În 1989, anul marilor schimbări de care nu eram conştient, mă uitam cu regularitate la serialul de desene animate Turtle Ninja pe Treci Kanal o televiziunea belgrădeană. Dincolo de aventurile tinerelor ţestoase, cel mai cool lucru mi se părea când îşi comandau pizza, care le era livrată în nişte cutii de carton. Ei se ospătau cu bucăţile suculente de junk-food, iar pe mine mă apuca amărăciunea când la întrebarea “ce avem azi de mâncare?” mi se răspundea invariabil: “supă şi carne de porc cu sos de roşii”.
În filmele cu “bătaie” am remarcat de multe ori că actorii principali îşi comandau prin telefon “mâncare chinezească”, şi nu de puţine ori erau fugăriţi printre oalele imense şi pline cu delicatese aburinde ale bucătăriilor din China Town.
Aceste chestii m-au făcut să desconsider în mare măsură restaurantele socialiste pe care le frecventam în timpul excursiilor. Uniformele pătate ale ospătarilor, iniţialele unităţilor de pe spatele farfuriilor, meniurile previzibile – totul contrasta frapant cu mega-şmecheria de a pune mâna pe telefon şi de a comanda la domiciliu ce vor muşchii tăi.
Aceste detalii, aparent insignifiante, au dus în mintea mea de copil la decredibilizarea societăţii în care m-am născut şi în care trăiam. Comunismul românesc pur şi simplu nu era cool, dovadă că la prima furtună toţi s-au dezis şi s-au lepădat de el.
Astăzi poţi să intri pe net şi să comanzi de mâncare orice îţi pofteşte inima. Oferta e atât de largă şi de variată încât de multe ori nici nu te poţi decide ce să-ţi iei. O bună parte din produse sunt gunoaie ambalate frumos, dar asta e partea a doua. Uneori eşti nostalgic după vremurile în care jinduiai după opulenţa occidentalilor. Salivai după portocale, pepsi şi filme americane. Sărăcia te făcea să fii selectiv şi să apreciezi orice detaliu. Acum ai portocale în miez de vară, pepsi pe gratis la orice meniu comandat, iar show-ul american s-a mutat de pe micile ecrane în nişte baze militare, nu foarte departe de dormitorul tău.
Privilegiul de a-ţi comanda pizza la orice oră din zi şi din noapte se pare însă că are un preţ – transformarea ta într-un mutant din canalizarea istoriei. Sau într-un mutant civilizaţional, vorba revoluţionarului anticomunist, Lorin Fortuna. De Goran Mrakic
