Eurodeputaţii din Parlamentul European au surse suplimentare de venit, care le aduc anual venituri de milioane de euro, scrie Der Spiegel.
Conform raportului de monitorizare al experților în scheme de lobby, întocmit de Transparency International, sumele pe care eurodeputații le câştigă suplimentar reprezintă între 5.8 şi 18.3 milioane de euro anual.
Campion al veniturilor suplimentare este Peter Jahr, eurodeputat german, membru al partidului Angelei Merkel, Uniunea Creștin-Democrată. Acționar la șase companii diferite, el câştigă, potrivit propiei declaraţii de venit, între 9.000 şi 27.000 de euro pe lună.
Dintre eurodeputaţii din actualul legislativ european, sunt şi veniturile fostului ministru francez al Justiției, Rachida Dati. În declaraţia de venit de la Parlamentul European, ea a încercat o generalizare a venitului său suplimentar, trecând în formular “mai mult de 10.000 de euro pe lună“, ajungând astfel în categoria deputaților cu cele mai mari venituri extraparlamentare.
În urmă cu câteva luni, s-a aflat că Dati a câştigat mai mult de o jumătate de milion de euro pe an din servicii de consiliere la grupul energetic francez GDF Suez.
