Creştinătatea pentru care Mihai a luptat, nu mai era o creştinătate unitară, bisericile
apusene fiind protejate de expansiunea otomanilor musulmani prin defensiva ţărilor
române, astfel încât ameninţarea cu islamizarea era îndreptată mai întâi asupra creştinilor
ocupaţi şi, mai apoi, a celor de sub suzeranitatea turcilor, căci potrivit concepţiei acestora
pacea finală şi durabilă se putea realiza doar prin instaurarea panislamismului.
Pericolul real ca ţările române să devină paşalâc şi biserica românească să fie direct ameninţată de Islam s-a produs în timpul domniei lui Mihai.
Nesupunerea acestuia va fi sancţionată cu hotărârea înlocuirii sale cu oameni fideli, care au acceptat islamul într-un fel sau altul.
E vorba de tânărul Bogdan, fiul lui Iancu Sasu trecut la mahomedanism şi apoi, de Radu Mihnea, fiul apostatului Mihnea Turcitul, numit acum muhafiz, comandant de Vidin, care va fi numit de mai multe ori voievod al Ţării Româneşti.
Expediţia otomană din vara anului 1595 s-a făcut în virtutea şi cu scopul efectiv al transformării Ţării Româneşti şi a Moldovei în eyalet (paşalâc), care urmau să fie conduse de turci.
Au fost numiţi chiarpentru Moldova beilerbeiul de Şirvan şi pentru Ţara Românească beilerbeiul de Anatolia, ba mai mult, a fost numit şi un defterdarlik (şef al finanţelor), iar printr-un firman special s-a stabilit cuantumul recrutării de soldaţi pentru armata permanentă la cifra de 12000.
Astfel, cele două principate române erau socotite cel puţin din punct de vedre teoretic(de jure) musulmane,măsură care le punea pe acelaşi plan cu Grecia, Albania, Bulgaria, Serbia şi Ungaria în cadrul imperiului otoman.
„A fost pentru prima dată în istorie – subliniază Aurel Decei – când s-a hotărât transformarea în „paşalâc” a celor două ţări autonome revoltate.
Niciodată, până acum, turcii nu încălcaseră acordul existent, fără să fie scris între cele două părţi cu privire
Există şi alte mărturii care atestă frica boierimii in fata perspectivei transformării ţării în paşalâc.
Astfel, o parte din boierii, nemulţumiţi de politica lui Mihai,solicită lui Ieremia Movilă în septembrie 1599 să le trimită ca domn pe fratele său, „căce că suntemu cu toţi de o lege şi de o limbă”, altminteri turcii „voru descăleca ţeara noastră şi voru pune turcu de va domni ţeara noastră şi voru turci pe toţi creştini şi voru sparge atâta mănăstiri şi beseareci şi va peri atâta creştinătate”.
Aşadar, spectrul transformării ţărilor române în paşalâc şi o dată cu aceasta opresiunea islamului asupra creştinilor devine o ameninţare reală la sfârşitul acestui secol.
De aceea, domnitorul român a trecut la ofensivă şi, solidar cu populaţiile balcanice,
a fost mereu preocupat de eliberarea popoarelor ortodoxe de sub ocupaţia turcească,
rămânând până la sfârşitul vieţii credincios acestui deziderat.
Voievodul Mihai , a încheiat un tratat avantajos cu împăratul Rudolf. Comisarii imperiali,
care i-au luat jurământul, îi raportau lui Rudolf pe 11 iunie 1598 din Târgovişte despre
preconizatele acţiunile în Balcani, care constituiau de fapt principalele acţiuni ofensive şi
în egala măsură principala raţiune de fiinţare a Ligii Sfinte.
Prin acest tratat angajamentul luptei antiotomane de la sud de Dunăre îi revenea voievodului român ca o obligaţie.
El desigur a subscris la acest angajament, fiind singurul conducător care putea duce la final
această misiune datorită faptului că-aşa cum relatează comisarii informaţi de el şi de alţii
din anturajul său-în momentul în care ar trece Dunărea cu oastea sa „ toate acele popoare
până la Constantinopol, sătule de robia turcească se vor porni într-un suflet, cum sunt
bulgarii, sârbii, albanezii, rascienii, cu care împărtăşeşte aceeaşi religie (eadem religione
ipsi coniuncti), şi vor înlătura pe turci din mijlocul lor, oricâţi ar fi”
În mod cert, religia comună, sau, mai precis, confesiunea răsăriteană a acestor popoare balcanice cu cea a românilor şi a domnitorului lor era un liant şi totodată un imbold pentru nimicirea celor de
religie musulmană care-i dominau.
La începutul lunii decembrie 1598 se scria în Praga că Mihai a prădat din nou ţinuturile turceşti de la sud de Dunăre, incursiune la care dorea să se alăture cât de curând şi Sigismund Bátthory reintrat în graţiile împăratului, probabil şi în urma intervenţiilor domnitorului român.
După unele mărturii, la sfârşitul lui decembrie 1598 Mihai a pătruns în interiorul Bulgariei circa 100 de mile pe urmele lui Mehmed Satârgi paşa.
Anul următor au avut loc incursiuni de amploarea celei de anul trecut; nu se mai constată o expediţie de anvergură nici din partea turcilor, nici din partea lui Mihai.
În ianuarie principele transilvănean şi domnitorul român şi-au unit forţele pentru un nou atac peste Dunăre, având concursul logistic imperial. Creştinii de acolo încă îl mai aşteptau şi-l doreau pe Mihai regele lor.
După un scurt răgaz, Mihai reia la începutul lunii martie ofensiva peste Dunăre, probabil şi ca răspuns la incursiunea de pradă pe teritoriul Valahiei, organizată de paşa de Silistra
A invadat acest teritoriu până aproape de Adrianopol, ca în toamna anului trecut, provocând
mare spaimă turcilor şi tot atâta nădejde creştinilor
Luptele au continuat şi în luna aprilie pe linia Dunării, fiind încredinţat de sprijinul logistic al împăratului Rudolf, în schimbul continuării ofensivei în Bulgaria şi Serbia.
Populaţiile din Peninsula Balcanică, în marea lor majoritate ortodoxe, l-au aclamat pe Mihai ca fiind eroul lor eliberator, şi nu de puţine ori l-au chemat să le fie stăpân şi conducător.
În primul rând, pentru că a fost singurul, care până în 1600, când şi-a orientat politica spre unificarea principatelor române, le-a certificat speranţa eliberării prin victoriile sale în teritoriile de la sud de Dunăre împotriva turcilor.
Apoi, aşa cum documentele epocii o atestă, fiindcă era de aceeaşi religie cu locuitorii peninsulari şi era înrudit cu grecii, principalii promotori ai restaurării imperiului Bizantin.
Scrisoare a lui Mihai Viteazul despre incursiunile făcute la Sud de Dunăre (decembrie 1598)
Breve estratto di una lettera scritta da Michel Voivoda della Vallachia al Serenissimo Arciducea Massimigliano circa alli progressi fatti nuovamente nel Paese de Turchi.
Sirenissimo Prencipe. Non ho voluto tralarciare di rar raguaglio a V.A. qualmente io con li miei poco far` passassero il Danubbio, et presso Nicopoli se riscontrassimo in 1300 Turchi condotti da 2 bassa, et 12 sangiachi Beghi con quali ci azzuffassimo et con l`agiuto Divino li rompessimo con mortalita grande di loro et fuga delli due Bassa; poi habbi abbrugiatto Nicopoli et spianato tutte le case al no di 16 m(illa) mettendo a fil di spada, I quanti vi era dentro. Indi voltassimo verso Bodon, dove similmente trovassimo 2 Beghi con 1000 turchi, quali in subito furono da noi rotti, con preda delli loro stendardi, et pregio ama d`alcuni turchi segnalati; quel giorno istesso abbruggiassimo et spianasimo detto Bodon, dove erano 12.000 case in circa con morte d`alcuni dei nostri, et con questa habbiamo ancorbbruggiato altre citta da Conto, citte Pleionnie, Vracrat, Homensiten, Orchioxhat con morte di tutti li turchi ivi habitanti, sacheggiando tutti li villagi che vano tra la Transalpina et la Tracia al no di 2000 et ho` fatto condure di qua del Danubio tutti li christiani, et li bulgari al no di 16.000 anime che erano in quelli paesi, alli quali ho dato qui nel mio paese habitatione del meglio, che ho potuto asciando tutto il paese loro dishabitato et distrutto…
V. A. sia sicura che tantoche piacera a Dio darmi vita io non cessero di continuare al suo servitio et di tutta la christianita et voglio con l`aiuto Divino passar un`altra volta il Danubio et metter a fuoco et ferro tutto il Dobroitar sino a Belgrad et Segeridar sino al mare. Perche tuto il mio dissegno non mira ad altro che alla estirpatione del comun, nemico e alla esaltatione della christianita! Concio a V.A. mi offero etc….
„Scurt extras al unei scrisori trimise de principele Mihai al Valahiei către Serenisimul Arhiduce Maximilian, despre noile incursiuni făcute din nou în țara turcilor.
Prealuminate Principe. N-am dorit să neglijez să dau informații Alteței Voastre cât timp eu și ai mei de puțin timp am trecut Dunărea și ne-am întâlnit lângă Nicopoli cu 1300 de turci conduși de doi pași și de 12 sangiac-bei, cu care ne-am hărțuit și cu ajutorul divin i-am înfrânt cu mari ucideri dintre ei și cu fuga celor doi pași; apoi am incendiat Nicopoli și am dărâmat toate casele, în număr de 16.000, trecând prin tăișul spadei pe toți câți mai erau înăuntru. Imediat, ne-am repezit spre Bodon, unde, la fel, am găsit 2 Bei cu 1000 de turci care pe loc au fost puși de noi pe fugă, cu luarea stindardelor ca pradă și despăgubiri de la unii turci însemnați; în aceeași zi am aprins și am dărâmat zisul Bodon, unde erau cam 12.000 prin case, cu moartea unora dintre ai noștri și cu asta am mai incendiat alte orașe din Conto, din Pleionnie, Vracrat, Homensiten, Orchiaioxat, cu moartea locuitorilor turci, jefuind toate satele ce sunt între Valahia și Tracia în număr de 2000; și i-am condus de acolo, dincoace de Dunăre pe toți creștinii și bulgarii, în număr de 16.000 de suflete care erau în acele ținuturi, cărora le-am dat aici, în țara mea, locuințe mai bune, lăsând, cum am putut, toată țara lor nelocuită și distrusă.
Alteța Voastră să fie sigură că, atâta timp cât va plăcea lui Dumnezeu să-mi dea viață, eu nu voi înceta să-l slujesc pe el și pe întreaga creștinătate și vreau, cu ajutorul lui Dumnezeu, să mai trec și altă dată Dunărea și să trec prin foc și sabie tot Dobroitar până la Belgrad și Segeridor până la mare. Fiindcă tot planul meu nu urmărește altceva decât stârpirea inamicului nostru comun și preamărirea creștinătății.
Cu aceasta, rămân la dispoziția Alteței Voastre etc….”
La începutul lunii septembrie 1600 Mihai Viteazul reușea unirea celor trei Țări Românești. Evenimentul a avut un larg răsunet în Europa. Regele francez Henric al IV-lea scria: ”se zice că românul e foarte tare și că planurile sale cresc potrivit cu victoriile”. Nu toată lumea era mulțumită de politica Viteazului. Cancelarul polonez Zamoyski exclama cu necaz: ”Acest Mihai vrea să jongleze cu lumea întreagă”.
