Potrivit unei legende hinduse, a existat o vreme in care oamenii erau zei, dar ei s-au folosit peste masura de divinitatea lor, iar Brahma, stapanitorul zeilor, a hotarat sa le-o ia si sa o ascunda intr-un loc unde ei nu ar putea niciodata sa o gaseasca.
„Unde sa le tainuiesc divinitatea?” Acesta intrebare il framanta intr-atat pe Brahma incat s-a hotarat sa adune toti zeii la sfat.
„Sa o ingropam adanc in pamant,” au spus zeii.
„Nu, nu este bine,” a raspuns Brahma, „ei vor sapa chiar si pana in centrul pamantului pentru a da de ea.”
„Sa o scufundam in haurile oceanului,” au exclamat zeii.
„Nici asta nu e o idee prea buna,” a zis Brahma, „oamenii vor invata sa se scufunde in apa si o vor descoperi.”
„Sa o ducem pe cel mai inalt pisc al muntilor,” au venit cu o noua propunere zeii.”
Nu este un ascunzis potrivit,” a spus Brahma, „ei vor invata cum sa se catare pe munti si isi vor recapata divinitatea.”
Epuizati de atata framantare a gandurilor, zeii s-au dat batuti: „In cazul asta, nu stim unde am mai putea-o ascunde, intrucat se pare ca nu exista nici un loc de pamant sau din apa in care oamenii nu vor ajunge in cele din urma.”
Brahma s-a cufundat in meditatie vreme indelungata si apoi le-a spus:” Iata ce vom face! Le vom ascunde divinitatea adanc in miezul fiintei lor, caci oamenii nu se vor gandi niciodata sa o caute acolo.”
Toti zeii au incuviintat pe loc aceasta stralucita idee, iar lucrurile s-au facut intocmai. De atunci, oamenii nu au odihna mergand de-a lungul si de-a latul pamantului, sapand tunele, scufundandu-se in adancurile oceanelor si explorand tot ce se poate explora, cautand ceva care exista deja in ei insisi.
