E un subiect infinit aș zice .. pornind de la recunostinta faptului că existăm și până la cea simțită în momentul în care un copil ți se naște, crește și astfel te regăsești atât de amplu în tot ceea ce înseamnă viața ..
Eu nu stiu decat ce mi s-a intamplat mie .. n-as putea sa-ti povestesc decat cum din aceea prapastie de suflet simtita de mine acum cateva luni am ajuns azi sa pot scrie despre asta.
Lasand la o parte influenta general benefica a filmului ,, The Secret”, primul lucru ce l-am inteles de acolo e ca trebuie sa fiu si sa simt recunostinta, asta intr-un moment in care simteam ca intreaga lume se destrama, ca nimic nu mai conteaza, ca principii si legi ce-mi guvernau viata pana atunci se spulbera in vant ..
E tare greu in momente de acest gen cand parca toata lumea e de vina pentru drama ta sa fii recunoscator pana si mamei care te-a nascut ..
Si totul a inceput intr-o dimineata de vara cand pur si simplu eram ceva mai odihnit dupa multele nopti petrecute cu poze in fata si cu lacrimi in ochi.
In aceea dimineata, totul parea la locul lui, nimic nu se miscase de cand ei plecasera, pur si simplu nu indrazneam sa intru in camera ingerasului si sa-i vad cu ochii mintii zapaceala de copil nebunatic.
Si am zis STOP, m-am apucat sa fac si sa gandesc in alti termeni .. sa mut mobila .. sa VAD totul ca pe o schimbare benefica, sa-mi pun in ordine gandurile si faptele ..
Mi-am adus aminte de RECUNOSTINTA si usor-usor cu o foaie in fata si cu pixul in mana .. mi-am dat seama ca nu am ajuns la varsta de 41 de ani fara sa am intr-adevar motive de recunostinta.
A fost un moment tare dificil in sensul ca iar mi s-a perindat filmul vietii prin fata ochilor .. apoi am inchis ochii si m-am gandit ca nu voi avea alte ganduri decat cele care sa fie sau sa semene a recunostinta .. nu stiam atunci cum sa opresc gandurile negative ..
Nu stiu cum sa exprim dificultatea acelui moment .. parca incercam sa ma urc in masina si masina fugea de mine .. si iar incercam .. iar fugea .. la un moment dat obosisem si am zis sa fac o pauza de ganduri .. am aprins o tigara si cu ea fumegand am coborat la masina, m-am urcat in ea .. din prima, desigur si am plecat spre parc.
Era tarziu, probabil in jur de 22.00, am intrat in parc si m-am asezat pe o banca. Greierii taraiau din toate partile, o atmosfera de liniste si pace domnea pe lac.
Am inchis ochii cu gandul la recunostinta, iar a aparut aceea durere surda a momentelor bune si rele si a constientizarii lipsei familiei mele .. apoi usor m-am destins si am ajuns sa-mi indepartez din fata ochilor lasand numai ce merita recunostinta .. mici franturi de rau apareau din nou dar ma faceam ca nu le bag in seama ..
Nu am sa intru in detalii, vreau sa va spun doar ca a fost prima noapte in care intr-adevar am dormit dupa multe-multe nopti albe.
Atunci mi-am dat seama de cauza si efect, a fost ca o revelatie, zic, barem daca repet si insist am sa pot dormi si eu ca oamenii.
Si din aceea zi in fiecare dimineata mi-am facut un obicei din a scrie pe o foaie de hartie tot ce merita recunostinta in ziua respectiva. Initial aruncam foile, ulterior le-am pastrat si datat si a fost extraordinar sa reiau ce am scris si sa-mi dau seama ca usor-usor si pe nesimtite se intamplau cateva lucruri extrem de interesante .. in primul rand se vedea clar si incontestabil ca momentele de cadere in prapastia sufletului erau din ce in ce mai rare, apoi ca lucruri si oportunitati precum si sentimente noi mi se intamplau parca chemate de ceva .. totul devenea altfel si capata forma si culoare in cu totul alt mod decat inainte ..
Parca lumea imi zambea mai mult, tot ce faceam era cumva usor de facut, pana si Coxy ce daduse si el in depresie canina era altfel .. si cum ar fi putut sa nu fie asa pentru ca devenisem un obisnuit al parcului, si eu si el.
Din cand in cand ma mai apuca dorul dupa ei si cadeam iar in vartejul sentimentelor negative, a gandurilor ce grabeau actiuni de condamnat de genul da-i telefon sa vina acasa sau unde e ingerasul meu, etc
Ce mi-a fost clar este ca in momentul in care imi lasam sufletul si inima invadate de acele sentimente si trairi nu faceam altceva decat sa-mi fac rau mie si altora iar in contradictie cu asta constientizarea RECUNOSTINTEI reale a tot ce s-a intamplat bun in viata mea, aducea un sentiment de liniste, optimism si pace in suflet si nasterea altor actiuni si ganduri demne de recunostinta ..
Mediul parcului m-a ajutat extraordinar, apropierea de natura si mirosul ei, aerul curat dis-de-dimineata pentru ca lucram la 25 de km de casa si trebuia sa ma trezesc la 4 dimineata, moment in care si natura se trezeste .. au fost ceea ce a definit viata mea de tranzitie in acele luni.
De atunci si pana acum nivelul asta al meu de recunostinta a tot crescut, intai modest apoi din ce in ce mai mult, mi-am dat seama ca a impartasi cu tine asta e una dintre dorintele mele ce apoi merita toata recunostinta mea ..
http://gandurileschimbaviata.info/
