Pozițiile dolarului în calitate de monedă mondială se pot clătina. Cauza este politica sancțiunilor promovată de autoritățile americane, a declarat recent Ron Paul, fost membru al Camerei Reprezentanților a Congresului SUA.
Printre cei mai periculoși factori pentru dolar, politicianul a numit trecerea puterilor mari la decontări reciproce în monede naționale și pierderea încrederii din partea băncilor europene.
Sancțiunile antirusești sunt o greșeală gravă, a avertizat administrația americană, politicianul Ron Paul. Potrivit lui, acest lucru amenință direct starea dolarului. Despre faptul că moneda americană pierde statutul de lider mondial se vorbește de câțiva ani. Și continuarea unei asemenea politici a SUA poate deveni încă un pas în această direcție. Este clar că Europa, implicată în războiul sancțiunilor este afectată nu mai puțin decât Rusia. Și potrivit lui Ron Paul, mai devreme sau mai târziu, Lumea Veche se va plictisi să plătească miliarde pentru fiecare acțiune, care nu place Washingtonului. Un alt efect evident al tentativelor de a izola Moscova constă în aceea că Rusia se întoarce spre Est și se apropie tot mai mult de țările BRICS. În decontările reciproce cu partenerii săi, Rusia trece deja la monedele naționale și în viitor acest volum va crește. Acest lucru va fi destul de sensibil pentru macroeconomie, în țările BRICS trăiește aproximativ o jumătate din populația lumii, iar China, unul din cei mai mari parteneri ai Rusiei, iese pe poziții de lider economic mondial.
Pozițiile dolarului pot fi subminate și de problemele interne ale economiei americane, consideră economistul Konstantin Kiseliov.
„Potrivit rezultatelor anului trecut, deficitul bugetului SUA a fost de aproximativ 700 de miliarde de dolari. Iar deficitul comercial se situează între 43 și 44 de miliarde de dolari. Aceasta este o sumă gigantică și SUA le este tot mai dificil să mențină aceste două deficite, pentru ca economia să se afle în echilibru”.
De altfel, pentru a clătina pozițiile actuale ale dolarului trebuie mai întâi să fie elaborată o alternativă clară. Economia SUA, ca și oricare alta, într-o măsură sau alta depinde de piețele externe. Acest lucru presupune interacțiunea cu alte economii naționale. Și cu toate că în prezent, Washingtonul nu are un rival direct în acest domeniu, unele țări în curs de dezvoltare se consolidează foarte rapid și într-un viitor apropiat monedele lor pot concura cu dolarul.
Acum, cel mai probabil pretendent la rolul de monedă mondială de rezervă pare a fi yuanul chinez. Beijingul crește consecvent ritmul comerțului exterior, situându-se pe poziții de lider în acest domeniu. Potrivit datelor Bloomberg, anul trecut yuanul a întrecut euro în lista celor mai folosite monede.
http://romanian.ruvr.ru/
