„Poarta temporală” din Antarctica și “Mașina timpului” construită de un rus

„Poarta temporală” din Antarctica

Timpul a fost unul dintre obiectele de cercetare științifică cel mai puțin studiat. În 1995, oamenii de știință americani și britanici care au condus investigații în Antarctica au făcut o descoperire senzațională. Fizicianul american Marian McLein le-a spus cercetătorilor că în apropierea polului sud a văzut un vârtej de ceață gri, pe care l-au luat drept un simplu vortex de furtună polară. Totuși, vârtejul nu și-a schimbat forma și nici nu s-a deplasat în decursul timpului. Așa că au decis să cerceteze fenomenul și au lansat un balon meteorologic garnisit cu echipamente de măsurat viteza vântului, temperatura și umiditatea. Dar balonul s-a ridicat imediat și a dispărut brusc în ceață.

După un timp, cercetătorii au adus balonul la sol cu ajutorul frânghiei legate dinainte de acesta. Surprinderea a venit din măsurătorile citite pe aparate: cronometrul balonului arăta data 27 ianuarie 1965, adică cu 30 de ani în urmă.

Experimentul a fost repetat de câteva ori după ce s-au asigurat că echipamentul balonului era în bună stare de funcționare. Dar de fiecare dată ceasul arată data cu 30 de ani în trecut. Fenomenul a fost numit „poarta temporală” și a fost raportat la Casa Albă. Imediat s-a demarat o investigare a acestui fenomen straniu. Se presupune că acel vârtej de deasupra polului sud este un sui-generis tunel al timpului ce permite trecerea în alte dimensiuni temporale. Mai mult, s-au demarat programe de trimitere a oamenilor în timp. CIA si FBI au început să se lupte pentru a controla proiectele care vor schimba cursul istoriei. Nu există încă nici-o recunoaștere oficială a autorităților federale americane.

Americanii au transportat în Antarctica o gigantică maşinărie sfredelitoare

Imediat după aceea, conform unor surse demne de încredere, Forțele Aeriene Americane au trimis dispozitive și mașini de înaltă tehnologie, precum gigantica lor mașină sfredelitoare „Subterrene“ (alimentată cu energie nucleară), către o bază secretă din Antarctica, ce este situată în apropierea locului în care a avut loc ciudata descoperire rusească din aprilie 2001.

„Subterrene“ este o mașinărie complexă capabilă să efectueze adevărate călătorii subpământene, căci ea poate fora în toate rocile dure de pe suprafața Pământului. Pentru „Subterrene“ este posibil și să perforeze un strat de gheață, oricât de gros ar fi acesta.

„Mașina timpului, viteza întâia”

Faimosul om de știință rus Nikolai Kozbrev a condus un experiment pentru a demonstra posibilitatea călătoriei în timp. El a afirmat chiar că „timpul poate să producă energie”. Un fizician american a ajuns la concluzia că timpul a existat înainte de a exista lumea, așa cum o cunoaștem noi.

Ghenadi Belimov, cercetător rus al fenomenelor inexplicabile, filozof și autor a numeroase cărți, a publicat un articol cu titlul „Mașina timpului, viteza întâia” în magazinul „Pe culmea imposibilului”. El a descris experimente unice realizate de un grup de entuziaști condus de Vadim Cernobrov, omul care a început construirea de “mașini ale timpului” încă din 1987. Astăzi acest grup de entuziaști pot să grăbească sau să încetinească curgerea timpului folosind aceste dispozitive.

În august 2001, într-o pădure izolată din regiunea rusă Volgograd s-a construit un nou model de mașină a timpului menită să fie folosită de om. Deși folosea doar acumulatoare de autoturism și funcționa la capacitate redusă, mașina a reușit să modifice timpul cu 3%; masurătorile s-au realizat cu oscilatoare cu cristale simetrice.

La început, cercetătorii petreceau 5, 10 și apoi 20 de minute în “mașina timpului”. Timpul maxim a fost de o jumătate de oră. Cernobrov spune că oamenii se simțeau ca și când intrau într-o nouă lume; ei simțeau viața de aici dar și pe cea de „acolo” în același timp ca și când se deschisese o ușă misterioasă. „Nu pot să explic aceste senzații neobișnuite pe care le-am simțit în astfel de momente”, spune Cernobrov.

Evident, nici televiziunile și nici radioul nu au făcut publice aceste experimente. Și totuși, încă de pe vremea lui Stalin se desfășurau experimente cu timpul, în cadrul unui institut de cercetări a lumilor paralele. Rezultatele experimentelor conduse atunci de academicienii Kurceatov si Ioffe se pot găsi astăzi în arhive. În 1952, șeful poliției secrete ruse, Beria, a declanșat o anchetă împotriva cercetătorilor care participau la experimente, care a avut ca rezultat executarea a 18 profesori și trimiterea în lagăre a altor 59 de cercetători. Institutul și-a reluat activitatea mai târziu, sub Hrusciov. O nouă tragedie a avut loc în 1961 când un întreg stand de experimentare a dispărut cu tot cu cei 8 cercetatori care activau în clădire. Clădirile apropiate de aceasta au fost distruse, devenind ruine. Partidul Comunist a decis suspendarea cercetărilor până la noi ordine.

Programul a fost re-activat în 1987, însă pe 30 august 1989 a fost lovit de o nouă tragedie: o extrem de puternică explozie a distrus stabilimentul institutului din insulele Anjou. Explozia a distrus modulul experimental de 780 de tone, dar și întreg arhipelagul de insule pe o suprafață de 2 km patrati. Se spune că modulul experimental în care se aflau 3 cercetatori s-ar fi ciocnit cu un asteroid în lumea paralelă.

Ultima însemnare din jurnalul experimentului, aflat în arhiva institutului, spune: „Suntem pe moarte, dar continuăm experimentul. Aici este foarte intuneric; vedem cum obiectele devin duble, mâinile și picioarele noastre sunt transparente, ne vedem venele și oasele prin piele. Rezerva de oxigen ajunge pentru 43 de ore, dar sistemul de menținere a vieții este puternic distrus. Transmiteți cele mai bune urări familiilor și prietenilor noștri!”. Apoi transmisia s-a oprit brusc.

Cutremure şi anomalii magnetice puternice în zonă…

În anul 2001, în timpul iernii australe, o urgență medicală a forțat o evacuare de personal de la bazele din Antarctica, primul eveniment de acest gen ce a avut loc în plină iarnă polară. Tot atunci, întreaga regiune a fost zguduită de un cutremur neobișnuit de puternic. Seismologii au localizat epicentrul cutremurului la o adâncime ce corespunde cu cea a unei bizarei structuri îngropate sub gheață, descoperite ulterior.

Un alt eveniment important al anului 2001 a fost apariția unei anomalii magnetice puternice în acea zonă, care s-a întins până în vecinătatea bazei rusești Vostok din Antarctica. Cercetătorii ruși au fost șocați și uimiți de ceea ce au observat atunci.

Concluzii

Un lucru este sigur, în laboratoare secrete se fac cercetări în domeniul călătoriei în timp. Din când în când apar frânturi din aceste descoperiri. Aceste cercetări secrete pentru unii sunt basme, iar pentru alții dovezi ale unei conspirații a iluminaților, extratereștrilor etc. Înainte de a critica trebuie să vedem că știința se schimbă sub ochii noștri. Nimic nu mai e cum era acum 50 de ani, cum era acum 25 de ani și acum, mai mult ca oricând, suntem conectați prin internet la un volum gigant de informații. Așa că să nu ne mai mire dacă într-o bună zi vom pleca în vacanță la stră străbunicii noștri. Dacă nu noi, poate nepoții nepoților noștri.

O echipă de televiziune a dispărut misterios în Antarctica

În  momentul în care opinia publică internațională începuse să fie interesată din ce în ce mai mult de misterioasele săpături din Antarctica, o echipă de televiziune din California a pornit, în noiembrie 2002, către această destinație, pentru a realiza un reportaj. Această echipă de televiziune a dispărut însă la fel de misterios. Ulterior, forțele speciale SEAL ale Marinei Americane au descoperit o înregistrare video ce a aparținut echipei. Înregistrarea confirma prezența unui artefact uriaș, aflat sub gheață – o mașinărie preistorică, posibil de origine extraterestră.

Cităm dintr-o declarație de presă ce a apărut pentru scurt timp pe site-ul televiziunii: „Guvernul SUA urmărește să blocheze difuzarea înregistrării video găsite de echipele de salvatori SEAL în Antarctica, înregistrare ce ar conține dovada unei descoperiri arheologice de importanță colosală, ce s-ar afla îngropată la 3 kilometri sub gheață.“

Fosta preşedintă a parlamentului francez confirmă că este vorba de o structură veche de peste 12.000 de ani

Unele țări europene au protestat împotriva lucrărilor de excavație întreprinse de armata SUA, întrucât se știe că Antarctica este un teritoriu internațional, ce este protejat de orice exploatări făcute de mâna omului. Nicole Fontaine, fost președinte al Parlamentului francez, chiar a declarat următoarele: „Dacă armata americană a construit ceva acolo, atunci ea violează Tratatul internațional privind Antarctica. Dacă nu, trebuie să vedem despre ce descoperire este vorba. Pare să fie ceva ce are o vechime de cel puțin 12.000 de ani, și a fost acoperit de ghețurile Antarcticii. Aceasta ar putea fi cea mai veche structură realizată de mâna omului de pe planeta noastră. Pentagonul trebuie să dezvăluie public ceea ce ascunde.“ Există oare vreo legătură între acea poartă temporală și mașinăria veche de cel puțin 12.000 de ani de sub gheața Antarcticii? Dacă se va descoperi că este vorba despre o structură construită de mâna omului la sfârșitul Paleoliticului, acest fapt semnificativ va modifica cursul istoriei.

Sursa: Monitorulexpres.ro

home

Acest articol a fost publicat în MISTERE. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns