Cel mai rău dintre ei, un arab pe nume Ahab, convertit de Savin, un călugăr de-al locului, a decis că situaţia nu mai poate continua aşa. Ahab era temut de toţi, dar nu s-a folosit de faima sa pentru a-şi impune voinţa. N-a încercat să convingă pe nimeni. Cunoştea mult prea bine natura umană pentru a intui că oamenii vor lua onestitatea drept slăbiciune, iar puterea îi va fi pusă la îndoială.
Aşa că a chemat nişte tâmplari dintr-un oraş învecinat, le-a dat o schiţă şi le-a spus să construiască ceva pe locul în care se află acum crucea ce domină aşezarea. Zece zile şi zece nopţi, locuitorii au auzit zgomotele ciocanelor şi i-au privit pe meseriaşi cum tăiau lemnul, îmbucau şipcile şi băteau cuie.
La sfârşitul celor zece zile, puzzle-ul gigantic trona în mijlocul pieţei, acoperit cu o pânză. Ahab i-a chemat pe toţi să participe la inaugurare. Solemn, fără a rosti vreun cuvânt, a îndepărtat pânza. Era o spânzurătoare. Cu funie, cu trapă şi tot restul. Nou-nouţă, dată cu ceară pentru a îndura vicisitudinile vremii pentru mult timp.
Cum erau toţi adunaţi în piaţă, Ahab a profitat de ocazie şi a dat citire noilor legi menite să-i protejeze pe fermieri, pe crescătorii de vite şi să anunţe recompense pentru cei care aduceau negoţuri noi în oraş. Cei care nu-şi găseau o slujbă onestă erau invitaţi să plece în altă parte. Nici măcar o singură dată nu s-a referit la monumentul pe care tocmai îl inaugurase. Ahab era un bărbat care nu credea în ameninţări.
După discurs, mulţimea s-a strâns în grupuri şi cei mai mulţi gândeau că Ahab a fost părăsit de îngerul protector şi şi-a pierdut curajul de altădată. Aşa că trebuia ucis. În zilele următoare s-au urzit tot felul de planuri împotriva lui. Dădeau însă cu ochii de spânzurătoarea din mijlocul pieţei şi se întrebau: Ce caută aici? A fost construită pentru cei care nu acceptă noile legi? Cine e de partea lui Ahab şi cine nu? Or fi spioni printre ei?
Spânzurătoarea privea în jos spre oameni, oamenii se uitau în sus la spânzurătoare. încetul cu încetul, curajul iniţial al răzvrătiţilor s-a transformat în frică. Toţi cunoşteau reputaţia lui Ahab, ştiau că era de neclintit în decizii. Unii au părăsit oraşul, alţii au decis să accepte slujbele propuse, fie pentru că nu aveau unde se duce, fie de frica acelui instrument al morţii din mijlocul pieţei. Cu timpul, oraşul s-a liniştit, afacerile au înflorit şi oamenii au început să exporte cea mai bună lână şi să producă grâu de cea mai bună calitate.
Spânzurătoarea a stat pe locul ei timp de zece ani. Lemnul a rezistat, doar funia a fost schimbată din când în când. Dar nu pentru a fi folosită. Ahab nu a spus niciodată nimic. Imaginea era suficientă pentru a transforma curajul în teamă, încrederea în suspiciune, poveştile de bravadă în şoapte împăciuitoare. După zece ani, când legea a fost instaurată în Viscos, Ahab a distrus spânzurătoarea şi a înlocuit-o cu o cruce.
http://filedelumina.ro/
