Un mare maestru Zen deschide ochii la sfarsitul unei meditatii si vede in fata sa un individ ce-si frangea mainile in tacere, asteptand ca inteleptul sa-l observe.
Dupa cateva clipe maestrul il intreaba:
– Ce cauti?
– Adevarul, preaanteleptule.
– De ce?
– M-am saturat de viata asta. Mereu aceleasi lucruri si mai toate neplacute. Vreau sa aflu, sa stiu, sa devin un initiat sau un intelept. Asa ca tine. Cere orice, pune-ma la incercare, dar invata-ma!
– Bine. Uite: intoarce-te acasa, la familia ta.
– Da maestre!
– Scoala-te maine dimineata, spala-te, mananca apoi pleaca la munca ta! Fa-ti datoria reintoarce-te acasa, odihneste-te. Dupa aceea …
….Ajuta-i pe ai tai, mananca, plimba-te, intoarce-te citeste Sutrele potrivite.
Mangaia-ti nevasta si culca-te! Iar de poimane ia-o de la inceput…
– Da, maestre, da ….! asta am facut si pana acum !
– Asta s-o crezi tu! A fost macar o singura actiune in viata ta de care sa-ti fi dat seama in timp ce o faceai?
Nu. Mereu realizai abia in ultima clipa. Sau si mai rau, dupa. Cand era prea tarziu. Iti doresti sa manaci o mancare buna si te trezesti ca ai mancat-o doar la ultima imbucatura. Si atunci o mesteci, o mesteci incercand sa recastigi placerea pierduta.
Iti rascumperi tot ce ai inghitit cu mintea aiurea.
Zici ca vrei adevar, initiere, intelepciune. Du-te omule si traieste-ti viata, caci pana acum te-a trait ea pe tine. Fa exact ce ai facut pana acum, dar fii constient.
Trezeste-te !
Nu numai cand te scoli dimineata, ci putin cate putin in fiecare din faptele tale. Cat mai devreme. Exact cand faci, ce faci, acolo unde faci. Acum pleaca!…Stii ca pleci?…
