În premieră la Dublin au fost prezentate iia și vinul românesc: Măiastra. Povestea nespusă a iei

În premieră la Dublin au fost prezentate iia și vinul românesc: Măiastra. Povestea nespusă a iei

Expoziția „Măiastra. Povestea nespusă a iei” și-a continuat traseul european, pe 14 octombrie, fiind vernisată la Dublin, în sediul European Union House, cu ocazia Zilelor Culturii Române, mainfestare organizată de Ambasada României, Institutul Cultural Roman și Galeria Galateca.

„Măiastra” este un proiect de recuperare a iei românești ca simbol identitar și o continuă sursă de inspirație pentru tinerii artiști si designeri români și straini fiind realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Roman, Muzeul Horniman din Londra și inspirat de comunitatea La Blouse Roumaine.

Expoziția din capitala Irlandei a prezentat o selecție de ii de patrimoniu sub forma unei instalații de artă, alaturi de faimoasele fotografii de arhiva ale Alteței Sale Regale, Regina Maria a României în veșmânt tradițional românesc. O altă serie de 200 fotografii din perioada interbelica din colecția britanicei Beryl de Zoete și fragmente din texte antropologice și etnografice de referință ce au dezvaluit semnificația semnelor cusute pe ii.

Expozitia a fost completata de opere de arta influentate de motivele si semnele de pe ii, ‘IA Gheparda’ a artistului Aurel Tar si ‘Anemona’ de Vlad Tenu, alături de mai multe obiecte de design contemporan NeoGalateca inspirate din cultura tradițională

Manifestarea a fost o adevărată reușită fiind omagiată și apreciată de către dna Barbara Noland șeful Reprezentanței Permanente a Comisiei Europene la Dublin, Tom Hayes șeful departamentului Comunicare din cadrul Reprezentanței Permanente a Comisiei Europene primarul capitalei Dublin, Lord Mayor of Dublin Christy Burke. Au mai fost prezenți ambasadorii Cehiei, R. Cipru, Greciei, însarcinatul cu afaceri a.i. al Georgiei la Dublin, reprezentanți ai Ambasadelor Franței, Lituaniei, Letoniei, Estoniei, Israelului.

Deasemenea reprezentanți ai cercurilor academice și culturale irlandeze, ai Parlamentului Irlandei și Ministerului irlandez al Afacerilor Externe și Comerțului, oameni de afaceri și alți invitați de onoare ai Ambasadei României în Irlanda.

Vinuri românești de excepție

După vernisajul expoziției invitații în număr de peste 100, au fost invitați de către gazdele românești să deguste din celebrele vinuri și preparate tradiționale românești.

În discursul său de prezentare a vinurilor românești, ambasadorul Manuela Breazu a subliniat faptul că România ocupă locul 12 în lume la producția de vinuri cu 420 mil litri. Dar mai ales a fost prezentată caliatatea excepțională a vinurilor din Podgoriile Vrancei, Cotnarilor, Murfatlar sau Huși câștigătoare de-a lungul anilor, a numeroase medalii de aur la saloanele de profil din toată lumea, de la Paris, Roma, Berlin, Tokio ori Washington sau New York.

O poveste aparte a au avut-o vinurile din podgoria Vrancei, mai ales soiul Galbenă de Odobești ce a rămas pentru o vreme un soi de referință în plantațiile viticole românești.

Astfel, în 1912, marele oenolog Vasile Brezeanu afirma: „Galbena este varietatea românească cea mai stimată și cea mai căutată grație calităților sale, o adevărată grădină sub cerul gurii!” Este un vin excelent ca insoțitor pentru peștele alb sau pentru mâncărurile grase sau de legume.

Galbena de Odobești a fost vinul cu care fostul conducator comunist al Romaniei, GH. Gheorghiu -Dej l-a ademenit pe omologul sau sovietic Nikita Hrușciov. Istoricii români spun ca după un chef de 3 zile în zona Șarba din Podgoria Odobești cu celebra Galbenă, din toamna anului 1957, Hrușciov a fost convins să semneze actul de retragere a trupelor sovietice de pe teritoriul României, lucru petrecut de facto în august 1958.

Acest vin este medaliat cu aur la ultimul salon al vinului din România. Firmele de prestigiu care au reprezentat România la acest eveniment cultural-diplomatic de excepție au fost APCOVIN Focșani, VINEX și SENATOR WINE dar și fabrica de preparate tradiționale KILLER Rădăuți.
Expoziția „Măiastra. Povestea nespusă a iei” poate fi vizitată la Casa Uniunii Europene din Dublin până în 24 octombrie.

De la Dublin,
Marian Gârleanu

http://www.ziuanews.ro/

Acest articol a fost publicat în TRADITII ROMANESTI. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns