Societatea actuală cunoaște un salt tehnologic extraordinar, mai important poate decât a cunoscut societatea industrială modernă. Este, oare, suficient acest lucru pentru a afirma că umanitatea a devenit sustenabilă, că vulnerabilitățile ei sunt controlabile? Cel mai mare pericol pentru umanitate este omul însuși. Nimic nu poate constitui un pericol mai mare pentru distrugerea noastră totală decât noi înșine. Niciun asteroid, calamitate naturală, schimbări climatice, pandemie sau extratereștri nu au o probabilitate atât de mare de a anihila viața omului, decât capacitatea noastră de a ne pune propria existență în pericol. Se pare că am ajuns într-un moment al istoriei (poate că au fost și altele, dar nu în cursul vieții noastre), în care echilibrul este foarte foarte instabil. Poate că citind asta cei mai mulți se vor fi gândit la pericolul unui conflict nuclear. Posibil, nu știu dacă e real. Sau poate la riscul ciocnirii civilizațiilor, fie pe temei religios (Jihadul), fie pe cel antropologic, al diferențelor de valori. Este suficientă planeta asta pentru a ne susține pe toți, atât de diferiți și totuși atât de neputincioși în fața măreției? Neputința induce teama. Teama de a nu putea controla propriul destin, teama de eșec, teama învinge de foarte multe ori rațiunea. Marii lideri s-au distins de marea de conducători ai destinelor omenirii prin capacitatea de a-și înfrunta teama și de a o anihila. Nu există dușman mai mare în lupta cu viața decât propria teamă. De aceea, a fi lider nu este egal cu a fi cel mai bine informat, a fi cel mai inteligent sau cel mai bine calibrat, ca sistem. A fi lider înseamnă a lua decizii și a acționa, rapid și eficient. Poți greși, dar riscul de a greși este același și dacă nu iei decizii și dacă le iei mai târziu. Cei mai mulți oameni ezită în a lua decizii, se confruntă de zece ori cu toate variabilele problemei, iar deciziile luate ori sunt prea tardive, ori nepotrivite.
Lipsa de încredere în abilitățile de lider face ca în zilele noastre lumea să cunoască foarte puțini lideri în funcții de conducere sau mai bine spus, prea puțini lideri ajung să conducă destinele omenirii. Și asta pentru că sistemul deosebit de complex a solicitat înființarea unor instituții, ele însele au devenit mult prea complexe pentru ca să fie și funcționale. Oameni puternici la vremea lor, elita, a găsit de bună cuviință să nu mai lase frâiele umanității la mâna unor indivizi, oricât de abili sau inteligenți se vor fi dovedit ei. Poate că e corect așa, dar rezultatul îl vedem astăzi. Practic, centrele de putere nu se regăsesc în puterea de decizie a unui lider, decât cu câteva excepții. De ce constituie lipsa liderului un risc existențial? Pentru că oricât de complex ar fi sistemul, oricât de multă informație există și oricât de mari ar fi riscurile, o decizie corectă poate fi efectivă numai printr-un mecanism simplu de adoptare. Pentru că nicio problemă complexă nu îți permite luxul de a întârzia, de a tărăgăna sau de a birocratiza luarea deciziei. De foarte multe ori se consideră că decât să iei o decizie proastă mai bine nu iei niciuna. Poate fi o variantă, dar e mai mult o scuză proastă.
Asta nu înseamnă că un lider trebuie lăsat să devină dictator, deși tentația va persista întotdeauna. Nu înseamnă că societatea trebuie să existe fără instituții, dimpotrivă. Înseamnă că atâta timp cât la conducerea puterilor lumii sau a instituțiilor centrale se vor afla oameni de paie sau pseudolideri, aceștia vor constitui un pericol pentru securitatea globală și nu o garanție a echilibrului de putere. Fără să intru în prea multe detalii sau exemple, rămâne la latitudinea fiecăruia să constate ce și de ce a ajuns lumea de azi într-un pericol de distrugere. Cauzele, oricât le căutăm și le spargem firele în patru, se vor concentra în aceste aspecte fundamentale: societatea umană există doar prin echilibrul de putere. Echilibrul de putere este o măsură a forței liderilor. Nu există imperiul binelui și imperiul răului, nu există hegemon global, nu există un sfârșit al istoriei, cum nu există un sfârșit al terorii. Acestea sunt axiomele puterii, credeți sau nu. În lipsa celor de mai sus, umanitatea nu ar exista. Credeți că nu s-au încercat experimente? Au existat și există, ele s-au numit feudalism, comunism, capitalism. Toate au eșuat și eșuează, pentru că nimeni nu găsește o rețetă a conducerii lumii, la fel cum nimeni nu a înțeles încă definitiv scopul existenței. Acestea sunt pentru noi, taine.
Imperiul absolut sau hegemonul global este una din forțele dominante, dar manifestarea acestei hegemonii este pe termen scurt. În realitate, imperiul se prăbușește în lipsa contraponderii, de aceea întotdeauna un imperiu nu va lăsa să pară că este singura forță dominantă, întotdeauna își va găsi dușmani cu care să se lupte. Pe de altă parte, întotdeauna există o forță latentă care se va opune forței dominante, ea poate scăpa oricărei evaluări și oricărei logice a mecanismelor puterii. Forța latentă este capabilă să răstoarne imperiul, pentru că îl cunoaște, îi știe slăbiciunile, pe când reciproc, nu.
De aceea, acest mecanism al echilibrului nu poate fi pus în pericol, pentru că se pierde încrederea. Odată pierdută încrederea, distrugerea e aproape. Instituțiile nu pot ține loc de lideri. Noua Ordine Mondială va însemna de fapt rearanjarea forțelor lumii, astfel încât echilibrul de putere să fie restabilit. Toate instituțiile internaționale gândite și proiectate după al doilea război mondial vor trebui regândite și redefinite. Cine ezită și tărăgănează, va pierde, cine își va asuma rolul, va fi noul lider.
http://donquijote-cronicarul.blogspot.ro/
