În urmă cu mai bine de zece ani, mai exact în 2003, fostul ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Miron Mitrea, demara în nordul Capitalei cel mai mare proiect imobiliar rezidenţial realizat de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL). Pe o suprafaţă de 119 hectare din zona complexului Sere Pipera – Aeroportul Băneasa – Comuna Voluntari, ANL s-a angajat că va ridica, în doi ani de zile, 1.109 vile, cu suprafaţă construibilă între 120 şi 340 de metri pătraţi, care costau între 55.000 de euro şi 160.000 de euro.
La acea vreme, oferta era destul de tentantă, dacă ţinem cont că TVA-ul a fost subvenţionat, iar terenul fusese pus la dispoziţie gratuit de autorităţile locale, care s-au angajat că se vor ocupa şi de infrastructură (apă, canal, gaze, drumuri). Bancheri, oameni de afaceri, funcţionari, vedete TV şi băieţi de bani gata s-au înghesuit să-şi ridice o vilă în acest cartier denumit „Henri Coandă” de către ANL. Însă, doar vreo o sută dintre ei locuiesc astăzi în vilele din nordul Capitalei, restul până la 1.109 plătesc în continuare credite la bănci, iar unii chiar le-au vândut.
Promisiuni şi secretomanie
Anii au trecut, iar vilele s-au ridicat cu viteza melcului. Astăzi, cartierul pare devastat de un tsunami. Construcţii neterminate, lemne şi fiare înţepenite în betoane, drumuri de pământ ca pe vremea răscoalei din 1907, buruieni cât casa, gunoaie la tot pasul, maidanezi înfometaţi şi câţiva muncitori cocoţaţi pe o schelă. Este imaginea dezolantă a cartierului care trebuia să devină o zonă rezidenţială de lux a Capitalei. Ca să ajungi în această zonă, indiferent de anotimp, ai nevoie de o maşină 4×4, pentru că, altfel, rişti să rămâi blocat într-o groapă sau în mocirla drumurilor de pământ.
Fiecare ministru care a ocupat fotoliul Dezvoltării după 2004, adică Laszlo Borbely, Elena Udrea, Cristian Petrescu şi acum Liviu Dragnea, au promis la învestirea în funcţie că acest cartier va deveni un paradis imobiliar. Au rămas doar promisiunile, iar şantierul ANL din nordul Capitalei a fost dat uitării. Între timp, directorii ANL s-au mai schimbat între ei, dar majoritatea staff-ului a rămas în continuare la butoane.
În schimb, foarte multe vile au fost vândute, deşi legea interzicea acest lucru. Astăzi, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice condus de Liviu Dragnea refuză să facă publice numele celor care deţin vile în cartierul ANL Henri Coandă, pe motiv că fondurile pentru construcţia locuinţelor nu sunt de la bugetul de stat. În realitate, lucrurile stau cu totul altfel, iar ministrul Liviu Dragnea încearcă să muşamalizeze jaful imobliar din cartierul ANL de lângă aeroportul Henri Coandă. Totodată, se încearcă ascunderea numelor celor care au obţinut terenurile prin licitaţie, care astăzi sunt proprietari de vile, cu acte în regulă, în acest cartier.
„Subvenţie de 20% din valoarea investiţiei”
În prezent, din cele 1.109 vile care trebuiau construite în nordul Capitalei, doar jumătate sunt finalizate, din care vreo 200 sunt locuite. De ce? Din cauza ANL, care nu a respectat termenele de execuţie şi prevederile contractuale. Loturile de teren din cartierul Henri Coandă au fost atribuite pe bază de licitaţii, iar listele cu numele câştigătorilor au fost publicate în 2004 de către ANL. Ulterior, terenul obţinut prin licitaţie a fost concesionat pe durata existenţei clădirii. În baza acestei concesionări, viitorul proprietar de vilă a luat un credit ipotecar pe o durată de returnare de la 5 ani până la 25 de ani, depunând la bancă un avans de circa 10% din valoarea casei. După aceea, statul a acordat de la buget o subvenţie de 20% din valoarea investiţiei imobiliare, ceea ce reprezenta între 10.000 şi 32.000 de euro.„Practic, ANL a încheiat contract de mandat cu fiecare proprietar şi astfel a devenit reprezentantul intereselor tuturor proprietarilor în relaţia cu firmele de construcţii„, a precizat pentru ZIUAnews un oficial al Ministerului Dezvoltării.
Blat între ANL şi constructori
În decursul timpului s-a constatat că ANL nu a reprezentat interesele proprietarilor, ci ale constructorilor. Potrivit documentelor deţinute de ZIUAnews, ANL a încheiat contracte cu mai multe firme de construcţii pentru o perioadă de 24 de luni.
Conform contractului, firmele erau obligate să predea la cheie vila contractată, inclusiv cu recepţia finală a lucrării. În realitate, lucrurile au stat cu totul altfel. Constructorii au fost aleşi de ANL, fără licitaţie, iar beneficiarul vilei trebuia să achite contravaloarea autorizaţiei de construcţie, care era valabilă doi ani. După expirarea acesteia, ANL era obligată să obţină pe cheltuiala sa prelungirea autorizaţiei. Însă, ANL le-a imputat beneficiarilor contravaloarea acestuia. Acum însă, majoritatea vilelor din acest cartier are autorizaţiile de construcţie expirate, şi ca atare nu se poate face recepţia lucrărilor. Doar la circa 100 de vile, din cele 700 finalizate, s-a făcut recepţia, iar la restul se aşteaptă clarificarea situaţiei de către ANL.

Vile de lux pentru staff-ul ANL
Printre cei care deţin o vilă în acest cartier – fie că s-au mutat deja ori că locuința este în construcţie – se numără şi o serie de foşti şi actuali angajaţi ai ANL sau ai Ministerului Dezvoltării. Sunt însă destul de mulţi angajaţi ai acestor instituţii care şi-au făcut vile în cartier, dar pe numele soţiilor, nevestelor sau rudelor. Printre cei care deţin câte o vilă se numără foştii directori ai ANL, Liviu Marchiş (care între timp a decedat) şi Gheorghe Popescu, dar şi ex-directoarea tehnică Claudia Georgescu (fostă Croitoru). O vilă imensă, dar nefinalizată, deţine şi directorul adjunct al ANL, Romeo Drăgan, omul pus în funcţie de Elena Udrea şi menţinut acum de Liviu Dragnea. Într-o vilă cochetă locuieşte consiliera ANL Mihaela Ion, iar într-una mult mai mare stă Cristian Onofrei, tot consilier ANL. Un alt consilier ANL, Lucian Scarlat, este şi el văzut intrând într-o vilă din cartierul Henri Coandă. De asemenea, aici deţine o vilă şi Alina Dincă, fosta directoare economică a Ministerului Dezvoltării în mandatul Elenei Udrea, ajunsă acum şefă peste fondurile europene de la Ministerul Transporturilor.

Refuz sau muşamalizare?
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a refuzat să precizeze cine sunt beneficiarii de locuinţe ANL din cartierul Henri Coandă şi numele firmelor desemnate de către ANL să construiască vile în această zonă. Motivul? „Finanţarea construcţiei acestui tip de locuinţă, oferit spre contractare de către agenţie, este asigurată din fondurile proprii ale solicitantului (avansul) şi creditul ipotecar contractat de acesta de la una dintre băncile cu care ANL are încheiată o convenţie în acest sens. Creditele ipotecare sunt acordate de aceste bănci conform propriilor norme de creditare. În consecinţă, fondurile utilizate pentru construcţia locuinţelor din cartierul Henri Coandă nu sunt fonduri publice, de la bugetul de stat, ci private, asigurate din avansurile depuse de beneficiari şi creditele ipotecare contractate de aceştia de la bănci partenere ANL. Din acest motiv, lista beneficiarilor locuinţelor din Cartierul Henri Coandă şi numele firmelor desemnate de către ANL să construiască locuinţe în acest cartier nu fac obiectul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi nu pot fi făcute publice fără acordul persoanelor fizice sau al partenerilor contractuali implicaţi”, se precizează în răspunsul ministrului Liviu Dragnea către ZIUAnews.

Dezinformare
Răspunsul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice privind locuinţele ANL din cartierul Henri Coandă nu ţine cont de prevederile legale în vigoare, adică Ordonanţa de Urgenţă nr. 59/23.05.2002, pentru completarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea ANL. În ordonanţă se stipulează foarte clar că se acordă „subvenţia în cuantum de 20% din valoarea locuinţei, numai pentru prima locuinţă construită cu credit ipotecar, destinată persoanelor sau familiilor care nu au primit sprijin de la bugetul de stat sub formă de subvenţie pentru o altă locuinţă”. În plus, se precizează că „subvenţia se asigură de la bugetul de stat de către ANL prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei”. Totodată, în ordonanţă se mai menţionează că ANL „este autorizată să efectueze toate operaţiunile imobiliare necesare construirii, finalizării şi predării către beneficiari a locuinţelor construite prin programe proprii”.
Jaf cu premeditare
„Cei de la ANL vor să muşamalizeze jaful de la Henri Coandă pentru că ei sunt în culpă. S-au vândut unele vile şi, automat, subvenţia de 20% trebuia returnată la bugetul de stat, dar nu s-a întâmplat aşa ceva. În plus, ANL este principalul vinovat pentru întârzierea lucrărilor, deoarece nu a aplicat prevederile legale privind efectuarea şi recepţia lucrărilor. Practic, cei din conducerea ANL au tolerat ani la rând întârzierile constructorilor şi de aceea s-a ajuns ca azi doar la vreo 100 de vile să se fi făcut recepţia lucrărilor. Din cauza ANL, s-a ajuns ca, nici după zece ani, acest cartier de vile să nu fie finalizat. Oamenii continuă să plătească creditele, dar nu pot locui în cartierul Henri Coandă. Dacă ţinem cont de faptul că preţul unei vile este între între 55.000 şi 160.000 de euro, la un calcul simplu, rezultă că suma totală blocată de ANL pentru cele circa 1.000 de vile nefinalizate este între 55.000.000 şi 160.000.000 de euro”, a declarat pentru ZIUAnews un fost ministru al Transporturilor.

Cocoş şi Adamescu, vecini în cartierul ANL
ZIUAnews deţine lista deţinătorilor de loturi de teren adjudecate prin licitaţie în acest cartier pe vremea lui Miron Mitrea. Printre cei care au dorit în 2003 să obţină o vilă în cartierul „Henri Coandă” s-au aflat şi mulţi politicieni. Astfel, pe liste apare numele lui Oliviu Gherman – fost preşedinte al Senatului, Tudor Mohora (fost deputat PSD), Octavian Ştireanu (fost deputat PSD), Radu F. Alexandru (fost senator PDL), Ileana Stana Ionescu (fost deputat) şi Silvia Ciornei (fost senator PC).
În această zonă au primit terenuri şi Decebal Ilina (general MApN), Sorin Chelmu (fost secretar general al Ministerului Agriculturii), Radu Graţian Gheţea (fost preşedinte al CEC Bank), Tudor Tănăsescu (fost şef al Vămilor) şi una dintre fiicele deputatului PSD Bogdan Niculescu Duvăz. Listele loturilor ANL au inclus și trei mari surprize – miliardarul Dan Adamescu, fostul soţ al Elenei Udrea – Dorin Cocoş și prietenul lui Adriean Videanu, Raul Doicescu, patronul firmei de construcții Bog’Art.
Criteriile de atribuire a terenului
* evacuat dintr-o locuinţă naţionalizată (50 puncte)
* căsătorit (15 puncte)
* vârstă până în 35 la ani (10 puncte)
* familie monoparentală (10 puncte)
* pentru fiecare copil aflat în întreţinere (5 puncte)
* să nu mai fi beneficiat de o locuinţă construită prin ANL (10 puncte)
* dacă solicitantul are handicap (10 puncte)
