VIAȚA…

Încerc să înțeleg VIAȚA asta a noastră…și nu reușesc niciodată.

Deseori mă întreb de ce ne naștem, de ce suferim, de ce iubim, de ce trebuie să dăruim, de ce primim/nu primim, de ce plângem, de ce râdem…de ce suntem fericiți/nefericiți/dezamăgiți, de ce ne îndrăgostim, de ce … de ce….

De ce-urile astea sunt, în mod normal, întrebările puse de copii, nu-i așa?

Ei bine, când e vorba despre VIAȚĂ mă simt mai neștiutoare decât un copil…

Știu doar că fiecare avem o singură VIAȚĂ, știu că trebuie să facem în așa fel încât să o trăim din plin, însă nu înțeleg cum să fac ca acest PLIN să fie unul bun, plăcut și satisfăcător…

Am primit de la VIAȚĂ multe lovituri – încă de mică – și continui să le primesc…Am căzut și m-am ridicat de … nici eu nu mai știu de câte ori, am șters praful durerii de pe mine și am mers mai departe, însă nu am putut uita, nu am putut ierta tot ce am primit, nu am putut ierta persoanele care mi-au greșit…deși simt că mi-au rămas indiferente în suflet…

Merg înainte doar în ideea că va veni ziua în care voi simți cu tot sufletul, cu toată inima, cu tot corpul că e BINE…Și nu am pretins niciodată că aș avea nevoie mai mult decât BINE!

Sunt persoane care au suficient pentru o viață frumoasă, însă vor mai mult și mai mult…

Nu le pot înțelege deloc…

Sunt persoane care nu au mai nimic și se mulțumesc cu atât…

Mai-mai să nu le înțeleg nici e acestea…

Atunci…realizez că nici pe mine nu mă mai înțeleg…

Ce am și ce îmi lipsește mie?

Oare materialul și spiritualul…sunt două lumi fără de care nu ne putem simți împliniți?

Oare daca ai numai una dintre ele…ești ca pasărea fără o aripă?

Oare daca inima nu ți-e liniștită, nu e iubită și nu iubește așa cum ți-ai dori…înseamnă un minus spre ÎMPLINIRE TOTALĂ?

Probabil este un echilibru între ceea ce ai din punct de vedere material și din punct de vedere sufletesc…altfel nu înțeleg de ce se balansează haotic…balanța când vrei să le cântărești pe cele două…

Nu mă mai obosesc să cotrobăi prin cuferele cu răspunsuri deoarece…simt că fiecare răspuns pe care l-aș putea găsi…m-ar întrista mai tare…

Mai bine…rămân ca un copil…neștiutor…

Mai bine să nu mai știu și să sper…ca ziua aceea pe care o aștept…va veni…cândva, cumva…și pentru mine…

Sper!

http://melamelania.blogspot.ro/