Petiția Certej=Roșia Montană a fost lansată. Mii de români îi cer lui Iohannis respectarea legii

Mining Watch Români a lasant petiția Certej=Roșia Montană, prin care i se cere președintelui proaspăt ales, Klaus Iohannis, respectarea legii la Certej.Petiția a fost semnată, în mai puțin de 24 de ore de la lansare, de peste 3000 de cetățeni.

Solicitările petiției sunt redate integral mai jos:

Petiție adresată dlui preşedinte ales Klaus Iohannis,
Certej = Roşia Montană. Cere-i lui Iohannis respectarea legii

Domnule preşedinte ales Klaus Iohannis,

În ultimele săptămâni aţi declarat că vă pregătiţi să fiţi un preşedinte mediator şi integrator, un liant între stat şi societate. În scurtul timp rămas la dispoziţie până la asumarea de facto a acestui rol, poziţia dvs. de preşedinte al PNL vă oferă ocazia să începeţi să puneţi în practică valorile şi principiile pentru care românii v-au acordat un vot de încredere.
Două dintre aceste principii – transparenţa şi responsabilitatea la nivelul autorităţilor centrale sau locale – pot fi aplicate în cazul Certej, chiar de astăzi, chiar de către membri ai partidului pe care (încă) îl conduceţi.
În această toamnă, proiectul minier cu cianuri de la Certej a intrat în linie dreaptă, deşi:
– Este similar celui de la Roşia Montană, iar procedura de avizare a fost marcată de nenumărate controverse, abuzuri şi suspiciuni de ilegalităţi comise de instituţii ale statului începând cu anul 1995.
– Autoritățile s-au comportat netransparent și vădit servil intereselor companiei miniere Deva Gold SA, de la transferul de licență minieră, evaluarea impactului de mediu până la emiterea autorizației de construirepentru organizarea de șantier.
- Societatea românească în ansamblul ei se opune proiectelor de minerit cu cianuri în țara noastră – vezi Scrisoarea Diasporeisau Declarația de la Cluj.
Petru Cîmpian, primar în Certeju de Sus şi coleg al dvs. de partid, refuză să respecte prevederile legale şi îngrădeşte accesul societăţii civile la documente deosebit de importante în avizarea şi demararea primului proiect cu cianuri din ţara noastră.
Atitudinea primarului Cîmpian , de lipsa de transparenţă instituţională şi de muşamalizare a abuzurilor, se impune a fi sancţionată politic, fiind la fel de corozivă pentru statul de drept ca şi faptele de corupţie şi conflictele de interese. Vă solicităm aşadar, domnule preşedinte ales, să acţionaţi în acord cu valorile şi pricipiile asumate în campania electorală pentru respectarea legilor în cazul Certej.

S.C. Deva Gold SA, companie deținută de Eldorado Gold (80%) și Minvest Deva (<20%) a început deja activitățile de construire și amenajare aferente proiectului cu cianuri Certej din comuna hunedoreană. Încă din luna octombrie a acestui an, numeroase utilaje lucrează în zona carierei Coranda. Tot în această zonă a fost adus un concasor, utilaj specific operațiunilor extractive ce permite sfărâmarea pietrelor. Numeroase buldozere, excavatoare, alături de alte utilaje amenajează platforme ce vor avea diferite funcțiuni în cadrul proiectului minier. La intrarea în comună este deja construită o hală-depozit, iar o altă structură metalică este în curs de amplasare. Nici una din aceste amenajări nu are autorizație de construire.

http://activenews.ro/

Acest articol a fost publicat în ROSIA MONTANA - GAZE DE SIST. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Petiția Certej=Roșia Montană a fost lansată. Mii de români îi cer lui Iohannis respectarea legii

  1. Felicia's avatar Felicia spune:

    Fantastic Serviciul de Informații Externe, aripa latentă Meleșcanu-PSD, va da publicității nota de plată achitată de Angela Merkel în contul lui Klaus Iohannis, după un Oktoberfest ca la mama lor germană acasă:200.000 de euro, atâta costând atunci orgia cu bere a primarului sibian. Nefiind băutor, Iohannis nu a știut când să se oprească din golitul halbelor turnate pe gât de serviciile secrete germane. Deoarece banii obținuți din vânzările a milioane de copii nu erau disponibili pe cardul din portofel, datoria i-a fost lichidată de Merkel din profiturile investitorilor ei în România. Nu fără a se încheia mai întâi o chitanță de mână, prin care Iohannis se obliga să ajungă Președinte și să facă drum liber jefuirii bogățiilor naționale de către firmele teutone. Pentru a păcăli electoratul român, Statul German a stimulat pe căi oculte investițiile oamenilor săi în Sibiu, simulându-se astfel o prosperitate locală care a și adus recenta victorie la urne. Iată cum, după ce Băsescu ne-a vândut americanilor pe câteva baxuri cu whiskey, vom ajunge să bem numai bere germană într-o Românie împânzită cu berării nemțești, dotate cu toalete europene. Ne dispare astfel și ultima bornă a identității naționale, terasele cu WC-uri înfundate și fresce artizanale maronii pe pereți. Români, treziți-vă! Beția cu bere e cea mai a dracului din toate, te doare capul trei zile după ea atunci când îl ai! Vreți să ajungeți să vă coste, în țara voastră, ca pe Ponta în Dubai?!

Lasă un răspuns