
După inorogul de 4.000 de lei de pe Bulevardul Unirii, bucureştenii din sectorul trei vor putea să se bucure de pergole şi jardiniere în valoare de 8 milioane de euro, informează B365.ro.
Proiectul se numeşte “Valorificarea spaţiului urban din zona B-dul Unirii în vederea creşterii atractivităţii”, iar primarul Sectorului 3 cere Consiliului Local ca în şedinţa următoare să aprobe indicatorii tehnico-economici pentru aceste noi lucrări.
Pe lângă pergole şi jardiniere, banii se vor cheltui şi pe crearea unei bariere de flori, arbuști și pomi, modernizarea spațiilor verzi, inclusiv cu instalarea de sisteme automate de irigare. Zona pietonală se va modeniza prin refacerea pavajului cu granit antiderapant, prin schimbarea bordurilor și a stâlpilor de blocare a accesului auto.
Într-un alt proiect de hotărâre ce cere aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru “Lucrări de sistematizare pe verticală pe străzi din Sectorul 3″. Pentru lucrările din zona Bld. Unirii între Bld. Mircea Vodă și Magazinul Unirea (sens stânga) și Bld. Unirii între strada Nerva Traian și Bld. Mircea Vodă (sens stânga) Primăria Sectorului 3 vrea să aloce 628.946,85 euro cu TVA.
