„Pe masura ce astronautii se ridica spre vastele eternitati ale spatiului, pe pamant gunoiul se aduna in gramezi tot mai inalte; pe masura ce crangurile academice se intind mai mult, zborul discipolilor lor e cu atat mai jos; pe masura ce se raspundeste cultul falic, cu atat mai mult se manifesta impotenta. In enorma bogatie, e o enorma saracie; in sanatate, boala, in betia de cifre, deceptia. Imbuibati , noi ramanem flamanzi; sedati, noi ramanem nelinistiti; spunem tot, ascundem tot, uniti in trup, pe veci despartiti. Asadar pasim ferm pe valea abundentei, care ne poarta spre tara pustie a satietatii, trecand prin gradinile iluziei; cautand tot mai infocat fericirea si intalnind mai presus de orice disperarea.” (Malcom Muggeridge, Marea dorinta liberala de moarte).
Voci apte sa ne trezeasca la realitate ne spun, astazi, despre civilizatia din care facem parte, ca nu va avea viata lunga pe lumea asta. Multe tari au cazut sub dominatia unor oligarhi sordizi; alte zone au fost cuprinse de anarhie. Revolutia culturala, care respinge mostenirea noastra de invatatura si morala, a produs in Occident aproape la fel de mult rau, chiar daca mai putin violent, cat a produs si in Orient. Pentru multi dintre noi, credinta religioasa este , in cel mai bun caz, slabita – ori convertita, dupa ce a fost secularizata, intr-un instrument de transformare sociala. Cartile lasa loc televiziunii si tehnicii video; universitatile, dupa democratizarea intelectuala, au fost reduse la conditia de centre pentru certificare profesionala. O proportie crescanda a populatiei, mai ales din America, este dezumanizata prin caderea in patima drogurilor si prin sexualitatea bolnavicioasa.
Aceste nenorociri sunt doar o parte dintre simptomele dezintegrarii sociale si personale. Suficient sa ne uitam la orasele noastre americane, pe jumateate in ruina, la numarul inspaimantator de crime si de violuri, ca sa ne dam seama ca noua, celor moderni, ne lipsesc imaginatia morala si ratiunea corecta pentru a mentine comunitatea in hotarele ei tolerabile. Scriitorii recurg, in publicatiile trimestriale academice si in editorialele cotidienelor, la termenii de era post-crestinasau epoca post-moderna, sugerand ca ne indreptam cu totul de trecutul nostru cultural si pasim intr-o noua epoca, de natura confuza.
Majoritatea observatorilor, printre care T.S Elliot, cred ca este mult mai probabil sa ne impleticim catre un nou Ev Intunecat inuman si nemilos, catre o dominatie politica totalitara, in care viata spirituala si intelectul scrutator vor fi puse sub acuzare, hartuite, devenind tinte ale propagandei, ca in O mie noua sute optzeci si patru de Orwell, sau mai degraba ca in Minunata lume noua, de o senzualitate imbuibata, al lui Huxley. Sau poate tinutul Mordor cel stricat si slugarnic al lui Tolkien ar putea servi drept simbol al conditiei umane in secolul XXI ( care nu va putea fi totusi numit secolul XXI, odata ce eticheta Anno Domini va fi fost abolita, din cauza asocierii cu una dintre superstitiile ce tin de copilaria rasei noastre).
Ne aflam intr-un stadiu avansat de decadenta a unei societati liberale care cedeaza in fata poftelor si a iluziilor.
