Ţăranca româncă, leagănul civilizaţiei româneşti

mama crestinaAstăzi este marcată “Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural”, dedicată celor peste 1 miliard de mame şi proletare agricole din lumea largă.

Această zi a fost marcată pentru prima oară în 2008, după stabilirea ei de către Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 62/136 din 18 decembrie 2007, deşi primele discuţii au fost inişiate încă din 1995.

Femeile din mediul rural reprezintă mai mult de un sfert din populaţia lumii, ele contribuind decisiv la bunăstarea familiilor lor şi la dezvoltarea economiei rurale. Datorită rolului lor cheie privind producţia de alimente şi a siguranţei acestora s-a decis ca “Ziua internaţională a femeilor din mediul rural” să fie aniversată cu o zi înainte de “Ziua mondială a alimentaţiei”.

Conform statisticilor ONU, numărul femeilor din mediul rural care trăiesc în sărăcie s-a dublat din 1970.

Conform Recensământului din 2011, 46 la sută din populaţia stabilă a României trăieşte în mediul rural. Acest procent este mult inferior celui din România interbelică, spre exemplu, când marea masă a populaţiei trăia în mediul rural, fapt ce a impregnat în mentalul colectiv un set de valori specifice, care au avut de suferit din păcate în perioada comunistă şi încă contiună să se dilueze şi astăzi. Cu toate acestea, satele româneşti încă un potenţial uriaş de a deveni adevărate bazine de regenerare biologică a naţiunii române care traverseaza una din cele mai mari crize demografice din istorie şi de a reajunge repere, cel puţin simbolice, în ceea ce priveşte modul de viaţă tradiţional. Sursa: FrontPress.ro

Acest articol a fost publicat în ROMANIA (la sat). Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns