O parte a românilor din diaspora NU se va mai întoarce niciodată – STUDIU BOR şi MAE

Diaspora se împarte în românii care abia aşteaptă să revină acasă şi cei care nu mai vor să se întoarcă, relevă un studiu realizat de Patriarhia Română şi Ministerul Afacerilor Externe.

Proiectul „Români de lângă Români”, finanţat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni şi promovat de Radio Trinitas, a avut ca obiectiv general promovarea, mediatizarea şi consolidarea diasporei româneşti prin mass-media.

„Ascultându-i, se poate spune că diaspora se împarte în două grupuri: cei care abia aşteaptă să revină acasă, mai ales că viaţa în Occident s-a schimbat foarte mult, şi alţii care nu vor mai reveni niciodată, deşi în ţară au părinţi sau copii (…) .Sunt români care spun că acolo (în străinătate – n.r.) nu le lipseşte nimic, iar alţii care şi-ar dori ca România să ajungă la acel nivel al asigurărilor de sănătate ca în Belgia, de pildă, în schimb specialiştii sunt la fel”, a explicat Ciprian Olinici, directorul Radio Trinitas şi consilier patriarhal.

De asemenea, cei din grupa de vârstă 35-40 de ani merg la biserică împreună cu copiii. „În Roma 6, la Liturghie se adună şi o mie de români„, mai spune consilierul patriarhal Ciprian Olinici.

Tot în diaspora, preoţii români slujesc în cele mai diverse locuri, chiar şi la puşcăriile unde sunt închişi conaţionali. „Lângă Roma, de pildă, a fost botezată recent o tânără de 30 de ani aflată în detenţie”, adaugă realizatorii proiectului.

Proiectul a fost derulat pe o perioadă de şase luni, având ca grup ţintă 200 de membri ai celor 26 de comunităţi din Paris, München, Bruxelles, Roma şi Madrid dar şi din organizaţii neguvernamentale, precum şi jurnalişti români în cele cinci oraşe.

http://activenews.ro/

Acest articol a fost publicat în ROMANIA (distrusa). Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns