Paradigma din sistemul nostru de justitie face din judecatori un soi de depozitari ai dreptatii, care au la dispozitie aproape toate parghiile puterii. Dar, cum bine puncta un confrate intr-un interviu recent pe Avocatura.com, nu exista justitie fara avocati. Avocatul nu e un quatorzieme, baiatul invitat sa umple masa la petrecere, ca sa se evite ghinionul. Avocatul are drepturi legitime in jocul juridic, drepturi pentru care ar trebui sa ia atitudine, atunci cand ii sunt incalcate sau amenintate. Fie prin intermediul organelor profesiei, fie cu ajutorul altor organizatii care-l reprezinta, fie pe cont propriu. Nu ridicand tonul sau fiind impertinent, ci printr-o tinuta (morala si profesionala) care sa nu-l expuna deriziunii judecatorului.
Cred ca si in justitie, ca si in viata, se aplica celebra zicala a lui Eleanor Roosevelt: “Nimeni nu te poate face sa te simti inferior fara acordul tau”. Or, daca nu vorbim de cazuri patologice de aroganta a judecatorului, avocatul trebuie sa-si asume vina pentru inferioritatea cu care este perceput. De la postura si limbajul corpului (“fizicatia”, ca sa citez dintr-un actor cu care discutam recent) pe care le adopta, pana la discursul cu care sustine cauza clientului, avocatul e responsabilul moral atat al succesului, cat si al insuccesului sau. Dar mai ales, al respectului pe care il genereaza dinspre ceilalti actori ai procesului. Fie el civil, penal sau juridic in genere.
Ceea ce ma deranjeaza, si am remarcat tot mai des asta, sunt avocatii care, desi au opinii critice la adresa judecatorilor, si le cenzureaza in spatiul public tocmai pentru ca se tem de repercusiuni. Stiti cum se spune: un laş e un erou care are sotie, copii, si rate la casa. Si-atunci, sa intre in collision course cu instantele cu care are de-a face zilnic, nu e tocmai cea mai inteleapta optiune.
In justitia din Romania, e nevoie de un climat care sa permita critica constructiva si sa elimine teama si ipocrizia. Iar acest climat, din pacate, nu exista. In momentul in care ai un avocat care nu-si permite sa critice judecatorul, deoarece “capul plecat sabia nu-l taie”, situatia e ingrijoratoare si nu face decat sa perpetueze o stare de lucruri anormala. Puterea trebuie criticata, iar judecatorii nu sunt infailibili decat daca sunt lasati sa creada asta printr-un asentiment tacit / o blazare paguboasa.
In egala masura, inteleg riscurile pe care le-ar prezenta, pentru unii confrati, sa isi exprime adevaratele pareri cu privire la judecator. Insa, intotdeauna, beneficiile colective s-au nascut din sacrificii personale. Poate ca in avocatura romaneasca e nevoie de un Prometeu care sa fure focul de la “zeii” de la INM, si sa-l ofere oamenilor, cu riscurile de rigoare.
Pana atunci, lasitatea avocatului nu face decat sa intareasca trufia judecatorului. Vorba marelui Nicolae Iorga: “Daca poti sa mergi, de ce sa te tarasti?”
Sursa: Avocatul Secret
