Recent, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a reamintit americanilor că bombardarea Siriei fără o cerere oficială a guvernului acestei ţări sau fără o decizie în această privinţă a Consiliului de Securitate al ONU vor fi considerate drept o încălcare a dreptului internaţional.
Pare ciudat faptul că acest lucru este reamintit celor care au vociferat cel mai tare în legătură cu încălcarea dreptului internaţional după aderarea Crimeii la Rusia. Ciudat este şi contextul în care se desfăşoară aceste evenimente.
Faptul că pentru lupta împotriva teroriştilor SIIL din Irak trebuie să fie atacate poziţiile lor din Siria este clar. Din punct de vedere logic, este greu de înţeles de ce, în acest caz, regimul lui Bashar al-Assad este principalul inamic. Este evident că loviturile aplicate împotriva principalilor duşmani ai regimului sirian consolidează poziţiile acestui regim. Afirmaţiile SUA referitoare la faptul că, în acelaşi timp, intenţionează să susţină unele grupări din opoziţie care luptă împotriva Damascului oficial, sunt greu de înţeles. Se presupune că aceste grupări vor primi noi tipuri de armament şi alt ajutor. Fundamentaliştii au primit tocmai din partea acestei opoziţii o mare parte a armelor occidentale cu care luptă în prezent împotriva armatei Irakului.
Situaţia este absurdă: pe de o parte, este bombardat inamicul, pe de altă parte, sunt furnizate arme celor care, chiar şi formal, sunt aliaţii lui.
Această coliziune are două cauze. În primul rând, pentru a asigura sprijinul Arabiei Saudite şi altor state sunnite, americanii trebuie să demonstreze că Assad este, în continuare, un inamic, iar grupările armate, apropiate acestor state arabe, sunt, dimpotrivă, prietene cu Statele Unite. În al doilea rând, cererea permisiunii de a efectua bombardamente, adresată regimului din Damasc, ar fi însemnat recunoaşterea regimului sirian în calitate de prieten şi de un posibil aliat. Lucrul cel mai important este că ar fi trebuit să se poarte negocieri cu principalii săi apărători: Iranul şi Rusia. Iranul ar pune în discuţie problema legată de programul său nuclear, iar Rusia ar cere SUA să-şi tempereze ambiţiile în Ucraina.
De asemenea, Turcia refuză să susţină operaţiunile SUA împotriva SIIL. În primul rând, din cauza posibilităţii unor posibile lovituri de răspuns ale militanţilor pe teritoriul ţării şi, în al doilea rând, pentru că Ankara se teme că regimul lui Bashar al-Assad poate să se consolideze şi să reducă la net pretenţiile Turciei la hegemonie în ţările vecine şi în întreaga regiune.
Ca urmare, este greu de înţeles cine pe cine susţine şi care este scopul final. Bombardamentele în sine nu pot învinge teroriştii şi, mai devreme sau mai târziu, va fi nevoie de efectuarea unei operaţiuni terestre. Însă şi în acest caz nu este clar cine şi unde va efectua această operaţiune.
http://romanian.ruvr.ru/
