Persoanelor cu probleme de greutate li se tot repeta sa manance mai putin, mai sanatos si sa faca mai multa miscare.
Unele au facut acest lucru si au vazut unde se poate ajunge: la agravarea situatiei. Pentru cazurile de obezitate, alimentatia este responsabila numai in proportie de 5 la 8%.
Aceasta realitate biologica explica de ce in 90% dintre cazuri regimurile alimentare, oricare ar fi ele, se soldeaza cu esec la un interval de trei ani.
In niciun caz nu poate exista un tratament universal contra kilogramelor in plus, intrucat nu vorbim de o pedeapsa sau de o fatalitate comuna gurmanzilor, ci de un simptom al unui corp si de un psihic care nu functioneaza bine.
Este inutil sa dam vina numai pe mancare, ci sa avem in vedere si blocajele emotionale si metabolice responsabile pentru luarea in greutate.
Pentru a vedea rezultate, acestea trebuie identificate, apoi inlaturate.
Kilogramele emotionale
Kilogramele in plus sunt de diverse tipuri. Unele dintre ele sunt „kilo-reactii“ a caror cauza, mai ales daca este recenta, e relativ usor de identificat: decesul cuiva drag, o despartire, o schimbare dificila de serviciu…
Altele sunt legate de emotii mai vechi, care adesea, merg pana in copilarie si sunt mult mai complicat de identificat. Cu atat mai mult, cu cat apetitul alimentar are un scop exact: emotiile nu trebuie sa iasa la suprafata.
Ultima categorie se inrudeste mai mult cu un fel de raspuns la stres si este de ordinul reflexului. Dificultatea survine atunci cand stresul devine cronic, intrucat raspunsul alimentar urmeaza acelasi drum. De aici si persistenta kilogramelor in plus, orice am face.
Kilogramele emotionale sunt, evident, foarte dificil de pierdut. Mai intai, pentru ca insasi constructia primelor emotii s-a facut in stadiul initial al dezvoltarii noastre. Nou-nascutul mananca si isi stabileste primele relatii cu lumea din jur.
Altfel spus, a manca pentru a ne simti bine sau mai bine este un reflex profund ancorat in noi. Cateodata, se intampla sa apara ca o modalitate de a umple un gol, o rana, o lipsa si, inconstient, ne ridica moralul.
De aceea este atat de dificil de inlaturat. Pentru a elimina blocajele responsabile de luarea in greutate sau de neputinta de a scapa de ele, este necesara o munca de intoarcere la sursa emotionala.
Dar pentru unii dintre noi, aceasta constientizare este insuficienta si, inconstient, se apeleaza la vointa pentru a ramane supraponderali. Chiar vrem cu adevarat sa slabim sau suntem victimele greutatii aparentelor?
In mod clar, kilogramele in plus ne incomodeaza, ne-ar placea sa ne trezim slabi – si totusi, anumite persoane sunt atasate de ele, atat la propriu, cat si la figurat.
Sa reperam semnalele corpului
Daca povestea intima a greutatii atarna puternic pe cantar, corpul are un cuvant de spus. Un corp gras este un corp care nu functioneaza bine.
Orice exces de grasime are o istorie, dar si o sursa. Fiecare traduce un anumit tip de dereglare a metabolismului.
De exemplu, obezitatea alimentara de tip cortizolic – care invadeaza partea de jos a fetei, gatul, ceafa si partea de sus a spatelui (faimoasa „cocoasa“) – este foarte diferita de surplusul de grasime abdominala, legat de o hipersecretie de insulina, ca si cand am fi in permanenta in stare de raspuns la stres.
Adesea, corpul ne transmite mesaje pe care nu le ascultam, convinsi fiind ca singurul indicator fiabil este cantarul.
Astfel, balonarile de la sfarsitul meselor, dorinta de a dormi dupa pranz, incapacitatea de a suporta frigul, excesul de caldura, poftele sunt, toate, semnale trimise de corpul care se deregleaza, in ciuda luarii in greutate.
Doar intelegerea si restaurarea mecanismelor biologice care stau la originea dereglarii, deci a luarii in greutate, ne permit regasirea unei siluete armonioase.
Toti cei care au un exces de greutate si care ignora motivul sau motivele aparitiei acestuia, trebuie sa stie ca nu cu regimuri alimentare restrictive isi vor rezolva problemele.
Trebuie sa isi consulte medicul si sa-i ceara o propunere de demers terapeutic capabila sa actioneze asupra cauzelor.
Sa supraveghem hormonii
Insulina, un hormon foarte important, secretat de pancreas, permite absorbtia glucozei de catre celulele destinate stocarii ei sub forma de grasime. Un exces de insulina antreneaza, deci, un surplus de rezerve de grasime, fara sa fi variat cu nimic alimentatia.
Doar medicul – pe cat posibil, endocrinologul – poate sa identifice hormonii lipsa si sa propuna un tratament pentru a reechilibra organismul. Este imposibil sa ne autoreglam sau sa „imprumutam“ regimul pe care il urmeaza o prietena care are aceleasi simptome ca noi.
In cazul respectivei persoane, poate ca e vorba despre un deficit de cortizol (hormonul stresului), care provoaca o scadere mare a glicemiei, ce are ca reactie nevoia de a manca alimente dulci.
Asociat cu un exces de insulina, deficitul de cortizol mareste considerabil stocarea grasimilor. Orice persoana supraponderala va fi, in realitate, subiect al hipotiroidiei. O lipsa a hormonului hipotiroidian conduce la o incetinire a metabolismului si, deci, a eliminarii alimentelor digerate din organism.
Faptul ca nu pierdem in greutate, desi avem impresia ca nu mancam aproape nimic, este un indicator bun pentru a merge la doctor, pentru ca acesta sa ne prescrie un dozaj sangvin de TSH – hormon produs de hipofiza pentru a stimula functionarea glandei tiroide.
Un alt hormon care trebuie supravegheat indeaproape este leptina, produsa de tesutul adipos, secretat in circulatia sangvina si care informeaza creierul despre starea de stocare a grasimilor.
Cu cat este mai multa grasime, cu atat este mai multa leptina si cu atat mai putin trebuie corpul sa manance. In teorie doar, pentru ca obezitatea produce o rezistenta la leptina, care perturba semnalul si pacaleste creierul in legatura cu rezervele de lipide din organism.
Rezultatul: o supraconsumare de calorii inutile. Oricare ar fi natura blocajelor ce stau la originea kilogramelor in plus, acestea nu au decat foarte putin de-a face cu un apetit peste masura.
O realitate fiziologica ce ar trebui sa ne faca sa incetam sa mai oscilam intre frustrare si culpabilizare atunci cand vine vorba de a ne aseza la masa.
De Catalina Cristescu
