Se spune ca doi copilasi in burta mamei vorbeau unul cu celalalt.
– Tu crezi in viaţa de după naştere?
– Desigur! Dupa naştere trebuie să urmeze ceva… Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.
– Ce prostie! Dupa naştere nu urmează nimic. Şi, de altfel, cum ar putea să arate?
– Nu ştiu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decît aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare şi vom mînca cu propria gură…
– Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca să mănînci cu gura, chiar că ar fi de rîs! Doar noi mîncăm prin cordonul ombilical… Însa, ia să îţi spun eu ceva: putem exclude viaţa de după naştere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
– Ba da, ba da, cu siguranţă va fi ceva. Însa, probabil, ceva mai altfel decît ne-am obişnuit noi aici.
– Păi. de acolo nu s-a intors nimeni. Odată cu naşterea, viaţa se termină, pur şi simplu. De altfel, viaţa nu este altceva decît o permanentă înghesuială, într-un întuneric profund.
– Eu, nu ştiu exact cum va fi dacă ne vom naşte, dar desigur că o vom găsi pe MAMA, iar ea va avea grijă de noi.
– Pe mama? Tu crezi în mama? Şi după tine, unde ar putea ea sa fie?
– Păi oriunde, în jurul nostru. Doar trăim în ea şi prin ea. Fără ea, nu am fi deloc.
– Eu nu cred asta! Eu nu am văzut nici cînd, nici un fel de mamă, aşa că e evident că ea nu există!
– Dar, uneori, cînd sîntem în linişte, o auzim cum cîntă, simţim cum mîngîie lumea din jurul nostru. Ştii, eu cred că viaţa adevarată ne aşteaptă abia de acum încolo!
Raman insa mai multe intrebari:
– de unde vine viata?
– de ce nu ar fi valabila o ”mama” regasita chiar si dupa moarte si nu un ” tata” ?
– fractalii sunt forma de organizare primordiala?
