai mari exploratori polari ai lumii, a murit înghețat, în timp ce încerca să se reîntoarcă la bază împreună cu Henry Bowers, Edgar Evans, Eduard Willson și Lawrence Oates, după ce străbătuseră 900 de kilometri prin ghețurile Antarcticei, fără să atingă Polul Sud. Una dintre cauzele dezastrului, cositorul. La vreme aceea nu se știa că la minus 13,2 grade Celsius, staniului își schimbă structura și, în final, la minus 33 de grade, strălucitorul metal se transformă în praf. Bidoanele cu combustibil lichid, confecționate din staniu, despre care se știa că nu oxidează, au ajuns pulbere, prețiosul lichid împrăștiindu-se pe gheață. Specialiștii au numit acest proces ,,tin ciuma”, ciuma cositorului. Cu o sută de ani mai înainte, în 1812, Grande Armee, marea armată a lui Napoleon, a fost decimată, moartea multor soldați fiind cauzată tot de cositor. La năpraznicele geruri siberiene, conservele cu mâncare, confecționate din staniu și nasturii uniformelor militarilor, făcuți din același metal, s-au transformat în praf. Oamenii nu au mai avut ce mânca și nu au mai putut să își strângă hainele pe ei pentru a se proteja de frig.
Mingea de foc
29 ianuarie 1986, ora 20:00. Un disc luminos, galben-roșiatic, cam cât jumătate de Lună, a trecut pe deasupra Dalnegorskului fără zgomot și s-a prăbușit pe muntele Izvestkovaia. Ceva a ars în pădure, focul stingându-se de la sine după circa două ore. În a treia zi de la producerea evenimentului, un grup de cercetători militari, condus de inginerul Valeri Dvujilni, a ajuns în locul în care a căzut obiectul. Pe o suprafață de 4-9 metri pătrați, copacii și solul erau negre, fără a fi arse. S-au găsit mai multe bucăți mici de metale topite, asemănătoare cu cele colectate din epicentrul exploziei din Tunguska. Pe o terasă au fost găsite un fel de ,,plase”, formate din sfere microscopice, legate între ele prin fire de aur. Specialiștii de la Academia din Omsk au afirmat că astfel de combinații nu sunt folosite pe Pământ. Obiectele respective nu s-au dizolvat în solvenți sau acizi, nu s-au topit, reușindu-se doar să fie zgâriate cu un diamant. Supuse la temperturi foarte mari, au apărut urme de molibden, titan și reniu, elemente extrem de rare pe Pământ și niște bile albastre, dintr-o ,,sticlă” necunoscută. Printre pietre erau și niște resturi bilogice carbonizate, a căror origine nu a fost stabilită.
13 kilograme de eșantioane au fost trimise la Moscova pentru analize, dar abia în 1995, când o televiziune rusească a redeschis ancheta, s-a aflat că ,,Toate analizele indicau același lucru, metalele nu au fost prelucrate de om și nici vreo tehnologie cunoscută nu a fost folosită în realizarea lor. Originea particulelor carbonizate de metal și sferele cristalizare este cu totul alta decât cea umană”. În perioada următore, deasupra locului respectiv apăreau obiecte stranii, care păreau că scotocesc terenul de dedesubt căutând ceva. După ce se roteau fără zgomot, dispăreau brusc în înălțimi, cu viteze uluitoare, sau se dizolvau în văzduh, pierind în neant.
