Când, pe 28 august, Benjamin Netanyahu a explicat decizia israeliană de a pune deocamdată capăt acțiunilor militare din Gaza, a ținut să reamintească lumii că principalul obiectiv al Israelului este să rămână „o oază de pace într-un deșert al ostilității”și a resubliniat proporțiile vrăjmășiei militar-teroriste cu care se confruntă: „Precum Hamas în Gaza, Statul Islamic bate la porțile Iordaniei, Al Qaeda e cu ochii pe Golan, iar Hezbollah se masează la frontiera cu Libanul…”
Într-adevăr, de la fondarea sa din 1948, statul Israel se află într-o permanentă stare de conflict armat și este amenințat de pericole din toate părțile. Nu de puține ori, în acest context, este amintită disproporția flagrantă dintre cei șase milioane de israelieni și sutele de milioane de islamiști care îi înconjoară. Ca atare, nicăieri în lume nu sunt investiți mai mulți bani în cercetarea militară și niciunde institutele de cercetare, industria de apărare, armata și politica nu sunt mai puternic interconectate. Din această stare de fapt rezultă, între altele, produse militare de cea mai înaltă calitate, devenite bunuri de export prețuite în întreaga lume. Cheia este tocmai aceea că eticheta „fabricat în Israel” se traduce pentru beneficiari prin „testat pe câmpul de luptă”.
Îngerii păzitori, îngerii morții
Starea permanentă de război, în condițiile unei țări mici, fără posibilitatea unei armate masive, face ca „tehnologiile militare inovative” să devină cruciale pentru Israel. De aici și cifrele uluitoare care rezultă din orice analiză statistică: 4,4 la sută din PIB-ul impozant al Israelului se îndreaptă către capitolul cercetare și dezvoltare (locul unu pe glob, de departe) iar peste 30% din acești bani se îndreaptă către cercetarea în domeniul militar (spre deosebire de Germania, spre exemplu, unde doar 2% din acest capitol au ca obiect inovațiile în materie de război).
Israelul se situează de asemenea pe primul loc în lume la investiții în educația în materie de tehnologie aplicată, de securitate cibernetică și de tehnologie a informației. Din combinația tuturor resurselor și abordarea lor integrată s-au născut proiecte precum Iron Dome (sistem anti-rachetă, „îngerul păzitor” care cu prilejul recent încheiatului conflict din Gaza se estimează că a doborât între 93 și 97% din cele 2.874 de rachete slobozite de Hamas), dronele bombardiere Harop și dronele de luptă Heron, blindata-robot Guardium, dotată cu camere de luat vederi, senzori pentru culegerea de date și arme teleghidate. Minuni ale tehnologiei, create în laboratoare fără egal, pentru unii ale supraviețuirii, pentru alții ale morții.
Gloanțe și șekeli
La toate cele de mai sus se adaugă automatele Uzi, puștile de asalt Tavor, mitralierele Negev, pistoalele Golden Eagle și o sumedenie de alte unelte sofisticate de luptă care, toate laolaltă, după ce sunt testate pe front sau contra gherilelor teroriste, devin marfă de lux pentru export. Cu cele 2,4 miliarde de dolari (sau cca 10 miliarde de șekeli, ca să fim în ton cu intertitlul) Israelul se situează abia pe locul șase între exportatorii mondiali de arme, dar față de americani – cu 28 de miliarde, în 2013; pe celelalte locuri, Rusia (11mrd), Franța (4,5mrd), Marea Britanie (4mrd) și Germania (3mrd) – vânzările israeliene se situează pe primul loc la cuantumul per capita (300 USD în Israel, față de 90 USD în SUA). Mai mult decât atât, în ultimul deceniu, exporturile Israelului s-au dublat, iar 2014 se anunță anul în care numărul de drone „asasine” Reaper (made in USA) vândute pe glob va fi depășit de vânzările celor israeliene. Ca un ultim detaliu, să menționăm că între 75 și 90% din producția militară evreiescă merge la export și, ca un ultim argument, deși aliați, americanii fac eforturi disperate de a bloca intrarea Israelului pe marea piață militară a Chinei, nedorind ca în caz de conflict în Orientul îndepărtat să aibă de-a face cu performantele arme evreiești.
Comerțul cu arta războiului
În cazul recentului război din Gaza – operațiunea israeliană purtând numele de cod „Stânca tare”; 2.143 de pierderi omenești în rândul palestinienilor și 71 de evrei morți – ONU a vorbit de crime împotriva umanității săvârșite de armata israeliană, SUA și UE au somat Israelul să-și revizuiască abordarea brutală a intervenției, iar palestinienii înșiși au acuzat genocidul, folosind chiar noțiunea de „Holocaust”. Criticii Israelului merg până acolo încât afirmă că, în Gaza sau Cisiordania, Israelul a transformat cartierele palestiniene în poligoane, civilii în cobai și războiul într-o afacere profitabilă. Autorul unui astfel de documentar (intitulat „Laboratorul”), Yotam Feldman, declara într-un interviu: „Am fost martorul funcționării unei rețele formate din generali, politicieni și mari afaceriști, care folosesc operațiunile militare curente ca instrument promoțional pentru afaceri private. (…) Iar produsul care se comercializează este unic. Mai degrabă decât puști, rachete sau bombe, israelienii își vând expertiza de război.”
