Haideţi să ne punem de la bun început câteva întrebări:
Cum s-au comportat anibioticele în această „cursă” pe care o desfăşoară de circa 50 de ani?
Care este motivul pentru care ne îmbolnăvim?
Unde se duce toată grămada asta uriaşă de bani?
De ce oare nu mai facem nici un progres remarcabil pe plan medical? (sa ne gândim doar la cancer sau AIDS).
Ce ar trebui să se întâmple în viitor?
Întrebări la care foarte cu greu se poate da un răspuns categoric. Întrebări care au implicat în trecut personalităţi cunoscute: Pasteur, Bechamp, Koch, Bernard, Carnegie, Rockefeller, Fleming, etc.
Să dăm însă timpul înapoi. Până în 1350 A.D. Ne aflăm în Europa. În mai puţin de 2 ani ciuma buboniocă a luat cu e jumătate din populaţia de la acea vreme a continentului european. Aproximativ 25 de milioane. Unele oraşe şi-au pierdut până la 90% din cetăţeni. Cadavrele erau cărate cu căruţele, aruncate grămadă unele peste altele, şi erau arse în gropi comune. O maladie groaznică, cu răni sângerânde pe tot corpul, cu organe interne care practic se lichefiau. Din momentul declanşării pănă la cel am morţii, doar o săptămână. Plaga a fost atribuită spiritelor rele sau mâniei divine, etc.
În tot acest timp şi nu mai puţin de atunci până în zilele noastre, mulţi s-au întrebat: De ce oare nu se îmbolnăveau absolut toţi oamenii? De ce unii au supravieţuit fără a se îmbolnăvi, unei maladii atât de cumplite? Unde era diferenţa dintre cei care se infectau şi cei care nu erau atinşi de boală? Astăzi credem că ştim răspunsul.
Dăm acuma repede timpul înainte şi ajungem în Franţa anilor 1870. Trei cercetători se aflau în fruntea celor care efectuau experimente în domeniul chimiei, cu scopul de a descoperi cauza maladiilor umane. Domeniile specifice în care se desfăşurau aceste cercetări erau fermenţi, ciupercile parazite, precum şi nou-descoperitele fiinţe microscopice denumite bacterii. Toţi trei erau implicaţi în cercetări similare, iar între ei se crease cu timpul un fel de „competiţie” a descoperirilor, în spatele căreia existau (din păcate ca mai totdeauna) şi înterese politice şi financiare.
Cei trei, care se angajaseră în cursă complect independent unul de altul, erau Louis Pasteur, Antoine Bechamp şi Robert Koch.
Cel care aparent a câştigat „cursa cu premii” a fost Pasteur. Astăzi studenţii de la medicină nu mai ştiu nimic altceva decât că Pasteur a descoperit Teoria germenilor. Ce nu se mai ştie şi ce nici nu mai scrie astăzi în manualele dapă care se predă în Şcolile de medicină Dogma alopată, este că această afirmaţie despre Pasteur este nu numai inexactă, dar însăşi aşa-zisa Teorie a germenilor nu a fost nici până în ziua de astăzi confirmată, nici măcar parţial. Pasteur însuşi a recunoscut, pe patul de suferinţă, înaintea morţii, că rivalii săi au avut dreptate, şi că nu germenii erau factorul declanşator al bolii, ci mediul în care aceştia se aflau: „Claude Bernard a avut dreptate; terenul este totul, gemenii nu sunt nimic” („Bernard acail raison; le terrain c’est tout, le germe c’est rien.”). Este de remarcat aici că nici măcar pe patul de moarte Pasteur nu pomeneşte nimic despre Bechamp (care era adeptul şi promotorul celeiaşi teorii ca şi Bernard), într-atât de mult îl ura pe acesta.
Teoria germenilor
Teoria germenilor susţine că fiercare boală este „individuală, separată, şi provocată de un anumit factor extern, un microorganism care atacă corpul din exterior”. Şi deci era de datoria ştiinţei să descopere mijloace prin care acest „agresor extern” era înfrânt, cu ajutorul unei armate puternice (medicamente şi vaccinuri) puse la disoziţia bolnavului de către aliaţii acestuia (medicii şi industria farmaceutică). Idee in sine este foarte frumoasă, clară, militarist-imperialistă, specifică sfârşitului de secol XIX. Doar că natura nu lucrează niciodată în alb-negru, iar lucrurile sunt în realitate mult mai complexe şi mai diferenţiate. Altfel cum se poate explica faptul că nu toată populaţia europeană a murit de ciumă bubonică, că nu totţi oamenii se îmbolnăvesc („sunt invadaţi de agresorul extern”) de gripă, că unii medici şi unele persoane din perosonalul sanitar rămân indiferenţi din punct de vedere al sănătăşţii chiar şi atunci când se implică activ în regiuni lovite de „pandemii”. Apropos, cea mai „simpatică pandemie” tocmai o trüim în zilele astea, gripa porcină din Mexico. Pandemie, pandemie, da s-au îmbolnavit d-abea câţiva (câteva sute de cazuri la numărul actual al populaţiei globului este o cantitate neglijabilă), cât despre rata mortalităţii, ea este practic egală cu …. zero. A existat chiar un studiu în care unui grup de persoane i s-a injectat în membranele mucoase virusul influenţei, drept care numai 12% din aceste persoane s-au îmbolnăvit de gripă! (Studiul respectiv mai este încă ţinut închis în Safe, căci rezultatele lui nu convin multora: QUI BONO?)
Teoria germenilor este plină de găuri ca o bucată de caşcaval Schweitzer, iar acest lucru era pe deplin cunoscut de către Pasteur. Cu toate acestea el nu pierdea nici un prilej pentru a-şi face cât mai cunoscute cercetările şi pentru a sublinia că el este „primul” în domeniu.
Înainte însă de a muri, Pasteur a lăsat familiei sale instrucţiuni precise, de a nu permite nimănui sü consulte, şi deci de a nu da publicităţii după moartea sa cele 10.000 de pagini cu notele de laborator scrise de el de-a lungul anilor. Abea în 1975, după moartea nepotului său, aceste note au fost în sfârşit făcute publice. Un istoric de la Universitatea Princeton, Profesorul Geison, a scris un studiu asupra notelor de laborator ale lui Pasteur, studiu care a fost pus la dispoziţia „The American Association for the Advancement of Science” din Boston în 1993. Doctorul Geison concluziona astfel: „Pasteur a publicate foarte multe date frauduloase şi se face vinovat de un mare număr de „înşelăciuni ştiinţifice”, violând regulile medicinei, ştiinţei şi eticii profesionale.”
La fel ca şi Koch, Pasteur era foarte motivat finaciar. În cursa pentru vaccinul contra antrax, de exemplu, Pasteur nu a făcut nici un studiu pe animale, trecând direct la vaccinarea oamenilor; de asemenea, la ora actuală se ştie că Pasteur a furat formula vaccinului de la un coleg de braslă, pe nume Toussain. Incapabil să dovedească furtul, Toussain, a făcut un şoc nervos, şi a murit câteva luni mai târziu.
În 1932 a fost publicată o carte, care încă mai este uneori tipărită şi astăzi. Titlul ei este „Bechamp sau Pasteur?” şi este scrisă de E. Douglas Hume. Acesta relatează în amănunt despte Antoine Bechamp, contemporan cu Pasteur, care era la vremea respectivă cel mai apreciat şi respectat cercetător şi pedagog din Franţa, fiind în acelaşi timp şi şeful Universităţii din Lille.
Bechamp era prea preocupat de cercetările sale pentru a-şi pierde timpul cu convenienţe şi onoruri politice. Şi într-adevăr nu şi-a pierdut timpul, făcând cercetări intense până aproape de moartea sa, la vârsta de 93 de ani. Bechamp este cel care a fost primul susţinător al teoriei conform căreia nu microbii sau bacteriile provoacă boala, ci condiţiile favorabile lor într-un moment dat, în care aceste bacterii trăiesc. Bolile apar atunci când în organism există un dezechilibru care duce la slăbirea sistemului imun. Astăzi ni se pare o idee foarte logică şi simplă, dar la vremea aceea din acest punct diferit de vedere s-a născut o dispută celebră. Şi, spre ghinionul nostru, al celor de azi, disputa a fost câştigată de industria farmaceutică, pentru care Teoria germenilor era o mină de aur. În cele din urmă totuşi, cu toţii, chiar până şi Pasteur, au trebuit să recunoască realitatea că bacteriile şi viruşii nu provoacă singuri o boală.
Dar să ne mai aruncăm o dată o scurtă privire asupra respectabilului Domn Pasteur, şi punctual să mai spunem că:
– Pasteur nu a avut nici un fel de studii de medicină sau psihologie; el era doar chimist.
– Pasteur mai degrabă a creat o boală pe nume „hidrofobie” decât să fi găsit leacul pentru ea.
– Pasteur a iniţiat oribila practică a vivisecţiei cu experienţe dezgustătoare pe animale; sute de mii de animale au fost inutil omorâte în experimente atroce doar în numele „ştiinţei”, nu numai la Institutul Pasteur dar practic în tot „Imperiul medical” care experimenta cele mai elucubrante teorii în laboratoarele sale din întreaga lume, până în zilele noastre, din păcate.
– Pasteur a fost mai degrabă direct răspunzător de moartea a sute de persoane cărora li s-au administrat vaccinuri neverificate şi indirect răspunzător de moartea a mii de persoane cărora li s-au aplicat procedurile „pasteuriene”, decât să fi fost el însuşi un „salvator al omenirii”.
– Pasteur poate fi văzut astăzi mai degrabă ca un bun negustor, decât ca un savant, dacă este să ne gândim numai la nenumăratele rapoarte şi date falsificate, care nu aveau la urma urmei decât scopul de a vinde cu un bun profit propriile medicamente şi vaccinuri.
– Terapia pasteuriană administrată pentru o boală pe care de fapt nu o avea, l-a ucis pe Alexandru, regele Greciei.
– Pasteur nu a studiat şi cercetat cazuri concrete, persoane bolnave, ci a introdus şi practicat ideea inducerii bolii prin administrarea de material morbid (infectat) subiecţilor sănătoşi.
La vremea respectivă a existat o opoziţie activă şi susţinută de remarcabile personalităţi la adresa Teoriei germenilor a lui Pasteur. Astfel, într-o conferinţă ţinută la Londra la data de 25 Mai 1911, M.L. Leverson, MD susţinea următoarele : “Întreaga maşinărie a Teoriei germenilor ca sursă de îmbolnăvire este o prezumţie care nu numai că nu a fost dovedită, dar care nici nu poate fi dovedită, iar cele ce se pot dovedi sunt numai fapte care infirmă această teorie”.
Descoperitorul teoriei celulare, Rudolf Virchow, comenta succint: „Germenii mai degrabă caut habitatul lor natural pentru a se înmulti – ţesutul bolnav –decât să cauzeze îmbolnăvirea ţesutului!” Virchow nu contesta prezenţa germenilor în ţesutul bolnav, ci afirma doar că ei apăreau acolo ca urmare a îmbolnăvirii ţesutului, anterioară apariţiei germenilor. Un ţesut bolnav este o ţintă pentru germeni, pentru microorganisme care se pot dezvolta doar pe acest fond.
Aici ar trebui să ne oprim puţin şi să medităm asupra acestei chestiuni fundamentale, care va fi în continuare dezvoltată în rândurile de mai jos. Stau lucrurile oare aşa? Să ne gândim, în fond, când mergem la doctor? Când ne deranjează ceva. Când avem simptome, îndeobşte dureri. Deci când există un „ţesut bolnav”. DEJA!
Şi ce va constata doctorul prin analizele dogmatizate care se practică la ora actuală? Prezenţa unor microorganisme, fie că sunt ele microbi, bacterii, virusuri, fungii sau mai ştiu eu ce. Este şi normal să fie aşa . Bacteriile au în medie un ciclu de înmulţire extrem de rapid atunci când condiţiile şi mediul nutrutiv le sunt favorabile. La fiecare 20 de minute, în medie, apare o nouă generaţie de bacterii! Să ne reamintim că în permanenţă în corpul uman sunt sute de milioane de bacterii. Doar în cavitatea bucală avem în permanenţă circa 300 de tipuri diferite de bacterii. Dar fără bacterii nu am putea trăi (flora bacteriană din intestine este absolut decesară vieţii). Desigur însă că ele sunt ţinute sub control de către organism şi de către sistemul imun.
Doar că atunci când în organism apar dereglări, indiferent de ce natură, anumit ţesuturi se îmbolnăvesc, şi devin astfel terenul fertil pentru dezvoltarea razantă şi necontrolată a microorganismelor. Prin analizele de laborator alopate nu se face nimic altceva decât să se constate cel mai firesc şi logic fenomen: microorganismele au găsit un teren favorabil pe care se înmulţesc necontrolat. Dar ele NU SUNT CAUZA PRIMORDIALĂ A BOLII!!! Iar atunci când înghiţim antibiotice, la înţeleptul sfat al alopatului, nu facem nimic altceva decât, eventual, să omorâm nişte germeni care profitau de un ţesut bolnav şi nicidecum să ne rezolvăm principala problemă, descoperirea şi eliminarea cauzei primare care a dus la apariţia acestui ţesut bolnav.
Deci pe de o parte ne intoxicăm cu chimical (antibiotice) iar pe de altă parte cauza bolii rămâne mai departe în noi nedescoperită şi neeliminată. Şi iată, acum se poate întrevedea maleficul şi diabolicul care stă la baza industriei farmaceutice şi alopaţiei, a dogmei universitare medicale! Prin această Teorie a germenilor cât şi prin terapiile create conform ei, nu se urmăreşte vindecarea pacientului!!! Se urmăreşte doar eliminarea temporară a unor simptome, fără a se elimina sursa primară a afecţiunii. Astfel încât, peste 1-2 luni să ne facem din nou apariţia la uşa cabinetului medical sau a farmaciei. Devenim clienţi-plătitori pe viaţă! Căci un pacient care este „făcut” sănătos este un pacient şi un client pierdut!
Acuma haideţi să ne reântoarcem. La Bechamp. Care a susţinut înaintea multor altora exact aceeaşi concepţie. Într-o zi, în laboratorul său a fost adusă o persoană care suferise o amputare violentă în zona cotului. Ca urmare a acestui accident, cangrena îşi făcuse deja apariţia, la mai puţin de 8 ore de la momentul amputării. Bechamp a luat imediat probe de ţesut cangrenat pe care le-a analizat la microscop. Şi? Nici urmă de micororganiseme, de bacterii! Abea după alte câteva ore şi-au făcut apariţia şi „ticăloasele bacterii”. Nu pentru a provoca o cangrenă, ci tocmai pentru că aceasta era deja existentă. Profesorul Estor, asociatul lui Bechamp remarca: „Bacteria nu poate fi cauza cangrenei, ci este doar un efect al acesteia!”
Postulaţi, vă rugăm
Robert Koch a fost concurentul şi contracandidatul lui Pasteur în cursa de descoperire a cauzei antraxului, precum şi a găsirii unui remediu contra acestuia. La vremea respectivă antraxul făcea ravagii în rîndul vitelor din Europa. Koch a recoltat sânge de la o vacă bolnavă, a izolat bacteria din acesta după care a injectat un şoarece cu bacteria respectivă, provocând astfel moartea acestuia. Koch a recoltat sânge de la şoarece şi l-a comparat cu sângele recoltat de la vaca bolnavă. Astfel Koch a dezvoltat o procedură care a dus la definirea celebrelor Postulate ale lui Koch, considerate în medicina şcolastică a fi fundamentul Teoriei germenilor susţin următoarele:
- microorganismul trebuie să fie prezent în fiecare caz de boală
- microorganismul trebuie să fie iozlat
- la trecerea microorganismului într-un corp sănătos, acesta trebuie la rândul său să fie infectat şi să dezvolte aceeaşi boală
- microorganismul trebuieşte izolat din nou
Pustalete sau nu, ambele vaccinuri create atât de Pasteur cât şi de Koch contra antraxului au fost „erori colosale” care au costat viaţa a mii de animale din aproape toată Europa (mai ales Italia şi Germania), animale pe care s-au testat vaccinurile respective. Aici ar mai trebui spus că ambii, atât Pasteur cât şi Koch au făcut tot posibilul pentru a ascunde şi falsifica rezultatele acestor eşecuri.
Oops!
Conform aceloraşi Postulate, Koch a trecut la creerea primului vaccin contra Tuberculozei, vaccin denumit Tuberculin. Din nefericire rata mortalităţii a fost cu mult mai mare în rândul acestor pacienţi vaccinaţi decât în rândul celor care nu vuseseră „fericiţi” de către Koch cu epocala sa descoperire. Tuberculin pur şi simplu nu funcţiona, ba chiar se pare că mai mult dăuna. În schimb lui Koch nu i-a dăunat deloc, ba chiar se pare că a funcţionat foarte bine înţelegerea pe care a făcut-o cu Guvernul Prusiei, care-i dădea dreptul unic de vânzare lui Koch în schimbul împărţirii pe din două a profitului realizat cu guvernul Prusiei. QUI BONO?
Această înţelegere nu numai că a fost un dezastru atât pentru Guvernul prusac cât şi pentru Koch, dar a constituit şi o piedică în calea cercetării ştiinţifice al cărei rezultat îl resimţim până în zilele noastre. De la Koch şi până astăzi, postulăm, postulăm, dar nu vindecăm mai nimic. Koch nu şi-a mai recăpătat renumele în timpul vieţii, iar astăzi îl menţionăm doar pentru Postuletele sale. Mă întreb uneori care este sensul botezării unuia dintre cele mai mari (dar şi mai dogmatice, un fel de Vatican medical) institute de cercetări din Europa, Institutul german Robert Koch. Un mare merit însă nu i se poate nega lui Koch. A pus bazele unei foarte rentabile simbioze dintre medicină, politică şi marketing, simbioză care funcţionează în zilele noastre poate mai bine decât oricând înainte.
Iar tuberculoza? Din boala numărul 1 în America la începutul secolului XX, datorită condiţiilor de igienă şi salubritate din ce în ce mai bine puse la punct, şi a construirii de case moderne, cu multă lumină şi căldură, tuberculoza practic a dispărut, nemai reprezentând astăzi decât un pericol pentru ţările subdezvoltate. Deci nu vaccinul, ci igiena şi dezvoltarea tehnologică au învins tuberculoza.
O altă teorie
Antoine Bechamp, din ale cărui cercetări a furat Pasteur tot ce a găsit că i-ar putea fi de folos, a introdus un punct de vedere foarte interesant şi care nici până în ziua de azi nu a fost infirmat. Bechamp a observat nişte microorganisme subţiri care sunt prezente în toate cel, animale, plante sau minerale.
Le-a denumit „microzime”. În funcţie de „condiţiile” din gazdă, aceste microorganizmea puteau împrumuta diferite forme. Bacteriile patogene şi virusurile erau, în concepţia lui Bechamp, doar forme pe care microzimele le luau în cazul în care existau condiţii de boală. Într-un corp bolnav microzimele devin bacterii patogene şi/sau virusuri. În organismele sănătoase microzimele formează celule sănătoase. În momentul în care o plantă sau un anumal moare, microzimele îi supravieţuiesc. Până în ziua de astăzi, această teorie amicrozimelor nu a fost infirmată. Am putea spune că microzima este „cărămida” vieţii, materialul primar pentru viaţă.
Cercetările ulterioare, cum ar fi cele ale lui Naessens şi Enderlein au urmat aceeaşi direcţie iar cei doi mai au dezvoltat propriile concepte în ceea ce priveşte modul de operare al microzimelor. Deşi teoriile lor nu au fost nici ele infirmate, totuşi Naessens şi Enderlein au fost persecutaţi de către „papalitatea” medicală, lucru ce este de altminteri foarte firesc! Căci un inamic extern poate fi identificat şi distrus, iar pentru asta este nevoie să producem „arme” din ce în ce mai perfecţionate. Medicamente! Pentru asta avem nevoie de buna noastră mămică, industria farmaceutică. Dar microzimele nu sunt un inamic extern, ele sunt însăşi … viaţa. Iar din chestia asta nu se poate scoate profit. Şi nici patenta, aşa că….
A câştigat Pasteur!
Politică şi profit! Aşa a câşticat Teoria germenilor a lui Pasteur. Şi nu pot să cred că absolut toţi doctorii sunt atât de dezinformaţi încât nu ştiu aceste lucruri. În fond, Domnilor Doctori, ignoranţa nu te scuteşte de responsabilitatea pe care o ai atunci când eşti medic şi când ţii în mâinile tale vieţile a sute de oameni, de fraţi şi surori ale tale. Sau sunt doar nişte pungi cu gologani aceste fiinţe umane?
Suspect de timpuriu, Pasteur a fost decorat de către împăratul Franţei. Prin aceasta poziţia sa ca om de ştiinţă a fost puternic consolidată, deşi era doar un simplu chimist, şi nicidecum biolog, medic sau psiholog.
Desigur că la vremea respectivă existau foarte multe întrebări care-şi aşteptau răspunsu: ce este viaţa şi moartea, din ce cauză se alterează, fermentează sau intră în putrefacţie materiile organice, este ceva în aer sau în organism care produce aceste efecte, ce efecte pot avea substanţele chimice?
Pentru prima oară în istorie, aceste întrebări erau în centru atenţiei şi se căuta răspunsul la ele. Iar oportunişii şi indivizii lipsiţi de scrupule care vroiau să facă avere, au sezizat momentul prielnic, desigur. Unul dintre ei se numea Louis Pasteur! Iar politica nu se schimbă. Dacă se întrezăreşte posibilitatea unui câştig, atunci Pasteur este genial. Iar dacă cineva încearcă să ne strice socotelile ….. îl ardem pe rug pe Galileo (era cât pe ce chair să se întâmple, nu?).
Cum se face oare că „descoperirile” nu se produc decât atunci când este un interes financiar în spate? Şi cum se face că atunci când o descoperire poate pune în pericol anumite interese, ea nu se mai…. descoperă. Nicola Tesla? Motorul cu apă? Energia gratuită (Zero Point Energy)? Există de mult , dar ……
Howard Hencke nota în 1995 în cartea sa „The Germ Theory: A Deliberate Aberration” (Teoria germenilor- o aberaţie deliberată) următoarele: „… îndoctrinarea publicului în lumea vestică cu credinţa că afecţiunile fizice sunt cauzate ce factori ce se află în afara corpului şi responsabilităţii individului, deci cauzate de factori externi …. iar remediile chimice (medicamentele) îi vor ajuta să rămână sănătoşi sau să se însănătoşească, independent de responsabilitatea pe care fiecare ar trebui să o aibă asupra lui însuşi.”
Mi se pare mie, sau este aici vorba despre…. marketing? „Dacă vaccinurile nu s-ar fi putut vinde în masă cu un foarte bun profit, teoria lui Pasteur ar fi căzut de mult în obscuritate şi uitare!” – E. Douglas Hume
17 ani înaite de a face Pasteur „epocalele” sale descoperiri, cea mai faimoasă soră medicală din istorie, Florence Nightengale, spunea următoareleîn 1860 : „Nu există boli specifice, ci doar condiţii specifice de boală!” Se pare că pe măsură ce trece timpul, în loc să devenim mai inţelepţi, devenim …..invers.
Câteva greşeli
De fapt nu sunt doar câteva, ci destul de multe, aşa cum demonstrează investigaţia asupra vaccinurilor. Din capul locului, ideea de a găuri pielea cu un ac pentru a introduce câţiva agenţi şi proteine noi într-un sistem ce ar trebui să fie inviolabil este suspectă. Este vorba despre sistemul circulator. Injecţia în sine este o violare totală a naturii. Nimic nu poate fi introdus în sânge fără a trece prin intreg sistemul digestiv. Acesta este modul în care natura protejează lichidul sangvin de imixiunile externe. Iată câteva dintre sutele de cercetări care concluzionează dezavantajele inoculaţiilor:
„Cele mai grave daune pot fi provocate de injectarea în sângele unui organism viu, într-un mediu în care invazia externă poate provoca cele mai morbide fenomene.” – Bechamp
Un raport medical făcut de un doctor care a participat la luptele din timpul războiului burilor din Africa de Sud menţiona că pe câmpurile de luptă au căzut 86.000 de soldaţi, în timp ce ca urmare a injecţiilor (aparent cu scop preventiv) au murit 96.000 de persoane.
În 1915 Dr. Montais publica un articol în reputata revisă engleză „Lancet” în care se raportau 21 de cazuri de tetanos, la persoane care fuseseră vaccinate cu „invenţia” lui Pasteur. Concluzia articolului era că tetanosul fusese provocat de vaccin! Dr. Montais spunea că „Pasteur a reuşit să creeze o nouă boală!”
Pasteur a iniţiat practica vivisecţiei pe animale, practică ce nu s-a dovedit niciodată a avea vreo valoare. De ce? Pentru că în mod normal, în natură, animalele au alte afecţiuni decât oamenii. Această eroare a condus medicina pe o pistă complect falsă. Cum ne putem închipui că vom reuşi să vindecăm oamenii, provocând în animale afecţiuni de care acestea în mod natural nu suferă niciodată? Simpla afirmaţie că aceste boli sunt identice cu cele de care sufeim noi este absurdă, la fel ca şi pretenţia că anumite medicamente, cu ajutorul cărora animalele (aparent) s-au însănătoşit, vor fi la fel de eficace si în cazul oamenilor. Oricât de idioată este această idee, ea a fost totuşi pusă la baza cercetărilor medicale din acele vremuri (şi nu numai). Cu toate acestea, de atunci şi până astăzi se obţin profituri uriaşe ca urmare a vânzării unor astfel de preparate.
Nu vom parcurge toate dovezile, dacă mai este nevoie de ele, care dovedesc inepţia Teoriei germenilor, căci despre ele vom face o discuţie mai largă în sub-rubrica specială dedicată vaccinărilor de pe site-ul nostru http://www.quibono.net
Dar dacă marea majoritate a cercetărilor independente (de industria farmaceutică) ajung la aceeaşi concluzie, atunci cum se face că încă şi astăzi în secolul XXI medicina şcolastică se bazează încă pe Teoria germenilor lui Pasteur şi pe premizele dezvoltate de aceasta? Şi încă şi mai rău, marea majoritate a oamenilor cred în ea? Dar când este vorba de un profit gras…… Să vedem un pic mai de aproape cum se poate ca totuşi după o sută de ani, omenirea să mei creadă în Teoria gogoşilor… pardon, a germenilor lui Pasteur.
Anii 1880-1890 ! Revoluţia industrială, epoca cărbunelui, petrolului, electricităţii, maşinilor, căilor ferate şi automobilului. Două figuri marcante dominau în acest peisaj, exercitând înfluenţe semnificative asupra stiinţei, industriei, finanţelor. Două persoane cu puteri mai mari poate ca nimeni până atunci înaintea lor. Desigur că vorbim despre Andrew Carnegie şi J.D.Rockefeller. Controlul pe care îl exercitau Canegie şi Rockefeller asupra societăţii şi vieţii americane uimeşte până în ziua de azi. Fără a intra aici în amănunte istorice sau economico-politice, trebuie spus clar că industria farmaceutică, conceptul concernului farmaceutic s-a născut atunci, din minţile acestor doi oameni de afaceri.
Înainte de 1880 medicina se baza pe remediile tradiţionale, populare, pe plante medicinale, po o oarecare chirurgie şi pe cunoştinţe acceptabile în stomatologie. Desigur, destul de puţin. Era aici un teren pe care se putea construi şi dezvolta mult în continuare. Dar şi un teren care putea aduce profituri fabuloase, lucru inteligent întrevăzut de cei doi. Nenorocirea a fost ca la trecerea în secolul XX, medicina să înceapă să evolueze nu pe baze umanistice ci pe baze economice, de profit. Desigur că era nevoie de investiţii, de o anumită putere financiară care să susţină ascensiunea evolutivă a medicinei. Din păcate aceste resurse financiare au fost puse la dispoziţie de doi oameni de afaceri. Ori se ştie că un afacerist bun (şi cei doi erau foarte buni) investeşte doar acolo unde se întrevede un profit sigur şi substanţial. Carnegie şi Rockefeller controlau la acea vreme industriile petrolului şi cărbunelui. Iar acestea două produceau un munte uriaş de deşeuri. Ideea era deci: cum s-ar putea obţine profit şi din acest „gunoi”? Cu ajutorul industriei chimice. Trebuie să recunpaştem că cei doi tipi nu erau deloc proşti. Bun, industia chimică. Dar cum, ce să producă? Păi cum ce… medicamente! Medicamente cum lumea nu mai văzuse încă. Făcute din chimicale!
