Ne-am luat ţara înapoi. Oare?

Victoria lui Klaus Iohannis a fost asociată cu un mesaj transmis atât în stradă, dar mai ales în mediul virtual: „Ne-am luat ţara înapoi”.

Sincer să fiu, o prostie şi o gogomănie mai mare ca asta rar mi-a fost dat să aud. Oricum, peste ani şi ani, acest slogan va intra în dezbatere la lecţiile de manipulare dintre cele mai bine orchestrate şi gândite.

Cum naiba se poate afirma că şi-ai luat ţara înapoi?

Care ţară am luat înapoi? Aia în care principalele resurse au fost oferite aproape gratis străinilor şi noi am rămas doar cu noroaiele şi necazurile?

România nu mai are Romgaz, nu mai are Electrica, nu mai are Petrom, aoleu, şi nu vreau să continui pentru că mă ia cu deprimarea. În schimb, are OMV, are E.ON Gaz, E.ON Energie, Enel şi multe alte companii în toate domeniile importante. Companii care fără nici o excepţie mulg această ţară şi trimit banii la ele acasă.

Da, asta este ţara pe care credem că am luat-o înapoi. Pentru că, în realitate, nu am luat nimic, totul este deja vândut. Şi totul în mai puţin de un sfert de secol.

 

Acest articol a fost publicat în ROMANIA (distrusa). Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Ne-am luat ţara înapoi. Oare?

  1. A.D.'s avatar A.D. spune:

    Poate ca, daca ii spunea cineva autorului ca e o expresie tradusa din engleza americana a Vestului Sabatic, nu s-ar mai fi necajit acesta din urma sa inteleaga legatura expresiei cu realitatea.

    Realitatea e ca expresia suna bine – si de aceea este si folosita.

Lasă un răspuns