În Asia Centrală, între Kazahstan și Uzbekistan, se întinde Marea Aral sau Marea Ostroavelor, care odată adăpostea 1500 de insulițe. Cea mai mare dintre ele este Barsa Kelmes dar și cea mai enigmatică. Insula nu mai este locuită de nimeni de foarte mult timp. În limba kazahă numele ei se traduce prin insula dispăruților, pentru că toți cei care s-au aventurat în inima ei au dispărut.
Deasupra ei apare o ceață stranie. Sate întregi au fost înghițite de această pâclă care, ca o umbră a morții, pare să-și pândească victimele.
Locuitorii dimprejurul insulei sunt convinși că acolo se găsește o poartă între lumi, o poartă a timpului. Se spune că prin această poartă apar adesea în plan real, ființe enigmatice care astăzi nu mai există, păsări cu aripi mari, cu dinți și cioc ascuțit, monştri ai apelor, creaturi ciudate care seamănă cu dinozaurii erei mezozoice. Aici, ceasurile nu mai funcționează, o oră transformându-se într-o zi.
În secolul al XIII lea, în timpul marilor cuceriri ale imperiului mongol, pe această insulă se retrăgea populația din cale acestor hoarde. Când reveneau în locurile de baștină, constatau că erau mai bătrâni cu ani și nu cu luni de zile, cât stătuseră în realitate, pe această insulă.
Insula le înghițise cu lăcomie zeci de ani. În anii 50 insula a început să fie locuită și datorită faptului că temperaturile pe timpul iernii erau mai ridicate. La sfârșitul iernii, populația care se retrăsese pe insulă nu a mai revenit pe continent. Rudele acestora au pornit în căutarea lor. O echipă a rămas la țărmul insulei, iar cealaltă a pornit în interiorul insulei, în căutarea dispăruților. Neîntorcându-se la țărm cea de-a doua echipă, au fost alertate autoritățile.
Acestea au trimis un avion într-un zbor de recunoaștere. Piloții au văzut ceața groasă care acoperea ostrovul. Deasupra pâclei zburau niște obiecte ovale care intrau și ieșeau din ceață. Acele ceasornicelor au început să se miște haotic iar motoarele avionului s-au oprit, pilotul fiind obligat să aterizeze pe insulă.
Discurile luminoase au stat nemișcate, monitorizând echipajul minute în șir. Autoritățile au trimis în interiorul insulei câini special dresați, pentru a descoperi persoanele dispărute. Aceștia nu s-au mai întors. Autoritățile au luat decizia de a trimite un tanc, închis ermetic, iar pe caroserie au așezat mai multe aparate de măsurat.
Tanchistul a fost instruit să nu iasă din tanc și să mențină în permanență legătura radio cu cei rămași la țărm. Mai mult, tancul a fost legat cu un cablu metalic pentru a împiedica dispariția acestuia. Tancul a înaintat o bucată de vreme, tanchistul raporta ceea ce vede până când transmisia s-a întrerupt. Cei de la țărm au tras tancul spre țărm și au constatat că acesta era acoperit cu un strat gros care semăna cu gheața. Când au deschis tancul au constatat că tanchistul dispăruse, scrie efemeride.ro.
Mostre din gheață au fost duse la Moscova pentru a fi cercetat și s-a ajuns la concluzia că particulele sunt de origine necunoscută.
Vadim Cernobrov, cercetător rus, vorbește despre faptul că pe insulă ar fi amplasată o bază a extratereştrilor, iar pâcla este un scut de protecție a acesteia. În prezent insula este nelocuită, iar autoritățile au interzis accesul.
frumos articolul, dar din pacate numai povesti care….nu sant adevarate.
Urban legend[edit]
During the second half of the 20th century, there was a persistent urban legend about some paranormal phenomena occurring on the island. The legend reached its peak in early 1990s, when popular science magazine Tekhnika Molodyozhi published a large article about these phenomena, listing local medical student Sergey Lukyanenko as their chief source.[1][2] It told an engaging story of variable flow of time on the island, possible UFO visitation, and featured a numerous letters and stories from local fishermen about strange temporal variations, disappearing expeditions etc.[1]
It was later revealed, however, that all these legends were in fact a series of elaborate hoaxes, perpetrated by several successive generations of local writers and journalists for their own amusement, that central publications believed and picked up to boost the public interest.[3][4] The persons who outed the hoax were no other than aforementioned Sergey Lukyanenko, one of the main perpetrators of the hoax who later went to become the most popular Russian SciFi writer,[4] and Grigory Neverov, then president of KLF MGU (KLF = kluba lyubiteley fantastiki, club of fantasy fans), whose involvement started it all.[3]
As the story went, when Neverov asked his colleagues over all USSR whether they could remember any stories about some paranormal phenomena in their regions, Lukyanenko, then an active member in the Alma-Ata KLF, remembered some rumors about mysterious doings on Barsa-Kelmes and decided to play a practical joke on the hapless Moscow fellow. He found the origin of those rumors, an old story in a local newspaper, together with his friends fabricated the evidences like the fishermen letters, and even invented a local version of a Kazakh epic about hero Koblandy-batyr.[3] Neverov bought into a story and reported it to the TM editorial staff that published the aforementioned article. Later, when Lukyanenko admitted a hoax to Neverov, they tried to trace down the origin of the article that inspired the joke, and found that it itself was a joke by a local journalist.[3] However, despite debunking of the myth, it remains pretty much alive and often surfaces in Russian publications catering to the paranormal crowd.[5]
Minciuni…insula este locuita si nu se intimpla nimic de genul asta…fantezii ale bolnavilor mentali, care nici macar nu se informeaza din alte surse….
Un loc de unde chiar nimeni nu s-a intors : lumea…cealalta !!!