Întâmplările care urmează sunt în totalitate adevărate. Despre unele dintre ele am aflat întâmplător, când am făcut o vizită la bordul submarinului S 338, fost cândva USS Vatos (SS-418), din care vă prezentăm câteva imagini.
Acest război tăcut s-a petrecut sub oglinda albastră a oceanelor lumii, se mai desfășoară și azi, dar rămâne ascuns celor care nu trebuie să știe de el. Cu câteva frânturi de adevăr v-ați întâlnit în filmul ,,K19- Submarinul ucigaș”, în care regizoarea și producătoare americană de filme Kathryn Ann Bigelow a prezentat eroismul echipajului acestei nave. Să urmărim împreună povestea adevărată a acestui submersibil pe care, pentru tot ce s-a întâmplat cu el, marinarii l-au botezat ,,Hiroshima”, ca o comparație cu dezastrele produse de bombardamentul atomic, efectuat de americani în 1945 asupra acestui oraș japonez.
Începutul unei legende
Departe de a fi așa spațioase și ergonomice precum submarinele nucleare de azi, cu atât mai puțin elegante ca cele prezentate în filme, vechile submersibile arătau în interior ca o cușcă întunecată, cu spații înghesuite, cu o mulțime de țevi, manete, roți, cadrane și robinete, fiecare însă cu rolul său vital pentru oamenii care se strecurau cu greu printre ele și care își odihneau trupurile obosite direct pe tuburile lans-torpile.
În noiembrie 1960, SUA a lansat la apă primul lor submarin cu propulsie nucleară, ,,USS George Wasinghton”. Acesta putea lansa 16 rachete balistice, se putea face nevăzut pentru radarele inamice și, la nevoie, se putea deplasa pe sub apă fără să facă zgomot. Rușii nu puteau să accepte acest lucru și au transformat și ei rapid submarinul K-19 într-unul nuclear. Nava, dată în funcțiune pe 16 octombrie 1959, a îndeplinit prima misune de luptă pe 30 aprilie 1961. Submarinul avea 5000 de tone, o lungime de 114 metri și atingea o viteză de 48 km/oră la suprafață și 44 în imersiune. Se putea scufunda până la 250 de metri și putea rămâne în adânc timp de 60 de zile, funcție de sănătatea echipajului și de rezervele pe care le avea la bord. Dar, inițial, nava nu a fost proiectată pentru așa ceva, transformările s-au făcut în grabă, nu s-au făcut testările necesare, iar echipajul nu a fost suficient pregătit pentru a opera cu un motor nuclear și aparatura respectivă. Pe 4 iulie 1961, în timp ce se afla în misiune, la bord s-a produs o defecțiune la reactorul nuclear. Eroismul membrilor echipajului a fost subiectul filmului amintit mai sus, dar 20 dintre ei și-au pierdut viața fiind iradiați. Nava a fost totuși salvată, reparată și retrimisă în misiune. În 1969, pe când se afla în imersiune, s-a ciocnit cu submarinul american ,,Gato” și a fost grav avariată. Mai în glumă, mai în serios, unii au spus atunci că acest accident s-a produs din cauză că ,,oceanele lumii sunt prea mici”, în sensul că nava sovietică ar fi fost acroșată intenționat și avariată de submarinul american. Din nou K-19 a fost salvat de echipajul său, readus în port și băgat în reparații. Pe 24 februarie 1972, în timp ce se afla la 120 de metri sub apă, la 1200 de kilometri de Newfoundland, Canada, la bordul submarinului a izbucnit un incendiu, în urma căruia și-au pierdut viața 28 de marinari. Submarinul a fost scos din dotarea Marinei Militare Ruse în 1991, în 1994 a fost trimis la șantierul naval Polyarny pentru a fi dezmembrat, dar în 2006, un fost marinar care a lucrat pe el, Vladimir Romanov, l-a cumpărat pentru a face din el loc de întâlnire al veteranilor de pe submarine. Adevărul despre aceste aceste întâmplări a fost ascuns de ruși decenii întregi, multe amănunte legate de misiunile acestora rămânând și acum secrete.
Dispărut fără urme
În cadrul Escadrei 15 de submarine din Kamceatka, comandată de contraamiralul Rudolf Golov, se afla și submarinul sovietic K 129, la comanda căruia se afla căpitanul de rangul I V.I.Kobzar. La 24 februarie 1968, submersibilul a fost trimis în misiune de patrulare. La plecare, acesta a făcut o scufundare de probă, a revenit la suprafață și a raportat prin radio că totul este în regulă și apoi a plecat la drum. Legătura cu baza mai trebuia reluată după ce se trecea de meridianul de 180 de grade. Dar K 129 nu a mai apărut în eter. După două zile, baza a transmis un mesaj prin care cerea ca submarinul să nu mai respecte interdicția radio impusă la plecare și să raporteze exact coordonatele unde se află. K 129 nu a răspuns însă la apel. Sovieticii au intrat în alertă, au început scotocirea zonei, dar nu au găsit nici urmă de submarin. Spionajul rusesc a aflat imediat că, în același timp, submarinul american USS Swordfish (Peștele spadă), cu indicativul SSN 579, a fost dus în portul Yokosuka, Japonia, având periscopul și o parte din turn grav avariate. Explicația americanilor a fost că nava s-a izbit de un strat de gheață, în timp ce ieșea la suprafață. Rușii nu au crezut povestea și au spus că vinovat de dispariția lui K 129 este USS Peștele Spadă. Acesta ar fi regizat o coliziune pentru a scufunda nava sovietică, care avea trei rachete nuclare cu rază intercontinentală la bord și care executa o misiune secretă în largul coastei coreene, unde marina coreeană capturase un vas american, USS Pueblo, acuzat de spionaj. Adevărul nu a fost aflat nici în ziua de azi.
