Administrarea de antibiotice copiilor în vârstă de până la 2 ani creşte riscul de obezitate infantilă, iar acesta este încă şi mai mare pentru pacienţii care au primit doze importante, potrivit unui studiu american publicat în Journal of the American Medical Association.
Oamenii de ştiinţă au studiat în perioada 2001 – 2013 dosarele medicale ale unui număr de peste 64.000 de copii, monitorizaţi de la naştere şi până la vârsta de cinci ani. Aproximativ 69% dintre copii au primit antibiotice, în medie, de 2,3 ori înainte de a împlini vârsta de doi ani.
În total, rata de prevalenţă a obezităţii era de 10% la vârsta de doi ani, de 14% la trei ani şi de 15% la patru ani, precizează cercetătorii. În ceea ce îi priveşte pe copiii supraponderali, procentele au fost următoarele: 23% la vârsta de doi ani, 30% la trei ani şi 33% la patru ani.
Cercetătorii au determinat, de asemenea, că pacienţii care au fost trataţi de cel puţin patru ori cu antibiotice înaintea vârstei de doi ani prezintă un risc şi mai mare de obezitate.

Nu obezitatea e problema, ci banalizarea tratamentului cu antibiotice. In Romania se prescriu antibiotice la orice raceala, uneori chiar „preventiv”. Cand fetita mea s-a racit, fiind in vacanta in Romania, am fost sa consultam un medic, sa ne asigure ca nu e nimic grav. Medicul s-a uitat la ea, i-a prescris oscilococinum (o foaie verde pe bani) si preventiv niste antibiotice, ca sa nu cumva sa faca otita. Apoi ne-a trimis si la prietenul lui ORL-ist (ca sa faca si el norma) ca doar nu putea sa se uite el in urechile fetei sa vada daca are otita sau nu…
Antibioticele trebuie luate cand exista o problema bacteriana, nu la orice chestie mai mult sau mai putin minora. Banalizarea antibioticelor le face ineficiente chiar si in cazurile in care ar trebui sa functioneze.