A fost odată demult într-un viitor nu prea îndepărtat, că dacă n-ar fi fost nu se va fi povestit, o țară frumoasă și bogată. Și în țara aia trăiau doi veri, Împăratul Verde și Împăratul Negru. Fiind veri buni și înțelegându-se de minune, ei nu își împărțiseră niciodată hotarele și trăiau laolaltă, se îndestulau din resursele pământului și își împărțeau rolurile pentru buna dregătorie a țării: Împăratul Verde era bun meseriaș, avea multe bresle și a pus la punct un sistem ecologic de producție. Împăratul Negru trăia mai mult din resurse minerale și avea tot felul de tehnologii de extracție, pe care le experimenta și dădea găuri în pământ. Împăratul Negru era mai orgolios și ținea să-și arate puterea în fața slujitorilor, își făcuse o gardă pretoriană formată din fii de țărani loiali, din rândul cărora recruta fii adoptivi pentru a se ocupa de dregătoriile țării: vistiernic, paharnic, mare logofăt și marele dregător. Undeva, la mijlocul pădurii trăia și o pădureancă, pe nume Ileana Cosânzeana, o fată frumoasă, dar cam flușturatecă. Ileana era pe placul celor doi împărați, dar pentru că locuința ei în pădure era mai aproape de palatul Împăratului Verde, acesta se îngrijea pe cât putea de gospodăria Ilenei. Împăratul Negru se angajase să croiască drum până la Ileana, dar nu izbutise să-și ducă promisiunea până la capăt.
Pe rând, Împăratul Negru își trimitea fiii adoptivi să o pețească pe frumoasa Ileana, dar pentru asta trebuiau să dovedească pricepere în fața curtenilor. Care dintre fii câștiga concursurile sportive, acela urma să o întrețină pe Ileana o perioadă de timp. Fiii adoptivi, fiind proveniți din rândurile gărzii, dar neavând o educație sănătoasă, se luptau din răsputeri să fie pe plac tatălui lor pentru a fi aleși și de cele mai multe ori ajungeau să se ia la trântă, astfel încât curtenii și țăranii simpli începuseră să creadă că ei între ei se dușmănesc de moarte.
La un moment dat, relațiile dintre cei doi veri începuseră să se cam răcească. Împăratul Verde îl suspecta pe vărul său că trimite pretorieni să-i spioneze afacerile și palatul, iar Împăratul Negru îl suspecta pe Împăratul Verde că complota împotriva sa și că se asociase cu Împăratul Roșu, dușmanul său de moarte, care trăia dincolo de munți, dar care avea cele mai multe bogății minerale. Râca dintre veri era tot mai strașnică, Împăratul Negru, profitând de faptul că deținea dregătoria banilor, făcu o schemă financiară de pe urma căreia Împăratul Verde avea de pierdut, dar cel din urmă reușise să se salveze pe moment. Împăratul Negru descoperise o mare bogăție de aur și gaze în gospodăria Ilenei și trimise minerii să le extragă. Împăratul Verde îi întinse capcane Împăratului Negru și făcu în așa fel încât îi blocă pe moment minele celuilalt.
Și veni ziua concursurilor. Așa cum se obișnuise, Împăratul Negru nu-și făcea probleme în privința Ilenei. Fiii săi adoptivi se dovedeau suficient de șireți și atenți să-i facă pe plac, încât avea mereu încredere că cel care va câștiga concursurile se va descurca să o întrețină pe Ileana, cât timp el avea să-și vadă de afacerile lui. Paharnicul și cu marele dregător rămăseseră în cursă. Marele logofăt tânjea și el la mâna Ilenei, dar era mai prostănac. Curtenii și țăranii erau și ei mulțumiți, pentru că aveau parte de spectacol în permanență, crezând cu tărie că lupta dintre fiii împăratului este una pe viață și pe moarte.
Dar, de data asta ceva era schimbat. Împăratul Verde își trimise și el un fiu la concursuri pentru a câștiga mâna copilei. Gărzile pretoriene erau încurcate și începuseră să nu mai înțeleagă ce se întâmplă, să se acuze reciproc și să se trădeze unii pe alții. Împăratul Negru își construise toată dregătoria pe baza gărzii, iar șirul de trădări și încurcături îl cam debusolă. Împăratul Verde îi spuse vărului său:
– Vere, dacă o vrei neapărat pe Ileana, ia-o, dar să știi că eu m-am ocupat ca gospodăria pe care am îngrijit-o să-mi revină mie, deci n-ai decât să le-o lași fiilor tăi pe Ileana, cu partea asta înspre lac. Dacă nu ești de acord, lasă-l pe fiul meu să-i facă curte!
Fiii adoptivi tremurară la gândul că Ileana va rămâne fără partea frumoasă și îngrijită de gospodărie, dar nu avură curajul să scoată vreun cuvânt și preferau să riște să continue lupta pentru Ileana.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus poveste-așa,
Și-am încălecat pe-o prună și v-am spus probabil o minciună.
http://donquijote-cronicarul.blogspot.ro/
